AXN – reţeaua internaţională de televiziune de acţiune şi aventură aparţinând concernului Sony Pictures Television International va difuza în premieră şi în exclusivitate, din 23 septembrie, un nou serial de succes JUSTIFIED/ LEGE ŞI DREPTATE.
AXN este primul şi unicul canal care va difuza în luna septembrie o nouă producţie de succes marca Sony, unul dintre cele mai promiţătoare seriale ale toamnei. Acest western pe stil nou, deopotrivă distractiv şi fascinant, este despre şeriful Raylan Givens (Timothy Olyphant – Hitman, Die Hard 4.0, Deadwood) care a crescut în Kentucky, cu un tată urmărit de poliţie.
Când face dreptate după propriile-i legi şi împuşcă un om, este trimis de la Miami înapoi acasă, unde se confruntă cu trecutul său personal şi profesional.
Detectivul Raylan Givens este un om al legii modern, dar care lucrează în stilul secolului XIX, fapt ce-l face să fie temut de răufăcători şi des certat de superiori. Raylan Givens (Timothy Olyphant), detectiv tăcut şi ambiţios, a revenit în oraşul natal pentru a face ceea ce ştie el cel mai bine – dreptate. Când un caz îl aduce faţă în faţă cu un vechi prieten aflat de partea greşită a legii, trecutul lui Raylan îl sileşte pe acesta să-şi confrunte propriile-i probleme.
Personajul Raylan Givens a fost creat de scriitorul american Elmore Leonard şi este interpretat de Timothy Olyphant (Deadwood, Live Free or Die Hard). Şeriful din ţinutul Lexington este Art Mullen, jucat de Nick Searcy (Cast Away, From the Earth to the Moon). Colegii lui Raylan sunt adjuncţii Tim Gutterson – jucat de Jacob Pitts (The Pacific) şi Rachel Brooks – interpretată de Erica Tazel (Life, The Office). Raylan, Art şi ceilalţi doi adjuncţi fac ceea ce fac toţi şerifii: prind fugari, protejează martori, transportă prizonieri.
În Kentucky, Raylan va trebui să se confrunte cu fostul său prieten şi coleg miner, acum spărgător de bănci căutat de poliţie, Boyd Crowder (Walton Goggins –The Shield). De asemenea, se reîntâlneşte cu Ava Crowder (Joelle Carter – Monk, CSI: Miami), majoreta de care a fost îndrăgostit în tinereţe, cu fosta sa soţie Winona (Natalie Zea – Hung, Dirty Sexy Money) şi, cel mai important, cu tatăl său răufăcător, Arlo (Raymond J. Barry – Cold Case, Training Day).
Justified/Lege şi dreptate este produs de Graham Yost (Boomtown, The Pacific), Michael Dinner (Karen Sisco, Sons of Anarchy), Sarah Timberman, Carl Beverly (Kidnapped) şi Elmore Leonard pentru FX Productions şi Sony Pictures Television.
Justified/ Lege şi dreptate va fi difuzat la AXN, în premieră şi în exclusivitate, din 23 septembrie, în fiecare joi, de la ora 22:00.
JUSTIFIED/ LEGE ŞI DREPTATE este povestea ajutorului de şerif RAYLAN GIVENS (Timothy Olyphant), un erou pe stil vechi, cu pălărie şi cizme de cowboy, şi cu arma la şold – armă pe care o scoate numai atunci când trebuie, şi când o face, trage ca să ucidă pentru că, nu-i aşa?, ăsta-i scopul unei arme.
Raylan a crescut la ţară, în oraşul Harlan, în estul statului Kentucky. Aici a făcut sport, s-a îndrăgostit pentru prima dată şi a lucrat ca miner. La 19 ani a fugit de acasă, decis să devină şerif. Acum, ani mai târziu, după ce a împuşcat un traficant de arme într-un hotel din Miami, atrăgându-şi furia superiorilor, Raylan a fost trimis, drept pedeapsă (şi din voia sorţii?), în unicul loc în care nu voia să se-ntoarcă – Kentucky.
Personajul Raylan Givens a fost creat de marele scriitor american Elmore Leonard (Get Shorty, Out of Sight) şi e jucat de Timothy Olyphant (Deadwood, Live Free or Die Hard). Şeriful din ţinutul Lexington e ART MULLEN, jucat de Nick Searcy (Cast Away, From the Earth to the Moon). Colegii lui Raylan sunt adjuncţii TIM GUTTERSON – jucat de Jacob Pitts (The Pacific) şi RACHEL BROOKS – interpretată de Erica Tazel (Life, The Office). Raylan, Art şi ceilalţi doi adjuncţi fac ceea ce fac toţi şerifii: prind fugari, protejează martori, transportă prizonieri. Dar, revenind în Kentucky, Raylan va trebui să se confrunte cu trecutul său plin de probleme. Facem cunoştinţă cu fostul său prieten şi coleg miner acum spărgător de bănci căutat de poliţie, BOYD CROWDER (Walton Goggins –The Shield), cu AVA CROWDER (Joelle Carter – Monk, CSI: Miami), majoreta de care a fost îndrăgostit în tinereţe, fosta sa soţie WINONA (Natalie Zea – Hung, Dirty Sexy Money) şi, cel mai important, tatăl răufăcător al lui Raylan, ARLO (Raymond J. Barry – Cold Case, Training Day).
JUSTIFIED/ LEGE ŞI DREPTATE e produs de Graham Yost (Boomtown, The Pacific), Michael Dinner (Karen Sisco, Sons of Anarchy), Sarah Timberman, Carl Beverly (Kidnapped) şi Elmore Leonard pentru FX Productions şi Sony Pictures Television
01. Pilot – Fire in the hole
După ce a omorât la Miami un ucigaş plătit al Mafiei, detectivul Raylan Givens e trimis în Kentucky-ul natal unde trebuie să-l investigheze pe prietenul său din copilărie, Boyd Crowder, din oraşul minier Harlan şi principal suspect într-o serie de crime ce au legătură cu o bandă de tipul Ku-Klux-Klan-ului. În timp ce Raylan e pus la curent cu crimele, Boyd vrea să arunce în aer o biserică unde se spune că s-ar face trafic de droguri şi să ucidă un partener pe care-l suspectează că ar fi informator. Dar investigaţia lui Raylan devine şi mai personală când e trimis să cerceteze uciderea fratelui lui Boyd, Bowman, de către soţia acestuia, Ava, o femeie îndrăgostită de Raylan încă din liceu. După ce e interogată de Raylan, Ava e vizitată de acolitul lui Boyd, Dewey Crowe, care-i spune că şeful lui vrea s-o vadă. Raylan îl trimite pe Dewey să-i spună lui Boyd că vrea să se întâlnească cu el dar un jaf la bancă comis de gruparea rasistă îl pune pe urmele liderului lor, ascuns în pădure. După întâlnirea tensionată, Raylan îi dă lui Boyd o zi pentru a părăsi ţinutul Harlan. Apoi, deşi susţine că nu poate fi văzut cu un acuzat dintr-un caz de crimă, îşi lasă colegii la motel şi pleacă la Ava care l-a sunat să-i spună că e în pericol. În timp ce Raylan urmează să se confrunte cu Boyd, banda îi atacă pe ceilalţi detectivi. După ce i-a anihilat pe cei doi membri de bandă care-l urmăreau, Raylan ajunge la rulota Avei, pe care o găseşte ameninţată cu arma de Boyd. Înfruntarea celor doi e chestiune de minute, dar Ava intervine, ameninţându-şi cumnatul cu puşca. Boyd se grăbeşte să-şi ia arma, dar Raylan e mai rapid. Convins că l-a ucis, Raylan e surprins să afle că Boyd a supravieţuit
LOG LINE: Detectivul Raylan Givens revine în Kentucky-ul natal unde se confruntă cu un vechi prieten care conduce un periculos grup de tip Ku-Klux-Klan.
