World Class România, lider de piaţă în industria de wellness autohtonă, va deschide un nou club de fitness World Class în cadrul centrului comercial City Park Mall, din Constanța, în urma unei investiții de peste un milion de euro.
Inaugurarea clubului World Class Constanța este estimată pentru luna iunie a acestui an.
Centrul de fitness se va întinde pe o suprafață de peste 1.700 m2 și va pune la dispoziția clienților o sală de sport cu echipamente de ultimă generație, un studio de aerobic și o sală modernă de cycling. De asemenea, centrul include o zonă de functional training, dotată cu cele mai noi accesorii de fitness, precum TRX, Bulgarian Bags și Core Bags. În plus, clienții se vor putea încărca cu energie în piscina semiolimpică sau deconecta de la activitățile zilnice în sauna uscată.
Noul centru se va dezvălui sub un design modern și elegant, iar tavanul skylight va oferi o infuzie de lumină naturală, creând un ambient plăcut și relaxant în toate zonele clubului.
“Ne-am luat angajamentul de a face fitnessul accesibil pentru o mare parte din populația României, iar deschiderea World Class Constanța susține planurile noastre în această direcție, cea de a oferi comunității de aici servicii de fitness la cele mai înalte standarde, programe diversificate și dotări moderne. Dorim să transformăm World Class în locul preferat al românilor, în afara casei, unde se pot deconecta și antrena sub atenta îndrumare a echipei noastre”, a declarat Mikael Fredholm, CEO World Class România și Serbia.
Clienții World Class Constanța vor putea alege, în funcție de preferințe sau nivel de pregătire, dintre cursurile predate de către cei mai buni instructori din România, certificați la nivel internațional, sau pot opta pentru clase de antrenament personal, alături de antrenori profesioniști.
Accesul în club se face de luni până vineri între orele 06:30-23:00, iar în zilele de sâmbătă și duminică, în intervalul orar 08:00-20:00.
Pentru mai multe detalii despre World Class Constanța, accesați: //constanta.worldclass.ro.