Agenția de publicitate full service Godmother a început colaborarea cu Edenred în luna iulie, odată cu lansarea primului flight al campaniei de comunicare pentru cardul Compliments și implementează în această toamnă cea de-a doua etapă de comunicare, exclusiv online.
“Brief-ul primit de la Edenred ne-a entuziasmat deoarece, pe lângă faptul că produsul în sine este inedit, a presupus comunicarea cu un public de specialiști, vizând agențiile de marketing și comunicare. A fost nevoie astfel de o abordare cu atât mai creativă: am demarat cu un DM “origami” adresat specialiștilor din domeniu, iar noua componentă online prezintă inovația adusă de echipa Edenred într-o manieră interactivă” a declarat Corina Manole, Creative Director Godmother.
Conceptul de comunicare propus de Godmother pornește de la ideea de joc, prezentat într-o manieră cât mai simplă și prietenoasă, accesibilă oricărui utilizator. Astfel, pentru flight-ul al doilea al campaniei, agenția a realizat o aplicație care permite personalizarea online a cardurilor Edenred Compliments Co-Branded (în funcţie de profilul companiei, manualul de brand şi preferinţele grafice ale clientului).
În plus, folosind aplicația lansată în luna noiembrie, fiecare client are posibilitatea de a personaliza grafic cardul, petnru a obține un grad optim de brand awareness, folosind o imagine dintr-o gamă largă disponibilă chiar în aplicație, din arhiva personală sau identitatea companiei.
Iar pentru a ușura folosirea cardului, aplicația generează pentru fiecare produs un kit de prezentare 100% personalizat (scrisoare de însoţire şi plic).
“Ne bucuram că, beneficiind de creativitatea, eficienţa şi flexibilitatea agenţiei Godmother, am putut dezvolta soluţia noastră de incentivare bazată pe primul card preplătit adresat companiilor din România. Astfel, am ajuns la nou nivel de personalizare din punct de vedere al brandingului, oferind soluţia perfectă care conferă diferenţiere şi inovaţie pentru implementarea de promoţii pentru retaileri, campanii de promovare cu premii, programe de incentivare a forţelor de vânzări şi distribuitori, sau a programelor de fidelizare a clienţilor sau a angajaţilor ” a declarat Iulian Alexe, Marketing & Communication Director Edenred.
Campania de promovare online a aplicaţiei este completată şi de o serie de bannere interactive – pe care utilizatorii sunt invitaţi să le “rupă” pentru a descoperi ce se ascunde în spatele acestora și care va rula în perioada 5 noiembrie 2012 – 5 decembrie 2012.
Echipa implicată în realizarea acestei campanii este compusă din:
Din partea Godmother:
Corina Manole – Creative Director
Cezar Necula – Art Director
Valentina Arseni – Account Manager
Adriana Ciocan – Online Specialist
Din partea Edenred:
Iulian Alexe – Marketing & Communication Director
Anemona Balaban – Director Compliments Card
Despre Edenred
Edenred (fosta Accor Services) este compania care a inventat tichetele de masă Ticket Restaurant® fiind leader mondial si national în servicii preplătite adresate companiilor.
Edenred are peste 35.000 de clienţi în România şi oferă tichete unui numar de 1.5 milioane de angajaţi. La nivel mondial, Edenred activează în 39 de ţări, având 580.000 companii şi organizaţii client, 1.3 milioane de parteneri afiliaţi şi 36.2 milioane de beneficiari.