Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Un nou început pentru Asociația Inimi Vișinii, alături de Andreea Marin, ambasadorul faptelor bune

Andreea Marin ambasador Asociația Inimi Vișinii

Asociația Inimi Vișinii, proiectul de suflet al echipei feminine de handbal Rapid București, susținută de Andreea Marin, Ambasador al Inimilor Vișinii și președinte al Fundației Prețuiește Viața, este de astăzi mult mai aproape de comunitate și de inimile greu încercate. Visul sportivelor de la Rapid este acela de a-și bucura suporterii prin goluri marcate în meciurile lor de handbal, dar și acela de a umple golurile din viețile oamenilor care au nevoie de sprijin.

Astfel, Asociația Inimi Vișinii lansează astăzi un nou website, www.inimivisinii.ro, prin care va ajunge mai ușor la inimile oamenilor și totodată, va demara două noi programe, prin care va arăta că faptele bune merg mână în mână cu sportul: „Bursele Inimi Vișinii” – dedicate lunar sportivilor care își doresc să ajungă mari campioni și au nevoie de sprijin în drumul lor spre performanță și respectiv programul „Din suflet pentru suflet”, care își propune să ofere lumină și speranță celor greu încercați.

Andreea Marin ambasador Asociația Inimi Vișinii

Primul caz umanitar ce va fi sprijinit astfel, este cel al lui Mihai Popescu, un tânăr care a devenit un exemplu de curaj, voință și optimism. După o viață petrecută în scaunul cu rotile din cauza unui vaccin administrat greșit la vârsta de 6 luni, după momentele cumplite trăite în incendiul de la Colectiv care i-au provocat arsuri pe 35% din corp și după moartea mamei sale la puțin timp după aceea, Mihai a găsit de fiecare dată puterea de a merge mai departe și de a lupta pentru o viață mai bună. Andreea Marin, fostă handbalistă la rândul său, susține Inimile Vișinii, continuând cu convingere misiunea sa umanitară binecunoscută de-a lungul anilor.

Prin intermediul celor două noi programe lansate, Asociația Inimi Vișinii își va continua calea aleasă încă din anul 2019, aceea de a însufleți inimile copiilor și sportivilor, cărora le va oferi lunar “Bursele Inimi Vișinii” și ajutoarele “Din suflet pentru suflet”.

“Prin Asociația Inimi Vișinii ne implicăm cu optimism și entuziasm în tot ce înseamnă comunitate. Este un angajament asumat fără ezitare și pe care dorim să îl continuăm pentru a fi părtași la cât mai multe bucurii și împliniri”, declară Adrian Apostol, Fondator al Asociației Inimi Vișinii.

“Munca în echipă aduce cele mai frumoase rezultate. Împreună luptăm pentru a obține cât mai multe victorii din suflet pentru suflet. Sentimentul este unic, totul capătă sens și valoare”, completează Bogdan Vasiliu, Președinte al Secției de Handbal Rapid București și Fondator al Asociației Inimi Vișinii.

“În competițiile sportive, publicul se bucură de goluri. Când vine vorba de oameni și de viețile lor, golurile nu reprezintă un motiv de bucurie. Sunt goluri ce trebuie umplute. Din inimă. Din inimi vișinii. Inimi Vișinii este echipa care pune umărul la rezolvarea problemelor precum sărăcia, lipsa accesului la educație, boala, suferința. Și aici trebuie neapărat să învingă! Fiecare faptă bună împlinită este o victorie! Fiecare om care este convins să susțină echipa este o reușită. Să ne unim forțele și să obținem cât mai multe victorii de suflet!”, spune Andreea Marin, Ambasadorul Inimi Vișinii, recunoscută de asemenea și pentru energia sa pozitivă și dorința de a aduce binele și frumosul în viețile oamenilor prin implicarea în proiecte sociale.

“Prin Inimi Vișinii putem fi alături unii de alții, e nevoie de solidaritate și empatie pentru a oferi o nouă șansă celor din jurul nostru. Noi am ales să ne implicăm și să aducem prin fiecare proiect, lumină și speranță în inimile greu încercate”, declară Ninel Dănilă, Fondator al Asociației Inimi Vișinii.

Totul capătă sens și valoare atunci când prețuiești viața semenilor, iar Asociația Inimi Vișinii pentru asta luptă. În anul 2021, Asociația Inimi Vișinii își propune să descopere și să încurajeze tinerele talente din centrele de plasament, care au aptitudini speciale pentru sport. Mișcarea și munca în echipă aduce cele mai frumoase rezultate și poate umple goluri, din suflet pentru suflet.

Dacă doriți să fiți parte din echipa “Inimi Vișinii”, urmăriți spotul aici: https://inimivisinii.ro/Spot_Inimi_Visinii.mp4

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.