02. “Riverbrook”
În timp ce Boyd Crowder îşi revine după ce a fost împuşcat, Raylan e trimis să-l ducă pe acolitul acestuia, Dewey Crowe, la închisoare şi află că doi prizonieri care lucrau ca muzicieni au evadat. Având nevoie de gaz, el are ghinionul să oprească la benzinăria ocupată de cei doi evadaţi, Price şi Cooper. După ce-şi sileşte partenerul să fugă, Cooper îi ia lui Raylan arma şi-l încuie într-o debara. Împreună cu colegii detectivi Rachel Brooks şi Tim Gutterson, Raylan merge la Shirley Kelso, fostă stripperiţă şi fostă soţie a lui Cooper. Shirley, care trăieşte cu vărul ei Dupree, insistă că nu şi-a văzut fostul soţ. După ce detectivii pleacă, Cooper apare din dormitor şi, după ce Shirley şi Dupree recunosc că au căutat banii furaţi pe care Cooper i-a ascuns înainte de a intra la închisoare, cel din urmă îi sileşte să-l ajute să-i recupereze. Dar când îi duce la casa unde crede că i-a ascuns, Cooper e şocat să vadă că nu mai sunt acolo. Convins că ştie unde-s banii, Dupree îl împuşcă pe Cooper şi fuge cu Shirley. Raylan continuă să evite să se implice amoros cu cumnata lui Boyd, Ava, şi e convins, de asemenea, că ştie unde-s banii lui Cooper. În timp ce Dupree şi Shirley încearcă să jefuiască casă în care cred că-s banii, Raylan şi Rachel îl găsesc pe Cooper, rănit. Dându-şi seama de ce greşeală a făcut Cooper când a identificat casa, detectivii îi găsesc pe Dupree şi Shirley la familia Lonner. Ameninţaţi cu arma, soţii Lonner recunosc că au găsit banii sub podea, dar că i-au cheltuit. După ce, furios, îl răneşte pe domnul Lonner, Dupree este ucis de Tim iar Shirley e arestată.
LOG LINE: Vânătoarea deţinutului evadat îi duce pe Raylan şi echipa sa la o casă unde-s ostatici şi unde, cu 15 ani în urmă, condamnatul a ascuns banii furaţi.
03. “Fixer”
După ce află că tatăl său a fost arestat fiind prins beat la volan, şi dorind să găsească un echilibru în relaţia sa cu Ava, Raylan trebuie să aibă grijă de Arnold Pinter, un informator cu care niciunul din şerifi nu vrea să lucreze. La restaurantul unde lucrează şi unde o învaţă pe chelneriţa Samantha tainele falsificării, Pinter îl anunţă pe Raylan că Tiny Winfield, un condamnat violent, a evadat şi se ascunde în Lexington. Scăpat de Raylan, Pinter apelează la vânătorul local de recompense Curtis Mims pentru a recupera datoria de la jocurile de noroc făcută de Travis Travers, băiatul unei odinioară bogate familii din Kentucky. Travis îi propune lui Curtis să-i devină partener în tentativa de a fura agoniseala lui Pinter. După arestarea lui Tiny, Raylan se întoarce la restaurant pentru a-i da lui Pinter recompensa de 20,000$. Când şi barmanul şi Samantha îi spun că nu l-au mai văzut, Raylan se duce acasă la Pinter unde Travis susţine că proprietarul e în vacanţă în Florida şi-apoi fuge la el acasă, unde el şi Curtis îl ţin ostatic pe Pinter. Cu Raylan tot mai aproape şi cu Pinter refuzând să vorbească, Travis decide să-l tortureze. Însă când o aduce pe Samantha şi ameninţă să-i taie degetele unul câte unul, Pinter spune nu numai că-i cunoaşte, ci şi că Samantha e, de asemenea, implicată. Înainte ca Travis să-nceapă să-i taie degetele lui Pinter, el şi Curtis îl zăresc pe Raylan şi, după ce acesta pleacă, Travis îşi ucide partenerul, pe Curtis. Convins că ceva e în neregulă, Raylan revine acasă la Travers şi acesta, speriat, încearcă s-o atragă de partea lui pe Samantha. Deşi i s-a promis că Pinter nu va păţi nimic, Samantha vrea să-l salveze pe Pinter atunci când Travis e distras de Raylan. În final, Travis moare şi Raylan e rănit, iar Pinter refuză s-o lase pe Samantha să plătească pentru crimele răpitorilor.
LOG LINE: Raylan descoperă o mortală tentativă de fraudă a cărui ţintă e un informator.
04. “Long in the Tooth”
După ce văd pozele lui Peter Oldham, un dentist care a atacat un pacient în parcarea biroului său din Vista Heights, California, Raylan şi Art îşi dau seama că l-au găsit pe Roland Pike, un fugar căutat de poliţie. Cu Rachel la conducerea cazului, Raylan explică că “Rollie” Pike, fost contabil al unui cartel de droguri, a fugit după ce a furat 250,000$ de la şefii săi. Mereu cu un pas înainte, Rollie vede cum Raylan şi Rachel sosesc la biroul “doctorului Oldham”, pentru a vorbi cu recepţionista sa, Mindy Springer. După ce susţine că e şocată să afle de adevărata identitate a doctorului, Mindy fuge cu mii de dolari în aur pentru a se întâlni cu şeful şi iubitul ei, Rollie. Deşi şocată să afle că acesta fuge de traficanţi de droguri, Mindy acceptă să plece cu el în Belize. În timp ce Raylan şi Rachel discută cu vecina lui Mindy, Shawni Burnett, Rollie face schimb de maşini cu un veteran de război. Folosind mobilul lui Shawni pentru a o suna pe Mindy, Raylan îi spune că poliţia e singura şansă pe care Rollie o are. Rollie refuză să asculte şi pleacă cu Mindy către graniţă, fără să ştie că-s urmăriţi de un ucigaş plătit. Neputând să cumpere acte false, Rollie apelează la un pacient. Aflând că Raylan investighează cazul, ucigaşul îşi anunţă şefii că-l va ucide şi pe detectiv. Dându-şi seama că sunt fugari, dna. Pena refuză să-i ajute pe Rollie şi Mindy şi, după ce tatăl ei se oferă să-i pună în legătură cu cineva care i-ar putea trece în Mexic, femeia sună la poliţie. Raylan reuşeşte să-i împuşte pe ucigaşii plătiţi aflaţi pe urmele lui Rollie. În fine, după ce problemele de la graniţă îl fac să-şi omoare ghidul, Rollie, rănit, o izgoneşte pe Mindy şi, pentru a pune capăt suferinţei, intră de bună voie în capcana unui trăgător de elită plătit de traficanţi.
LOG LINE: Aflat pe urmele unui fugar, Raylan şi fugarul devin ţintele unui cartel al drogurilor.
05. “The Lord of War and Thunder”
În timp ce detectivii pândesc ascunzătoarea fugarului Wilson Toomey, tatăl de 65 de ani al lui Raylan, Arlo, susţine că n-a fost plătit pentru casa pe care el şi soţia sa, Helen, o închiriază lui Stan Perkins – şi distruge totul cu bâta de baseball. Denunţând de unul singur atacul, Arlo leşină pe canapea, unde e găsit de şeriful Hunter Mosley. Deşi Hunter îl face să-şi ceară scuze şi să promită că va plăti stricăciunile, Arlo e arestat după ce-l atacă pe Perkins. Găsindu-l pe Raylan la motelul unde acesta stă cu Ava, Helen îi cere ajutorul. După ce, mai mult fără voie, Raylan îl scoate pe Arlo din puşcărie, Perkins şi doi indivizi vin la familia Givens, o ameninţă pe Helen şi cer ca Arlo să le dea înapoi ce-a furat de la ei. Deşi Arlo e decis să-l facă pe Perkins să plătească pentru ce i-a făcut lui Helen, Raylan insistă să stea liniştit. Interogându-l pe Perkins, Raylan începe să suspecteze că Arlo şi Helen au rătăcit cecurile cu plata chiriei. După ce Raylan îl avertizează pe Perkins să lase problemele în seama şerifului, Arlo îi atacă oamenii cu bâta şi are atac de cord. Ava e interogată de procuror în legătură cu împuşcarea lui Boyd Crowder, iar Raylan şi Rachel îl arestează pe Toomey. Aflând că Perkins a fost recent eliberat din închisoare, condamnat fiind pentru trafic de droguri, Raylan merge la spital să-l vadă pe Arlo. Avertizându-şi tatăl că e periculos să se pună cu foşti puşcăriaşi, Raylan discută cu proprietarul de bar, Johnny Crowder, care-i spune că Perkins face trafic cu Oxycontină. Confruntat de Raylan, Perkins recunoaşte că a avut medicamentele cu pricina în casă, dar că au fost furate de Arlo. Raylan îşi dă seama că totul a fost un plan elaborat al tatălui său de a-l jefui pe Perkins.
