Radio România Muzical prezintă sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 20.00, un nou spectacol preluat în direct de la celebrul teatru de operă Metropolitan din New York. Este vorba despre o producţie-eveniment: „Insula vrăjită” – o idee a managerului general al MET-ului new-yorkez. Mai precis, o piesă ce are ca subiect o poveste inspirată de „Furtuna” şi „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare, însoţită de muzică barocă – arii şi ansambluri din opere semnate de Handel, Vivaldi, Rameau, Leclair.
Este o producţie fastuoasă, atât prin regie, cât şi prin numele care apar în distribuţie. Premiera spectacolului s-a jucat în 31 decembrie 2011.
În 21 ianuarie 2012, în distribuţia de la MET figurează cântăreţi dintre cei mai importanţi ai contemporaneităţii: Placido Domingo, Danielle de Niesse, Joyce di Donato, Luca Pisaroni. Dirijorul spectacolului este celebrul William Christie, un recunoscut specialist al muzicii baroce şi cel care a ales momentele muzicale din această feerie muzicală ce aminteşte de pastişele deseori întâlnite pe scenele din secolul al XVIII-lea – epoca de aur a barocului muzical.
La Radio România Muzical, spectacolul transmis în cadrul „Serii de operă” este comentat de Luminiţa Arvunescu, cu contribuţia criticului muzical Costin Popa.
Transmisiunea directă este preluată şi de Radio România Cultural.