După ce în luna septembrie pictura „Car cu boi” a înregistrat un nou record de autor, Nicolae Grigorescu revine într-un nou eveniment al pieţei româneşti de artă cu o pictură celebră, „Panseluţe”, provenită, se pare, din colecţia scriitorului colecţionar Alexandru Vlahuţă. Tabloul, estimat la o valoare între 75.000 şi 100.000 de euro, este scos la vânzare joi seara, în cadrul elitistei Licitaţii 12+1 Capodopere Impresioniste din Colecţii Particulare organizate de Casa Artmark la Palatul Ghika.
Pictura „Panseluţe”, într-o realizare de excepţie, a fost prezentată în numeroase expoziţii de-a lungul timpului, iar joi, 18 noiembrie, va fi din nou în centrul atenţiei în cadrul evenimentului pregătit de Casa de licitaţii Artmark la Palatul Ghika.
Opera este extrem de aşteptată de către colecţionari, atât pentru valoarea sa artistică, cât şi pentru trecutul ei interesant. Aceasta poartă pe verso o însemnare în peniţă: «cumpărată la expoziţia "Grigorescu" de la Ateneu/vânzător Vlahuţă».
Tot pe verso, există o etichetă de participare la expoziţia „Nicolae Grigorescu în colecţiile braşovene”, provenind din Colecţia Maria Roibaşu, eveniment care a avut loc în perioada 1 august-15 octombrie 1982.
În pictura „Panseluţe”, florile sunt reprezentate într-un vas simplu, de pământ, luat parcă de pe pervazul ferestrei unei case ţărăneşti şi separat de tot ce îl înconjoară. Florile vorbesc despre încercarea lui Grigorescu de a descifra sensibilitatea specifică oamenilor din popor şi aspectele naturii care au inspirat-o. În alegerea panseluţelor ca subiect se recunoaşte aceeaşi înclinaţie a artistului pentru lucrurile modeste şi aspectele obişnuite ale existenţei, a căror frumuseţe este conferită tocmai de simplitatea lor.
În cadrul licitaţiei de pe 18 noiembrie, alături de „Panseluţele” lui Nicolae Grigorescu, Casa Artmark a pregătit o serie restrânsă de alte opere spectaculoase semnate de pictori precum Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu, Ion Theodorescu-Sion, Lucian Grigorescu, Samuel Mützner şi alţii.
Seria picturilor va acompania o colecţie impresionantă de sculpturi care vor fi scoase la vânzare în cadrul Licitaţiei anuale de Sculptură Românească şi Europeană. Cel mai important eveniment dedicat sculpturii din piaţa românească de artă oferă o selecţie de 70 de opere aparţinând unora dintre cei mai apreciaţi sculptori români ai tuturor perioadelor, precum şi piese excepţionale de artă europeană, care aduc în atenţia iubitorilor de artă valoarea şi prestigiul acestei arte în spaţiul românesc.
Licitaţiile de sculptură şi pictură de pe 18 noiembrie, vor fi completate de un eveniment–surpriză: prezentarea colecţiei de modă „Simfonia Culorilor”, semnată de artista Kristina Dragomir şi designerul Mirela Stelea.
Până atunci, operele înscrise la licitaţie vor putea fi admirate şi astăzi în cadrul expoziţiei publice pregătite de organizatori la Palatul Ghika.