LOG LINE: După ce Arlo Givens e arestat pentru atac, investigaţia făcută de Raylan îi demonstrează că tatăl lui de 65 de ani şi mama vitregă sunt implicaţi într-o elaborată tentativă de jefuire a unui traficant de droguri eliberat pe cauţiune.
06. “The Collection”
Art Mullen şi Raylan se întâlnesc cu proprietarul de galerie Karl Hanselmann, colecţionar de picturi de-ale lui Adolf Hitler, care-i ajută să recupereze bunurile falsificatorului Owen Carnes. Găsindu-l pe acesta în vila în care stă cu soţia lui Caryn, agenţii îi înmânează ordinul prin care toate bunurile sale, inclusiv trei picturi de-ale lui Hitler, devin proprietatea guvernului. Când Hanselmann spune că picturile sunt falsuri, Owen cere să-şi vadă consultantul, pe David Mortimer. După ce şerifii pleacă, Caryn îi distrage atenţia lui Owen, care e împuşcat în cap de antrenorul ei de călărie. Cu averea lui Carnes preluată de stat, Caryn şi Greg fac astfel încât crima să treacă drept sinucidere. Şi ca să păstreze secret faptul că David a vândut falsuri după Hitler, Caryn îl implică în crimă şi promite să ardă falsurile, pentru a-i proteja reputaţia. Când FBI-ul îl găseşte pe Owen mort şi şemineul plin de resturi arse, agenţii sunt gata să renunţe la caz. Dar când Hanselmann confirmă că resturile nu aparţin picturilor lui Hitler, Raylan suspectează că e vorba de crimă. După ce e interogat de Tim Gutterson, David se teme că planul lui Caryn li s-ar putea întoarce împotrivă. Confruntată de David, Caryn admite că a ars alte picturi şi a păstrat falsurile ca să-l poată şantaja. Dându-şi seama că Raylan e pe urmele lor, Caryn apelează la Greg pentru a scăpa de David, dar e şocată să afle că Greg a cooperat cu poliţia şi a înregistrat-o când a spus că şi-a ucis soţul şi a pregătit uciderea lui David. Raylan încearcă să facă pace cu fosta lui soţie, Winona, iar Hanselmann mărturiseşte de ce anume îl interesează picturile lui Hitler.
LOG LINE: Punerea sub acuzare a unui falsificator îl duce pe Raylan la investigarea unei crime ce are legătură cu picturile lui Adolf Hitler.
07. “Blind Spot”
După ce Johnny Crowder ameninţă voalat că socrul arestat al Avei, Bo, vrea să răzbune moartea fiului său, Raylan decide s-o protejeze. Ca urmare a unui atentat eşuat asupra Avei, Raylan apelează la şeriful Mosley, care a avut şi el probleme cu clanul Crowder, pentru a-l ajuta să dea de urma atentatorului, care a fugit rănit. După ce se convinge că nu Johnny e cel care a tras, Raylan se pregăteşte s-o pună pe Ava la adăpost. În timp ce pansează rănile colegului său Red Thayson, Duke, ucigaşul angajat de traficanţii din Miami, pune la cale asasinarea lui Raylan. Cum Raylan are noi probleme cu procuratura, Ava se refugiază în sala de judecată, unde Winona Hawkins o avertizează că e periculos să fie iubita unui şerif. În timp ce Raylan se-ndreaptă către puşcăria federală pentru a-l întreba pe Boyd despre planurile tatălui său, Mosley îi spune Avei că trebuie să se întâlnească cu el acolo. Boyd spune că Raylan, nu Ava, a fost ţinta atentatului. În loc s-o ducă pe Ava la închisoare, Hunter o duce la cabana unde stau Duke şi Red. După ce Mosley îl ucide pe Duke, apelează la Red pentru a-l atrage pe Raylan în cursă. Aflând că Ava a plecat cu Mosley, Raylan îşi dă seama că el e, de fapt, ţinta, şi pleacă după ei. Chemându-l în parcarea magazinului universal, Mosley îi cere lui Raylan să se suie în maşină şi să urmeze camioneta în care Red o ţine pe Ava. Explicând că pactul făcut cu mafia din Miami pentru a răzbuna uciderea nepoatei sale şi confruntările cu clanul Crowder au creat prea multe probleme, Mosley arată clar că supravieţuirea Avei depinde de fuga sa. În camionetă, Ava se dezleagă şi-l atacă pe Red. Văzând camioneta scăpată de sub control, Raylan îl atacă pe Mosley. După ce Mosley şi partenerul său sunt arestaţi, în închisoare, Bo Crowder îşi apără fiul, pe Boyd, care riscă să fie ucis, acuzat fiind că e informator.
LOG LINE: Ca urmare a unei tentative de asasinat, Raylan vrea s-o apere pe Ava, fără să ştie că, de fapt, el e ţinta atentatului.
08. “Blowback”
Când arestarea şerifului Mosley duce la eliberarea multora din cei arestaţi de acesta, răzbunătorul Bo Crowder revine în Lexington ca să-i arate Avei că e cu ochii pe ea. Ţinându-l la distanţă pe Bo, Raylan e pregătit de Art Mullen pentru a răspunde la întrebările agentului David Vasquez cu privire la uciderea asasinului Tommy Bucks la Miami. Liniştea din birou e sbulberată atunci când Cal Wallace, un periculos prizonier federal se opune transferului la o închisoare de risc maxim şi ia gărzile drept ostatici. Între timp, fosta soţie a lui Raylan, Winona este şocată să-l găsească pe Wynn Duffy aşteptând-o acasă şi susţinând că e un expert în securitate angajat de soţul ei, Gary. Cum Wallace ameninţă să-şi ucidă ostaticii, Art îi dă lui Raylan permisiunea să tragă dacă prizonierul dă semne că vrea să-şi pună ameninţarea în practică. Sub supravegherea lui Vasquez, Art şi Raylan încearcă să negocieze cu Wallace, iar Raylan reuşeşte să se „împrietenească” cu el. Între timp, după ce-i spune lui Gary că a găsit un străin în casă, Winona suspectează că prezenţa lui Duffy are legătură cu afacerile necurate ale soţului ei. Profitând că Raylan a comandat pui prăjit ca să-l îmbuneze pe Wallace, comandantul echipei tactice, Stevenson, vrea să ia cu asalt locul în care sunt ţinuţi prizonierii, dar se opreşte atunci când Vasquez îl ameninţă voalat cu un proces federal. Răbdarea lui Raylan îl convinge pe Wallace să se predea de bună voie. După ce primeşte fotografiile cu Raylan şi Ava, Vasquez susţine că-s suficient de incriminatorii pentru a forţa eliberarea lui Boyd Crowder.
LOG LINE: În timp ce se pregăteşte să fie interogat, Raylan devine negociatorul într-o situaţie periculoasă cu un prizonier federal.
