• un roman-confesiune în care o sexagenară cu veleităţi de vampir îşi retrăieşte pasiunile cu ajutorul tinerei sale chiriaşe
După apariţia romanului Fata din casa vagon, în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom, în anul 2006, Ana Maria Sandu revine cu o nouă carte. Omoară-mă! este cel mai recent roman al autoarei şi se va găsi la începutul săptămînii viitoare în librării.
Romanul va fi lansat la Librăria Cărtureşti din cadrul Institutului Francez din Bucureşti miercuri, 7 aprilie, începînd cu ora 18.00. Autoarea va citi un fragment din Omoară-mă!, iar Fanny Chartres va citi un fragment din L’ écorchure, traducerea în limba franceză a poemului în proză Din amintirile unui chelbasan, debutul literar al Anei Maria Sandu.
L’ écorchure (Chemin de Fer, 2010) va fi lansat la Salonul de carte de la Paris, în prezenţa autoarei şi a traducătoarei poemului, Fanny Chartres.
Omoară-mă!, noua carte a Anei Maria Sandu, este o poveste sofisticată despre puterea perversă a naraţiunii şi despre modul în care ficţiunea poate deveni mai „reală” decît realitatea, alterînd-o pînă la epuizare.
Ceea ce pare a fi începutul unei fulgerătoare istorii de amor, întîlnirea dintre Vali şi Ramona, alunecă pe nesimţite într-un fals policier cu implicaţii terifiante: personajul principal al acestui roman-confesiune se dovedeşte a fi o sexagenară cu veleităţi de vampir, care-şi retrăieşte pasiunile cu ajutorul tinerei sale chiriaşe.
Va reuşi oare fata tot mai lipsită de viaţă şi energie să scape din păienjenişul otrăvit al poveştilor din casa doamnei Manea?
Vă invităm să descoperiţi în Omoară-mă!
Ana Maria Sandu (n. 1974) a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. A colaborat cu articole şi eseuri la Dilema, Vineri, Observator cultural, aLtitudini, REPUBLIK, www.artactmagazine.ro. Romanul Fata din casa vagon se află în curs de traducere în limba italiană la Editura Zonza, Milano.
Citiţi aici un fragment din roman.
Detalii despre romanul Fata din casa vagon, aici.
{mosloadposition user10}