Din 26 aprilie, cel de al 117-lea magazin PROFI incepe sa functioneze in Piatra Neamt, continuand campania de extindere a retailului modern acolo unde este dorit.
Amplasat pe strada Mihai Viteazu nr.1, acesta este cel de al doilea magazin PROFI din judetul Neamt, dupa cel din Roman, si are o suprafata totala de 1000mp, din care sala de vanzari acopera 700mp. Locuitorii cartierului sunt bucurosi ca nu vor mai trebui sa mearga o distanta apreciabila pentru a ajunge la magazine unde se gasesc produsele pe care le cauta.
“Deschiderea oricarui magazin PROFI inseamna, in general, o investitie de cateva sute de mii de euro precum si crearea a cel putin 22 de locuri de munca, astfel ca pana in prezent ne putem mandri ca mai mult de 44 de locuitori ai judetului Neamt au un venit constant deoarece sunt angajatii nostri”, a declarat Pawel Musial, directorul general PROFI Rom Food.
Si de aceasta data, magazinul de proximitate PROFI vine in cartier cu oferta sa de circa 5000 de produse, cu preturi foarte bune si promotii deosebite. Fructele, legumele si carnea proaspata sunt acum mult mai accesibile in acea parte a orasului.
In primele trei zile, cumparatorii de la primele ore primesc plase cadou cu produse marca proprie Proxi, iara cei care fac cumparaturi de peste 50 de lei primesc si ei un cadou sub forma unui voucher de 10 lei pe care il pot folosi in magazin in zilele urmatoare.
In ziua lansarii, va fi organizat un mic targ de primavara in cadrul caruia, intre orele 15 si 18, un ansamblu popular va incanta publicul cu dansuri din Moldova, animatori vor umfla baloane colorate si vor picta fetele copiilor care isi doresc sa se decoreze astfel, iar apoi un DJ va incinge atmosfera cu muzica pop si disco. Adaugand la toate acestea mesele cu mici si bere, exista toate motivele ca ziua deschiderii sa devina o ocazie de bucurie pentru intreaga localitate.