09. “Hatless”
Aflat în concediu, Raylan îşi îneacă amarul la bar, dar se trezeşte bătut şi jefuit de pălărie de doi alcoolici. După ce îi cere ajutorul Winonei, el află de vizita lui Wynn Duffy şi e de acord că poate fi vorba de afacerile dubioase ale soţului ei, Gary Hawkins. După ce Raylan îl avertizează să stea departe de Winona, Duffy îi ordonă acolitului său, Billy Mac, să afle care e relaţia şerifului cu Gary… şi să-l omoare. Având probleme cu mafiotul Emmitt Arnett şi ca să scape de Duffy, Gary apelează la prietenul său, fost jucător profesionist de fotbal Toby Griffin. Sperând să recâştige încrederea Winonei, Gary explică că i-a cerut bani lui Arnett ca să-şi salveze afacerea. După ce-l găsesc pe Toby la el acasă, Duffy şi Billy Mac îi spun să se ţină departe de treaba cu Gary. Băgându-l pe Toby în spital, mafioţii îi spun lui Gary că Arnett n-are chef să renegocieze. Între timp, Raylan culege informaţii despre Arnett şi Duffy şi, în timp ce acesta îl presează pe Billy Mac să dezvăluie planul lui Duffy, Gary decide să-l răzbune pe Toby. După ce o salvează pe Winona, Raylan trebuie să-l oprească pe Gary, care vrea să se sinucidă. Când Raylan şi Gary vin să propună un târg, Arnett îi spune lui Duffy că nu vrea să aibă de-a face cu violenţele comise în numele său şi, când insistă ca cei doi mafioţi să se predea, confruntarea se termină cu Duffy mort şi Billy Mac rănit. Decis să-şi recupereze, în fine, pălăria, Raylan revine la bar treaz şi le dă celor doi alcoolici bătuşi o lecţie pe care aceştia n-o vor uita prea curând.
LOG LINE: Aflat în concediu, Raylan se oferă să ajute atunci când fosta soţie susţine că afacerile dubioase ale soţului său au pus-o în pericol.
10. “The Hammer”
Temându-se pentru Ava dat fiind că Boyd Crowder a fost eliberat, Raylan îl găseşte într-o tabără rurală unde locuieşte cu alţi şase foşti pucăriaşi. În ciuda ofertei lui Raylan de a primi 50,000$ recompensă pentru informaţii ce l-ar putea trimite la închisoare, niciunul dintre oamenii lui Boyd nu-l abandonează nici pe el, nici noua lui „biserică”. Preocupat de o eventuală răzbunare din partea lui Boyd, Raylan trebuie să-l protejeze pe Michael Reardon, un judecător federal care a scăpat unei tentative de asasinat cu un şarpe otrăvitor ascuns în patul său. Imediat ce preia atribuţiile cu pricina, Raylan trebuie să-l salveze pe Reardon de alt atac, căci cineva umblă la frâne. Ignorând avertismentele lui Raylan, Boyd şi ai săi pleacă să închidă un laborator de metamfetamină din pădure. Convins că Boyd pregăteşte ceva mai rău, Johnny Crowder vine să-şi chestioneze vărul în legătură cu hărţuirea traficanţilor. După ce insistă că nu vrea decât să-i aducă pe calea ce bună, Boyd revine în laborator cu o bombă ce ucide, din greşeală, un informator federal. Reardon ezită să se implice în cazul Crowder de teamă să nu intre pe teritoriul altui judecător, iar Raylan nu reuşeşte să-l convingă pe Israel Fandi, preotul a cărui biserică a fost bombardată de Boyd, să-l ajute să-l închidă pe atentator. După ce-l vede urmărindu-l pe Reardon la bar, Raylan îi spune lui Virgil Corum, un deţinut eliberat condiţionat, să păstreze distanţa. Dar când acesta revine şi-i acostează pe judecător şi pe iubita acestuia, şi Raylan îl găseşte ameninţându-i cu arma, înarmatul şi mereu periculosul Reardon preia situaţia şi-l omoară pe fostul deţinut pe care el l-a condamnat la puşcărie. În final, după ce-i cere scuze Avei că a evitat-o, Raylan o sfătuieşte să plece din Kentucky şi să scape de familia Crowder. Când Fandi susţine că nu-l poate identifica pe Boyd în persoana atentatorului, Raylan află de moartea informatorului şi jură să găsească altă cale de a-l înfunda pe Crowder înainte ca acesta să ucidă din nou.
LOG LINE: În timp ce caută o cale de a-l reînchide pe Boyd, Raylan trebuie să protejeze un judecător federal, victimă a unei serii de atentate.
11. “Veterans”
Deşi Raylan speră că atacul poliţiei asupra taberei lui Boyd Crowder îl va convinge pe unul din acoliţi să vorbească despre explozia de la laborator, acest lucru nu se întâmplă. Boyd e liber să-şi continue fărădelegile despre care autorităţile cred că au menirea de a-i readuce tatălui său Bo, proaspăt eliberat, controlul asupra imperiului său mafiot. Raylan se duce să discute cu fostul şerif Hunter Mosley, care nu îi oferă nicio informaţie utilă dar care-i spune că, în timpul cât a fost închis, de afacerile lui Bo s-a ocupat tatăl lui Raylan, Arlo. Deşi Boyd insistă că atacul asupra laboratorului a fost „vrerea Domnului”, Bo îi mulţumeşte că l-a ajutat să preia controlul asupra ţinutului Harlan. După ce apelează la ajutorul veteranului de război şi ajutor de şerif Tim Gutterson pentru a pătrunde în barul în care bea tatăl său, Raylan e frustrat de încăpăţânarea lui Arlo care nu vrea să vorbească despre familia Crowder. Investigaţia devine letală atunci când doi supravieţuitori ai atentatului de la laborator sunt împuşcaţi. Bo e decis să-l facă pe Arlo să plătească 50,000$ pentru că a adus afacerile în pragul ruinei. Dar cum Arlo n-are bani, Bo îi dă o zi să facă rost de ei. Boyd caută o armă puternică cu care să-şi săvârşească răzbunarea iar Raylan îl sileşte pe fostul asociat al lui Crowder, Dewey Crowe, să-l identifice pe acolitul lui Boyd, Bobby Joe Packer, drept fost lucrător la laborator. Boyd îl ajută pe Bobby Joe să evite arestarea. Helen Givens descoperă că Arlo i-a luat economiile îngropate în grădină iar Raylan o găseşte pe Ava bând la bar şi o duce să stea la Winona. Arlo şi Helen sunt la un pas de a fi împuşcaţi de oamenii lui Bo, Dewey îl avertizează pe Boyd în legătură cu planurile lui Raylan iar Bobby Joe se predă pentru a-şi proteja şeful.
LOG LINE: Dorind s-o protejeze pe Ava, Raylan descoperă că tatăl său a avut grijă de afacerile familiei Crowder când şeful acestuia, Bo, era în închisoare.
12.“Fathers and Sons”
Bo Crowder este la Miami unde promite să-l predea pe Raylan în schimbul metadonei pe care i-ar putea-o da traficantul de droguri Gio Reyes. În Lexington, poliţiştii îi cer lui Arlo Givens să se infiltreze în clanul Crowder sperând să-l lege pe Boyd de explozia de la laborator. Deşi Raylan nu e de acord, Art şi David Vasquez sunt gata să-i dea 20,000$ pentru cooperare. Când Arlo refuză să asculte de cererea fiului său de a purta microfon, Art îi ordonă lui Raylan să stea deoparte. Trezindu-se acasă la familia Hawkins, Ava îi spune Winonei că pleacă la o prietenă. Cum omul lui Crowder, Hestler Jones, o aşteaptă la ea acasă, Ava pleacă la motel la Raylan, unde apucă s-o vadă pe Winona ieşind din camera unde s-a culcat cu fostul soţ. După ce îşi cumpără o armă, Ava îi spune lui Helen Givens că ar prefera ca Raylan să nu ştie că pleacă acasă. Boyd se confruntă cu tatăl său în biserică, şi Raylan soseşte la bar, unde un tânăr veteran al războiului din Irak s-a baricadat cu o grenadă şi cu Arlo drept ostatic. Spre surpriza lui Raylan, după ce-l convinge pe tânăr să renunţe la grenadă, Arlo e dispus să poarte microfon la întâlnirea cu clanul Crowder. Înarmată şi periculoasă, Ava îl avertizează pe Bo şi pe oamenii săi s-o lase în pace. Deşi ascultat de detectivi, Arlo reuşeşte să-i arate lui Bo că sunt monitorizaţi. Dar când Arlo se oferă să lucreze pentru el, Bo spune că trebuie să se gândească şi-l anunţă pe Raylan că Ava s-a întors. Când Raylan soseşte la ea acasă pentru a-i cere să plece, Ava refuză şi-i spune că ştie de întâlnirea cu fosta lui soţie. Şi când oamenii lui Reyes se apropie cu proviziile pentru Bo, camionul este atacat şi distrus în ambuscada pusă la cale de Boyd şi ai săi.
