Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Un nou an de crestere puternica a castigurilor

şi o creştere de 41% a profitului pe acţiune

Progresul puternic a continuat şi în trimestrul IT ţintele pentru 2010 se confirmă

Consiliul de Administraţie al Lafarge, prezidat de Bruno Lafont, s-a întrunit pe data de 13 februarie 2008 pentru a aproba situaţiile financiare ale exerciţiului încheiat la 31 decembrie 2007.

BRUNO LAFONT, PREŞEDINTE ŞI CEO LAFARGE, A DECLARAT: „În 2007, Lafarge şi-a demonstrat capacitatea de a accelera creşterea. Obiectivele Excellence 2008 de creştere a profitului pe acţiune şi a rentabilităţii capitalului angajat au fost depăşite în 2007, cu un an mai devreme decât am planificat. Ţinta de reducere a costurilor pentru 2008 va fi, de asemenea, depăşită substanţial.
Crerea de ciment la nivel mondial a înregistrat o creştere neîntreruptă în ultimii douăzeci de ani, în pofida fluctuaţiilor economice. Prin construirea de noi capacităţi pe pieţele cu o creştere rapidă şi ca urmare a achiziţionării Orascom Cemen, Grupul Lafarge deţine o poziţie ideală pentru a beneficia pe deplin de pe urma acestei creşteri. Prin urmare, confirmăm ţintele ridicate pe care ni le-am propus pentru 2010. În 2008, vom face un pas important înainte înspre atingerea acestor ţinte. În acest context, în cadrul următoarei Adunări Generale, Consiliul de Administraţie va propune o creştere de 33% a dividendului, până la 4 euro pe acţiune”.

PERSPECTIVE POZITIVE PENTRU 2008

·    Bazele de creştere ale sectorului în care operăm rămân în continuare solide, iar Lafarge deţine toate mijloacele necesare pentru a face o diferenţă în 2008. Pe pieţele emergente există încă nevoi de construcţii considerabile. Anticipăm şi în continuare o creştere a cererii la nivel mondial, în ciuda unui nivel mai slab al cererii în SUA şi încetinirii ratei de creştere în Spania.
·    Prevedem încă un an de creştere pentru divizia de Agregate şi Betoane, cu o creştere puternică îndeosebi pe pieţele emergente.
·    Anticipăm majorarea în continuare a costurilor cu energia şi transporturile.
·    Programul de reducere a costurilor va continua să genereze economii substanţiale în 2008. Ţinta stabilită va fi depăşită şi ar trebui să atingem nivelul de EUR400 milioane până la sfârşitul lui 2008, în loc de EUR 340 milioane.
·    Aşteptăm o nouă creştere a câştigurilor în 2008.
·    Confirmăm ţintele de creştere pentru 2010: profit pe acţiune peste 15 euro, rentabilitatea capitalului angajat după impozitare de peste 12% şi flux de trezorerie disponibil peste 3,5 miliarde de euro.

REZULTATE ALE GRUPULUI ÎN 2007

·    Realizare accelerată a planului strategic Excellence 2008, majoritatea obiectivelor stabilite pentru 2008 fiind depăşite cu un an mai devreme. În doi ani, profitul pe acţiune a crescut cu 32% pe an în medie, marja operaţională s-a îmbunătăţit de la 15,5% la 18,4%, rentabilitatea capitalului angajat (ROCE) s-a majorat cu 250 de puncte de bază până la 11%, iar fluxul liber de numerar s-a dublat, atingând nivelul de EUR 1.726 milioane.
·    Programul de reducere a costurilor a fost finalizat în proporţie de 70%, adică EUR 240 milioane la sfârşitul lui 2007. Ţinta de reducere a costurilor va fi depăşită şi se aşteaptă să atingă nivelul de EUR 400 milioane până la sfârşitul lui 2008, în loc de EUR 340 milioane.
·    Achiziţia Orascom Cement a fost anunţată pe 10 decembrie 2007 şi a fost finalizată pe 23 ianuarie 2008. Punere în funcţiune cu succes a noilor uzine din partea de nord a Irakului şi Algeria.
·    Continuarea programului de construire a unor noi capacităţi de 45 de milioane de tone până în 2010. Cu cele 5 milioane de tone ale Orascom, se planifică demararea a 14 milioane de tone în total în 2008.
·    Îmbunătăţirea performanţei în materie de securitate prin înjumătăţirea ratei de frecvenţă LTI (răniri cu pierderea timpului de muncă) între sfârşitul lui 2005 şi sfârşitul lui 2007.
·    Performanţă excelentă a operaţiunilor de Ciment şi Agregate&Betoane în America de Nord, în pofida încetinirii ritmului de creştere a pieţei rezidenţiale din SUA; rezultatul curent din exploatare al celor două divizii a crescut cu 24% în USD la nivelul întregului an, în ciuda reducerii volumelor.
·    Lansarea a două noi produse din beton cu valoare adăugată, Extensia şi Cronolia, în Franţa, Regatul Unit şi America de Nord.
·    Anunţarea „Ambiţiilor de dezvoltare durabilă pentru 2012”, planul nostru care constă din obiective precise, datate şi măsurate în fiecare an. Prin acest plan, Lafarge îşi reînnoieşte angajamentul de a se clasa printre grupurile industriale cu cea mai bună performanţă la nivel internaţional în ceea ce priveşte sănătatea şi securitatea angajaţilor, protecţia mediului, responsabilitatea socială şi guvernanţa corporatistă.
·    Finalizarea programului de răscumpărare a acţiunilor în valoare de EUR 500 milioane.
·    Dezinvestirea diviziei de Acoperişuri şi a activelor noastre din Anatolia Centrală, Turcia.

