– Auberlen si Priaulxse distanteaza in campionat
Cu o depăşire reuşită în ultimul tur al etapei United SportsCar Championship (USCC) ce a avut loc la Laguna Seca (California), Bill Auberlen (SUA) – pilotul #55 BMW Z4 GTLM – a asigurat cea de-a patra clasare consecutivă pe podium pentru BMW Team RLL în sezonul 2014.
Locul al doilea menţine echipajul format din Auberlen şi coechipierul Andy Priaulx (Marea Britanie) în fruntea clasamentului piloţilor, în timp ce BMW Team RLL îşi păstrează şefia la echipe. Cei doi au parcurs 84 de tururi de-a lungul cursei de două ore, încheind la 4,710 secunde de tandemul Corvette câştigător, Jan Magnussen (Danemarca) – Antonio Garcia (Spania).
Cursa echipajului John Edwards (SUA) – Dirk Müller (Germania), care a pilotat #56 BMW Z4 GTLM, a fost afectată de vibraţiile care l-au obligat pe Edwards (cel care a luat startul în cursă) să intre la standuri în turul 22. Ulterior, spre finalul cursei, Müller a fost penalizat pentru un contact ce putea fi evitat şi a fost chemat la standuri pentru "stop-and-go". Cei doi au încheiat pe locul al zecelea.
Bobby Rahal (Team Principal BMW Team RLL): "Bill a făcut o treabă excelentă cu maşina #55 la finalul cursei, dar Porsche l-a scos de două ori de pe circuit. Este bine să fii din nou pe podium şi este foarte bine pentru poziţia ocupată de Bill şi Andy în campionat. Este a treia clasare pe locul al doilea pe care o obţinem aici şi a trebuit să muncim serios pentru aceasta. A fost o cursă dificilă. Am avut o strategie diferită la standuri faţă de celelalte echipe. A funcţionat, dar este păcat că maşina #56 a fost penalizată."
Bill Auberlen (#55 BMW Z4 GTLM): "Toţi cei care mă cunosc şi au concurat împotriva mea toţi aceşti ani îţi vor spune că o fac în mod corect, dar, când încerci să depăşeşti o maşină pe exteriorul virajului 11 şi pilotul îţi închide trasa, apoi o face şi turul următor, nu sunt fericit. Andy a făcut o treabă excelentă şi s-a menţinut în plutonul fruntaş. Nu poţi cere mai mult unui coechipier, pentru că mi-a lăsat o maşină perfectă. Este foarte bun acest loc secund pentru că ne-am consolidat şefia în clasament."
Andy Priaulx (#55 BMW Z4 GTLM): "Sunt foarte fericit. Am avut o evoluţie bună, degradarea pneurilor a fost în limitele normale, am economisit combustibil şi i-am lăsat lui Bill maşina într-o poziţie bună. Anterior nu mai participasem la vreo cursă aici şi cred că am avut un week-end excelent. Este reconfortant că plecăm de aici tot în poziţie de lideri ai campionatului. Acesta a fost obiectivul meu şi mi l-am îndeplinit. La finalul zilei pot pleca fericit acasă."
Clasamente etapa 4/11
Piloţi: 1. Bill Auberlen, Andy Priaulx 123p; 2. Antonio Garcia, Jan Magnussen 118p; 3. Oliver Gavin, Tommy Milner 111p; 4. Richard Lietz, Nick Tandy 111p; 5. Michael Christiansen, Patrick Long 110p; 6. Marc Goossen, Dominik Farnbacher 107p; 7. Dirk Müller, John Edwards 106p; 8. Jonathan Bomarito, Kuno Wittmer 106p, 9. Wolf Henzler, Bryan Sellers 80p; 10. Nic Jonsson, Tracy Krohn 75p; 11. Joey Hand 64p; … 16. Dirk Werner 51p; … 19. Maxime Martin 33p.
Constructori: 1. Porsche 128p; 2. BMW 126p; 3. Chevrolet 124p; 4. SRT 116p; 5. Ferrari 110p.
Echipe: 1. #55 BMW Team RLL 122p; 2. #3 Corvette Racing 117p; 3. #911 Porsche North America 110p; 4. #4 Corvette Racing 110p; 5. #912 Porsche North America 109p; 6. #56 BMW Team RLL 105p; 7. #91 SRT Motorsports 106p; 8. #93 SRT Motorsports 105p; 9. #62 Risi Competizione 95p; 10. #17 Team Falken Tire 79p; 11. #57 Krohn Racing 74p; 12. #97 Aston Martin Racing 24p.
Calendar 2014
Rolex 24 at Daytona – 25-26 ianuarie (24 ore), Mobil 1 Twelve Hours of Sebring – 15 martie (12 ore); Tequila Patrón Sports Car Showcase – 12 aprilie (1h45′); Continental Tire Monterey Grand Prix – 4 mai (2 ore); Sahlen’s Six Hours of The Glen (6 ore) – 29 iunie; Mobil 1 SportsCar Grand Prix (2h45′) – 13 iulie; Brickyard Grand Prix (2h45′) – 25 iulie; Road America (2h45′) – 10 august; Virginia International Raceway (2h45′) – 24 august; Lone Star Le Mans (2h45′) – 20 septembrie; Petit Le Mans (1.000 mile/10 ore) – 4 octombrie.