LOG LINE: În clanul Crowder se pregăteşte o confruntare tată-fiu, Raylan îşi transformă tatăl în informator, iar Ava revine în Harlan după ce află că Raylan se mai vede cu fosta lui soţie, Winona.
13. “Bulletville”
După ce Ava nu vrea să-i accepte scuzele, Boyd Crowder e certat de vărul lui, Johnny, că a aruncat în aer transportul destinat lui Bo. Suspectând că Boyd a avut legătură cu distrugerea celor 12 butoaie de efedrină şi a laboratorului, şi convinşi că bărbatul chiar vrea să submineze afacerea tatălui său, Art şi Raylan se grăbesc să-l pună la curent pe Arlo. Convins că Boyd vrea să le distrugă afacerile, Bo îi asigură pe Ernesto şi pe Pilar, fraţii asasini care lucrează pentru Gio Reyes, că le va da cele 2 milioane de dolari pe care le datorează şefului lor. După ce-l dezmoşteneşte pe Boyd şi ameninţă să-i omoare discipolii, Bo îi spune lui Arlo că trebuie să-şi trădeze fiul. Ascunzându-l pe Arlo la el în cameră, Raylan îşi dă seama că acesta e gata să-l trădeze. După ce-i elimină pe cei doi oameni trimişi să-l omoare, Raylan este surprins de apariţia lui Boyd care vrea să fie arestat pentru a nu se răzbuna pentru asasinarea celor şase oameni ai săi. Dându-şi seama că Raylan a supravieţuit atentatului, Bo îl ucide pe Johnny. Când Bo sună să spună c-o are pe Ava, Boyd insistă să-l ajute pe Raylan s-o elibereze. În timp ce Raylan negociază cu Bo în faţa cabanei unde o ţine pe Ava, Boyd se strecoară în spate şi-l ucide pe cel care o păzeşte. Profitând de neatenţie, Raylan sare pe Bo, dar Boyd îi cere să se dea la o parte pentru a scăpa de tatăl său odată pentru totdeauna. Înainte ca Boyd să tragă, asasinii trimişi de Reyes îl împuşcă pe Bo. În timpul confruntării mortale ce urmează, Raylan reuşeşte să-l omoare pe Ernesto şi pe doi dintre oamenii lui. Dar când Pilar scapă, Boyd pleacă după ea, lăsându-l pe Raylan să se ocupe de Ava.
LOG LINE: Investigarea exploziei de la laborator ia o turnură neaşteptată când o serie de crime îl ajută pe Raylan să vadă adevărul din spatele răzbunării lui Boyd Crowder împotriva afacerilor tatălui său.
Raylan Givens: Ajutorul de şerif Raylan Givens a crescut la ţară, în oraşul Harlan, în estul statului Kentucky. Aici a făcut sport, s-a îndrăgostit pentru prima dată şi a lucrat ca miner. Dar armonia nu era o constantă a casei Givens. Raylan a crescut în umbra tatălui său, criminalul de carieră Arlo. Dorind să fie tot ceea ce n-a fost tatăl său, Raylan a fugit, decis să devină şerif, la fel ca personajele sale favorite de pe micul ecran – aşa explicându-se, de altfel, preferinţa pentru pălăria şi cizmele de cowboy, şi maniera de lucru care, de foarte multe ori, e la limita justiţiei. Acum, spre disperarea sa, se întoarce în Kentucky pentru a lucra la biroul de şerifi din Lexington. Un erou autentic, e bântuit de trecut şi de teama c-ar putea să semene cu tatăl său mai mult decât şi-ar dori. După cum observă un personaj, Raylan este cel mai furios om pe care l-a văzut vreodată.
Art Mullen: Şeful lui Raylan în biroul din Lexington este şeriful Art Mullen. Raylan îl cunoaşte pe Art de când predau trasul cu arma la şcoala de şerifi din Glynco. Art e un om bun, sudist 100%, dar cu opinii moderate, rezultat al anilor petrecuţi în slujba legii. Într-un fel, e tatăl pe care Raylan nu l-a avut niciodată. Art ştie care-s riscurile pe care le ridică un cowboy încăpăţânat şi temerile lui se vor dovedi a fi întemeiate.
Rachel Brooks: Spre deosebire de Raylan, ajutorul de şerif Rachel Brooks n-a visat niciodată la această meserie, care-i doar o slujbă bine plătită. Doar că fata a aflat, în timp, că e foarte bună în această meserie şi, acum, ţine foarte mult la poziţia ei din cadrul biroului din Lexington.
Tim Gutterson: Există două metode de a deveni şerif – patru ani de facultate sau stagiul militar. Tim a ales a doua cale, fiind fost membru al trupelor de trăgători de elită şi particpant la războiul din Afganistan. Deşi, în timp, vom vedea efectele războiului, deocamdată, Tim e un tip calm care-şi face treaba.
Ava Crowder: Când Raylan era puşti, peste drum de el locuia drăgălaşa Ava, care a devenit majoretă şi prima iubire a lui Raylan. În timp, Ava s-a măritat cu Bowman Crowder, sportivul local de performanţă. Visele lui Bowman nu s-au împlinit, însă, şi mariajul s-a transformat într-un perpetuu abuz încheiat în momentul în care Ava l-a împuşcat pe Bowman în inimă. Acum, Raylan a revenit în Kentucky şi Ava îl ajută să-l găsească pe Boyd. De fapt, Ava e de faţă când Raylan îl împuşcă pe Boyd. Atracţia dintre cei doi e intensă, dar Raylan nu poate să aibă o relaţie cu singurul său martor.
Winona Hawkins: Până acum 6 ani, Winona Hawkins a fost Winona Givens, soţia lui Raylan. Cei doi s-au cunoscut când Raylan a fost transferat la biroul din Salt Lake, unde Winona era reporter. În cei 6 ani de căsnicie, Raylan şi Winona s-au tot mutat, în funcţie de locurile unde era trimis Raylan. Când urmau să plece la Miami, Winona a rămas să vândă casa, dar s-a îndrăgostit de agentul imobiliar şi l-a părăsit pe Raylan. Acum, ea locuieşte cu noul ei soţ în Kentucky. Raylan o va iubi mereu, dar Winona nu vrea să aibă de-a face cu el până ce n-are nevoie de ajutorul lui pentru a-şi salva soţul. Nimeni nu-l cunoaşte pe Raylan mai bine ca Winona, care-i spune „eşti cel mai furios om pe care-l cunosc”.
Boyd Crowder: Raylan şi Boyd au fost colegi de minerit. Când Raylan revine în Kentucky, află că Boyd e acuzat de procuratură că a jefuit bănci. Boyd şi Raylan se ciocnesc încă din episodul pilot, şi Boyd sfârşeşte în spitalul închisorii, împuşcat în piept. În închisoare, Boyd descoperă religia – sau aşa susţine. Raylan nu e convins şi se întreabă ce urmăreşte Boyd.
Arlo Givens: Decizia lui Raylan de a fugi şi a deveni şerif a fost întotdeauna o sursă deopotrivă de furie şi de mândrie pentru tatăl său, Arlo. Acesta e mândru că fiul lui a reuşit într-o meserie grea, dar ştie că din pricina lui a făcut Raylan aceată alegere. Arlo a devenit răufăcător imediat după ce s-a întors din Vietnam, dar n-a devenit niciodată un criminal faimos. Pentru ceilalţi, e doar un personaj colorat. Pentru Raylan, e omul pe care-l urăşte cel mai tare.
TIMOTHY OLYPHANT
“Raylan Givens”
Având la activ o filmografie impresionantă, Timothy Olyphant e cunoscut atât pentru rolurile dramatice, cât şi pentru cele de comedie. Recent, el a terminat de filmat la remake-ul lui Breck Eisner după clasicul horror The Crazies, a cărui acţiune se petrece într-un orăşel cuprins de moarte şi nebunie după ce un avion se prăbuşeşte eliberând o armă biologică secretă în rezerva de apă. Olyphant joacă rolul şerifului şi filmul a fost lansat în cinematografe în februarie. Anul trecut, Timothy a jucat cu Steve Zahn şi Milla Jovovich în filmul lui David Twohy, A Perfect Getaway, în care două cupluri aflate în vacanţă în Hawaii descoperă că nişte psihopaţi ucid turiştii de pe insulă. De asemenea, el a jucat şi-n filmul independent regizat de Gary Yates High Life, o comedie despre patru dependenţi de droguri care vor să jefuiască o bancă. Filmul a fost lansat la Festivalul de la Berlin 2009. În 2007, Olyphant a jucat în Hitman şi Live Free Die Hard. Hitman, inspirat de celebrul joc video omonim şi regizat de Xavier Gans, se concentrează pe agentul 47 (Olyphant), care-şi dă seama că e urmărit prin toată Europa de Est atât de Interpol cât şi de armata rusă. În Live Free Die Hard, regizat de Len Wiseman, Olyphant e Thomas Gabriel, un terorist de pe internet pe care John McClaine (Bruce Willis) încearcă să-l oprească să paralizeze Statele Unite. Olyphant a jucat cu Elisha Cuthbert şi Emile Hirsch în The Girl Next Door în care Olyphant a jucat excelent rolul lui Kelly, producător de filme porno şi fost iubit al Daniellei (Cuthbert), pe care încearcă s-o convingă să revină în branşă. El a jucat şi-n filmul lui Doug Liman GO, unde a fost Todd, un traficant de droguri păcălit de Ronna (Sarah Polley) şi de Claire (Katie Holmes). Timothy a mai jucat în filmul independent Meet Bill, unde a apărut alături de Aaron Eckhardt şi Jessica Alba, în comedia Catch and Release, alături de Jennifer Garner şi-n adaptarea după Stephen King, Dreamcatcher. A mai apărut în Rockstar, Gone In 60 Seconds, A Man Apart, Scream2 şi A Life Less Ordinary. Pe micul ecran, Olyphant a avut apariţii episodice în seriale de succes precum My Name is Earl, Sex and the City şi Samantha Who. Olyphant a fost lăudat de critică pentru rolul durului şi onorabilului lider Seth Bullock din serialul HBO Deadwood, al cărui al treilea sezon a fost nominalizat la premiul breslei actorilor pentru Cea mai bună distribuţie. Recent, el a apărut în serialul premiat cu Emmy Damages, unde a jucat un misterios iubit de-al lui Ellen (Rose Byrne).
NICK SEARCY
“Art Mullen”
Nick Searcy, o prezenţă constantă în film şi televiziune vreme de aproape 20 de ani, a jucat atât în filme independente cât şi în blockbustere: The Dead Girl, An American Crime, Runaway Jury, Cast Away, Head of State sau Fried Green Tomatoes. Pe micul ecran, a apărut regulat în serialele 7 Days, American Gothic, From The Earth To The Moon, Rodney, şi-n cel mai recent sezon din Easy Money. Searcy a apărut, episodic, şi-n seriale precum The Riches, The West Wing, Boston Legal, CSI, CSI Miami sau NCIS. El a şocat fanii genului horror în filme precum Deadly End, Timber Falls şi Cold Storage. În ultimul an a jucat în The Ugly Truth, alături de Katherine Heigl şi Gerard Butler, în drama independentă Blood Done Sign My Name, dar şi alături de Miley Cyrus în The Last Song.
JACOB PITTS
“Tim Gutterson”
Născut şi crescut în Connecticut, Pitts a stat 10 ani la New York, unde a făcut mult teatru şi a apărut în seriale precum Sex and The City, Strangers With Candy şi Law & Order. Pitts a fost văzut şi pe marele ecran, în filme precum 21, de Robert Luketic, Across The Universe, de Julie Taymor, K-19: The Widowmaker de Kathryn Bigelow, Eurotrip şi drama independentă Quid Pro Quo. Pitts joacă şi în miniseria HBO The Pacific, filmată la Melbourne şi produsă de Tom Hanks. Pitts locuieşte la Los Angeles.
ERICA TAZEL
“Detective Rachel Brooks”
Născută la Dallas, Erica Tazel şi-a impresionat colegii de la Hollywood prin versatilitatea ei cu totul aparte. Ea a apărut într-un număr impresionant de seriale premiate cu Emmy sau Globul de Aur: The Office, ER, Law & Order, Law & Order: SUV, Sex & The City, Life, Heartland, Bones, Firefly, Jericho, Third Watch şi Without A Trace. Tazel a jucat off Broadway în Juvenilia, Cymbeline şi A Winter’s Tale şi, în teatrul regional, în Tranced, Macbeth, I Have Before Me A Remarkable Document Given To Me By A Young Lady From Rwanda, The Exonerated, Much Ado About Nothing, Four Crumbs From The Table Of Joy şi The Love Of Three Oranges. În 2007 a primit premiul de interpretare NAACP şi-a fost nominalizată la premiul LA Drama Critics Circle pentru rolul din I Have Before Me A Remarkable Document Given To Me By a Young Lady From Rwanda. Tazel e absolventă a departamentului Actorie din cadrul Universităţii din New York.
WALTON GOGGINS
“Boyd Crowder”
Walton Goggins a devenit favoritul criticii pentru rolul detectivului Shane Vendrell din durul serial multi-premiat The Shield. În 2009, datorită acestui rol, a fost nominalizat la premiul Asociaţiei Criticilor de Televiziune. În plus, New York Magazine l-a declarat drept unul dintre cei mai buni actori de televiziune ai anului respectiv. Entertainment Weekly, TV Guide, Variety şi The Hollywood Reporter l-au nominalizat constant pe Goggins drept alegerea lor la premiile Emmy. The Shield s-a terminat după şapte sezoane, fiind considerat de revista Time drept unul dintre cele mai bune 10 seriale de televiziune şi de AFI drept cel mai bun serial din 2008. Recent, Goggins a jucat în Predators, scris de Robert Rodriguez şi regizat de Nimrod Antal, cu Adrien Brody în rolul principal. Înainte de Predators, a filmat adaptarea lui Rod Lurie după clasicul lui Sam Peckinpaw, Straw Dogs. Filmat în Shreveport, Louisiana, Goggins a jucat rolul Daniel, dându-le replica lui James Marsden şi Kate Bosworth. În plus, Goggins se pregăteşte să joace şi să producă serialul Rectify, serial scris de Ray McKinnon şi produs de Mark Johnson (Breaking Bad). Goggins joacă de 15 ani şi a apărut, printre altele, în filmul lui Spike Lee Miracle at St. Anna, în Fragments, cu Kate Beckinsale şi Guy Pierce şi-n filmul independent Damage regizat de Jeff King (The Black Donnelly’s). A avut onoarea să joace rolul Sammy, prietenul de încredere al lui Robert Duvall în The Apostle, dar a apărut şi în The World’s Fastest Indian, cu Anthony Hopkins, The Bourne Identity, Shanghai Noon cu Jackie Chan şi Owen Wilson, Major League III şi la Billy Bob Thornton, în Daddy and Them. Acestea sunt doar o parte din titlurile ce atestă versatilitatea actorului. Dar Goggins a lucrat şi în spatele camerei şi a primit un Oscar pentru scurt-metrajul The Accountant, pe care l-a produs şi-n care a jucat. Primul lui lung-metraj, Chrystal, cu Billy Bob Thornton, a fost lansat în competiţia festivalului şi a fost urmat de filmul Randy and the Mob, premiat cu premiul publicului la Nashville Film Festival2007. Goggins şi partenerii săi au terminat recent al patrulea film, That Evening Sun, cu Hal Holbrook şi Goggins, acesta din urmă fiind şi producător. Filmul a fost lansat la festivalul South By Southwest (SXSW) din Austin, şi a primit premiul publicului şi premiul special al juriului pentru Cea mai bună distribuţie. Filmul a participat la 14 festivaluri, totul culminând cu două nominalizări la premiile Independent Spirit şi câştigarea premiului Wyatt.
JOELLE CARTER
“Ava Crowder”
De 10 ani, Joelle Carter e o prezenţă constantă în film, televiziune şi teatru. Născută la Georgia într-o familie de soldaţi, ea a crescut prin diverse părţi ale Statelor Unite. A făcut liceul în Albany şi a urmat cursurile Colegiului Augusta, unde a avut o bursă pentru înot. Carter şi-a început apoi cariera de manechin şi s-a mutat la New York. Îndrăgostindu-se de actorie, a început să studieze teatrul la NYC. Carter a apărut în filme cult precum High Fidelity şi American Pie 2, dar şi-n filmele independente Swimming şi Lisa Picard is Famous. În plus Carter a apărut în multe proiecte de televiziune, inclusiv în controversatul serial Wonderland creat de Peter Berg (Friday Night Lights). Ea e foarte mândră de documentarul pe care l-a coprodus, Altered By Elvis dar şi de scurt-metrajul Girl and a Gun, în care a jucat şi, pe care, de asemenea l-a coprodus şi care a primit premiul secţiunii cu pricina la Festivalul de la Washougal 2008. De asemenea, a participat cu filmul Jumping In la festivalul de la Cannes 2008. Carter a terminat recent filmările la To Be Friends, regizat de Jim Eckhart, produs de Aaron Eckhart, şi-n care joacă alături de Todd Shashwick.
NATALIE ZEA
“Winona Hawkins”
Natalie Zea a fost văzută anul trecut în rolul Jemma, clienta favorită a personajului jucat de Thomas Jane în apreciatul serial HBO Hung. Înainte de asta, a jucat în serialul Dirty Sexy Money unde a fost provocatoarea şi amuzanta Karen Darling, membră a celei mai bogate şi mai disfuncţionale familii din New York. Zea a apărut alături de laureatul cu Emmy Michael Chiklis în The Shield, unde a jucat rolul Lauren Riley, şi a fost Trish Agermeyer în Eyes, unde a jucat alături de Timothy Daly, Eric Mabius şi Garcelle Beauvois-Nilon. Zea a apărut episodic în CSI, Two and a Half Men şi Without a Trace. Neuitând de pasiunea pentru teatru, Zea a ajutat la dezvoltarea reputatei companii teatrale Lone Star Ensemble şi a produs The Illusion, o adaptare de Tony Kushner după satira franceză L’Illusion Comique, de Pierre Cornielle, lăudată de Los Angeles Times. Zea a primit o bursă la prestigioasa Academie Americană de Muzică şi Teatru din New York unde a studiat vreme de doi ani. Zea a debutat în rolul Lana Tisdel din distribuţia originală a scurt-metrajului Boys Don’t Cry de Kimberly Pierce, care a devenit, mai târziu, filmul omonim premiat cu Oscar. Totodată, ea a mai jucat şi rolul Samantha din MacBeth in Manhattan cu John Glover. Zea locieşte la Los Angeles şi lucrează la un pilot TV. În timpul liber, face surf, găteşte şi învaţă franceza.
Raymond J. Barry
“Arlo Givens”
Raymond J. Barry e un veteran al actoriei. În teatru, şi-a început cariera cu trupe legendare precum Living Theater şi Joseph Chaikin’s Open Theater, cu care a fost în turneu în toată lumea şi pentru care a jucat în piese precum The Serpent, Terminal, Mutation Show, Masques, Endgame şi Nightwalk. A jucat în peste 80 de piese de teatru la New York, atât pe Broadway cât şi off-Broadway, inclusiv în muzicalul nominalizat la Tony Happy End de Kurt Weill şi Bertolt Brecht. Din filmele lui Barry, amintim The Deep End, The Ref, The Chamber, Cop, Falling Down, K-2, Rapid Fire, Cool Runnings şi Sudden Death. Pe micul ecran, a apărut în The X Files, Tales from the Crypt, L.A. Law, Frasier, Melrose Place, CSI, Law & Order, Alias, Cold Case şi Lost. Pentru rolul din Steel City, a fost nominalizat în 2007 la premiul Independent Spirit. Rolul din Interview with the Assassin, i-a adus în 2002 premiul de interpretare la New York IIFF. De asemenea, a primit premiul Dramalogue pentru rolul principal din piesa de teatru a lui Sam Shepard, Buried Child, şi un alt premiu Dramalogue plus premiul criticilor din L.A. pentru scenariul şi interpretarea din piesa sa, Once in Doubt.
ELMORE LEONARD
Producător executiv
Elmore Leonard s-a născut la New Orleans în 1925. Romancier şi scenarist, a fost aclamat pentru toate romanele sale poliţiste sau western. a devenit pasionat de literatură în 1935, după ce a citit, în foileton, All Quiet on the Western Front. După ce a absolvit liceul la Detroit, în 1943, Leonard s-a înrolat la Marină şi a participat, cu o unitate Seabee, la Războiul din Pacificul de Sud. În 1946 s-a înscris la Universitatea din Detroit, unde s-a reapucat de scris. În 1949, când încă mai era la şcoală, Leonard a început să lucreze pentru o agenţie de publicitate şi a continuat să scrie. Primul succes a venit în 1951, când revista Argosy i-a publicat nuvela Trail of the Apache. Alte nuvele, tot westernuri, au fost publicate în Zane Grey Western şi The Saturday Evening Post. În 1953, Leonard a publicat primul său roman, The Bounty Hunters. În următorii 8 ani, a publicat 30 de nuvele şi alte 4 romane. Când romanul Hombre a fost ales, în 1961, drept unul dintre cele mai bune romane western scrise vreodată, Leonard s-a simţit, în fine, destul de încrezător cât să demisioneze de la agenţia de publicitate şi să se dedice, în exclusivitate, scrisului. Dar cererea de western-uri a început să scadă şi Leonard a început să scrie filme educaţionale pentru Encyclopedia Britannica, filme industriale pentru corporaţii şi reclame. De-a lungul următoarelor două decenii, Leonard a continuat să strângă fani cu romane precum Fifty-two Pickup (1974), The Switch (1978), City Primeval: High Noon in Detroit (1980), Split Images (1981), Stick (1983) şi LaBrava (1983). Succesul comercial a venit, însă, de abia în 1985, când a publicat romanul Glitz. Curând, lumea a început să-i acorde bine-meritata atenţie şi a apărut chiar şi pe coperta revistei Newsweek. Fiecare din următoarele romane ale lui – Bandits (1987), Touch (1987), Freaky Deaky (1988), Killshot (1989), Get Shorty (1990), Maximum Bob (1991), Rum Punch (1992), Pronto (1993), Riding the Rap (1995), Out of Sight (1996), Cuba Libre (1998), Be Cool (1999), Pagan Babies (2000), Tishomingo Blues (2002), Mr. Paradise (2004), The Hot Kid (2005), Up In Honey’s Room (2007) şi Road Dogs (2009) au fost succese de public şi de critică. Trei din romanele lui Leonard, The Switch, Split Images şi LaBrava, au fost nominalizate la premiul Edgar Allan Poe. Maximum Bob a primit şi primul premiu anual al Asociaţiei Scriitorilor de cărţi poliţiste. În 1992, Leonard a primit premiul de Mare Maestru al Genului şi, în 2009, pe cel pentru întreaga activitate. Leonard s-a bucurat de succes şi la Hollywood. Lansat în 1995, Get Shorty a fost un succes instant; la fel s-a întâmplat şi cu Out of Sight (1998); multi-premiatul regizor Quentin Tarantino (Pulp Fiction) a făcut Jackie Brown, bazat pe romanul Rum Punch. Leonard şi soţia sa, Christine, locuiesc în Bloomfield Village, Michigan. Au 5 copii, 11 nepoţi şi 2 strănepoţi.
CARL BEVERLY
Executive Producer
Carl Beverly a crescut în Sudul Californiei şi a absolvit Economia şi Dreptul la U.S.C.. Şi-a început cariera în divertisment la A&M records şi după o perioadă petrecută la departamentul de marketing şi promovare, a atras atenţia preşedintelui A&M, Gil Friesen şi a co-proprietarului, Herb Alpert, şi a fost promovat în echipa de conducere. În timp ce urma cursurile Facultăţii de Drept, Beverly a început să lucreze pentru Jon Feltheimer, preşedintele televiziunii Columbia Tri-Star. Beverly l-a eclipsat pe Feltheimer la toate întâlnirile şi a lansat o serie de proiecte, printre care şi unul de televiziune prin cablu. În 1997, Beverly a devenit avocat al Baroului din California şi a fost promovat director al departamentului de dezvoltare dramatică. De-a lungul anilor, a dezvoltat seriale precm LA Docs, Fantasy Island, Family Law şi Time of Your Life. În 1999, Beverly a devenit Vice Preşedinte al Artists Television Group, departamentul Creaţie, funcţie în care a promovat, printre altele, serialele NBC The Weber Show şi Fighting Fitzgeralds. În octombrie 2001, Beverly a devenit Vice Preşedinte al televiziunii Universal, departamentul Dramă şi, mai apoi, Vice Preşedinte general. În această ipostază, a păstorit seriale precum American Dreams, Robbery Homicide Division, Karen Sisco şi Mister Sterling. În iunie 2003, Beverly şi Sarah Timberman au pus bazele companiei 25C, cu care au produs trei piloturi pentru CBS – Wanted, The Webster Report şi Conviction. În iunie 2005, 25C Productions a semnat un acord cu Sony Pictures Television şi, astfel, a produs serialul Kidnapped precum şi piloturile Suspect, Hacket şi Danny Fricke.
GRAHAM YOST
Producător executiv/Scenarist
Graham Yost spune că de la 18 ani a ştiut că vrea să facă film şi-şi atribuie pasiunea faptului că tatăl său, Elwy Yost, a fost gazda unei emisiuni săptămânale la televiziunea din Ontario. „În familia noastră, nu contau decât cărţile şi filmele”, spune Yost. După ce a absolvit Universitatea din Toronto, Yost s-a mutat la New York, unde a devenit scriitor technic şi a publicat câteva cărţi de non-ficţiune, inclusiv Spy-Tech. Yost a început să scrie pentru televiziune în 1989, la serialul Nickelodeon Hey Dude. Apoi s-a alăturat echipei serialului Full House (unde a rezistat numai 9 săptămâni şi jumătate). În ziua de după ce şi-a dat denmisia, a aflat că scenariul la Speed a fost vândut. În 1991, Yost a scris pentru The Powers that Be, unde a colaborat cu Marta Kauffman şi David Crane (care a scris, mai târziu, la Friends). De asemenea, el a scris şi pentru sitcomul Herman’s Head. Pentru marele ecran, a scris Broken Arrow, cu John Travolta, Hard Rain, Mission to Mars şi The Last Castle. Yost a produs miniseria HBO premiată cu Emmy şi Globul de Aur From the Earth to the Moon. În plus, Yost a fost nominalizat la Emmy pentru episodul Apollo One şi a regizat al 5-lea segment al seriei. Yost a scris şi două episoade din miniseria HBO premiată cu Emmy şi Globul de Aur Band of Brothers. În 2002, Yost a creat serialul Boomtown, care a fost scos de pe post în 2003, dar a primit premiul Peabody şi două premii ale Asociaţiei Criticilor de Televiziune. În 2006, Yost a creat serialul Raines, cu Jeff Goldblum. Yost a scris un episod şi a produs miniseria HBO The Pacific, despre cei trei puşcaşi marini din teatrul din Pacific din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. Acum, Yost lucrează la Justified, cu Timothy Olyphant în rolul principal, inspirat de un personaj creat de faimosul romancier Elmore Leonard. Yost locuieşte cu soţia şi cei doi copii ai săi în Monterey.
MICHAEL DINNER
Producător executiv/Regizor episoadele 1, 12 & 13
Multi-premiatul regizor scenarist şi producător Michael Dinner a crescut în Denver, unde a visat să lucreze pentru New York Yankees, Keith Richards sau John Ford. După ce a absolvit liceul Thomas Jefferson, Dinner a urmat colegiul şi a cântat în diferite cluburi. Apoi s-a mutat la Los Angeles şi a scris piese pentru MCA Music. După aceea, a debutat ca artist solo pentru Fantasy Records, unde şi-a înregistrat primele două albume – The Great Pretender şi Tom Thumb the Dreamer. Dinner şi-a reluat apoi studiile la Harvard absolvind facultatea Cum Laude. După absolvire, a studiat la AFI, unde a regizat, scris şi produs primul său film, Miss Lonely Hearts. Filmul, cu Eric Roberts în rol principal, a fost selecţionat la Cannes unde a primit Prix de la Jeunesse, un premiu special dat pentru regie. Filmul a câştigat şi Leul de Argint la Locarno şi a fost difuzat pe canalul PBS. În timp ce lucra la Miss Lonely Hearts, Dinner a început să dezvolte Heaven Help Us (a.k.a. Catholic Boys), care a devenit primul său film de studio şi care a deschis Festivaslul de la Deauville. Dinner a continuată să producă şi să regizeze atât în film cât şi în televiziune. Pe micul ecran, a produs şi-a regizat The Wonder Years, Chicago Hope, Early Edition, Karen Sisco şi Kidnapped, dar şi piloturile serialelor The Street, Fantasy Island, Karen Sisco, Kidnapped, Bionic Woman şi Sons of Anarchy şi filmul The Crew. Dinner a regizat pilotul şi produce serialul Justified. Recent, a scris un pilot inspirat de romanul lui Lawrence Block Hit Man şi un pilot inspirat de romanul grafic al lui Brian Michael Bendis Powers, şi scrie un pilot CBS despre ATF. Michael Dinner locuieşte la Los Angeles cu soţia sa, Ann, fii Nicholas Liam şi Matthew Finn şi genialul câine Rooney.
SARAH TIMBERMAN
Executive Producer
Sarah Timberman a fondat compania 25C Productions (acum Timberman/Beverly Productions) în 2003. Timberman (împreună cu partenerul ei Carl Beverly) lucrează acum la serialul Justified, inspirat de nuvela lui Elmore Leonard Fire In The Hole. Timberman/Beverly sunt în faza de pre-producţie cu un pilot Ed Redlich/John Bellucci pentru CBS. În 2006, Timberman/Beverly a produs serialul de mare succes Kidnapped. Înainte de a pune bazele acestei companii, Timberman a fost Preşedinte, în perioada 2001-2003 al Universal Network Television şi s-a ocupat de toată producţia companiei, din care amintim: Law & Order, Law & Order: Criminal Intent, Law & Order: Special Victims Unit, Crime & Punishment, Just Shoot Me, American Dreams, The District (CBS), şi The Agency (CBS). Timberman a jucat un rol crucial în achiziţionarea drepturilor pentru serialul britanic The Office. Timberman a venit la Universal de la Columbia-TriStar Television, unde, în perioada 1999-01, a fost Vice Preşedinte Executiv. Timberman a fost promovată în această poziţie după ce, în perioada 1996-99, a coordonat departamentul Dramă. În această ipostază, a supervizat seriale precum Dawson’s Creek şi Party of Five. Înainte de a lucra în televiziune, Timberman a fost redactor asistent la editura Random House din New York. Timberman face parte din Consiliul Director al Societăţii de Radio şi Televiziune din Hollywood şi al Death Penalty Focus şi e membră în consiliul fundaţiei I Have a Dream. Timberman a crescut în Greenwich Village şi a absolvit Istoria.
{mosloadposition user9}