REZULTATE PE DIVIZII

CIMENT: CREŞTERE SOLIDĂ PE PIEŢELE EMERGENTE ŞI REDUCERE VIZIBILĂ A COSTURILOR

·    Creştere a vânzărilor cu +7% până la EUR 10.280 milioane la nivelul întregului an; creştere de +7% până la EUR 2.536 milioane în trimestrul IV.
·    Creştere a Rezultatului curent din exploatare cu +18% până la EUR 2.481 milioane la nivelul întregului an; creştere de +11% până la 621 milioane în trimestrul IV.
·    Impact puternic al programului de reducere a costurilor în toate regiunile.
·    Marja operaţională a crescut considerabil: 24,1% vs. 21,8% în 2006.
·    Rentabilitatea capitalului angajat a crescut la 12,1% de la 10,3% în 2006.
·    Tendinţe pozitive ale volumelor şi preţurilor pe majoritatea pieţelor noastre, în special pe cele emergente, care au reprezentat 53% din vânzările şi rezultatul curent din exploatare al Diviziei de Ciment, la nivelul întregului an.
·    Operaţiunile noastre din America de Nord rezistă bine: în ciuda scăderii volumelor, câştigurile noastre au crescut cu 12,2% la nivelul întregului an, în moneda naţională, în timp ce marja operaţională s-a majorat cu 250 de puncte de bază, datorită preţurilor solide, reducerii costurilor şi volumelor mai scăzute la import.

AGREGATE&BETOANE: REZULTATE EXCEPŢIONALE DATORITĂ PREŢURILOR PUTERNICE, REDUCERII COSTURILOR ŞI EXTINDERII SPORITE A PRODUSELOR CU VALOARE ADĂUGATĂ

·    Creştere a vânzărilor cu +2% până la EUR 6.597 milioane la nivelul întregului an; creştere de +1% până la EUR 1.631 milioane în trimestrul IV.
·    Creştere a rezultatului curent din exploatare cu +28% până la EUR 721 milioane la nivelul întregului an; creştere de +35% până la EUR 190 milioane în trimestrul IV.
·    Creştere importantă a marjei operaţionale la 10,9% de la 8,7% în 2006, datorită unei bune gestionări a preţurilor şi programului de reducere a costurilor.
·    Rentabilitatea capitalului angajat a crescut cu 200 de puncte de bază la 11,7% de la 9,7% în 2006.
·    Performanţă excelentă în America de Nord, în ciuda scăderii volumelor: rezultatul curent din exploatare a crescut cu 39% în moneda naţională, la nivelul întregului an.
·    Rezultatul curent din exploatare pe pieţele emergente s-a majorat cu 45%.
·    Creştere continuă a contribuţiei produselor din beton cu valoare adăugată, care au reprezentat peste 20% din volume, comparativ cu 16% în 2006.

GIPS: MANIFESTAREA IMPACTULUI PIEŢEI REZIDENŢIALE DIN SUA DAR ÎMBUNĂTĂŢIRI PUTERNICE ÎN ALTE ZONE

·    Vânzările au scăzut cu -3% la EUR 1.581 milioane la nivelul întregului an; scădere de -7% la EUR 373 milioane în trimestrul IV.
·    Rezultatul curent din exploatare a scăzut cu -41% la EUR 116 milioane la nivelul întregului an şi cu -53% la EUR 19 milioane în trimestrul IV.
·    Marja operaţională a scăzut la 7,3% de la 12,1% în 2006, din cauza încetinirii ritmului de creştere pe piaţa rezidenţială din SUA.
·    Rentabilitatea capitalului angajat a fost de 7,1%, aproape de costul de capital.
·    Creştere fermă pe alte pieţe, în special cele din Europa Occidentală şi de Est.

INVESTIŢII ŞI DEZINVESTIRI

·    Investiţiile au totalizat EUR 3.170 milioane în 2007, comparativ cu EUR 4.814 milioane în 2006.
o    Investiţiile de menţinere au fost stabile, la EUR 976 milioane în 2007.
o    Investiţiile pentru dezvoltarea si extinderea capacităţilor de producţie au totalizat EUR 991 milioane în 2007 (EUR 549 milioane în 2006). Aceste investiţii au fost direcţionate în principal înspre construcţia unor noi capacităţi de producere a cimentului în Maroc, China, Zambia, Indonezia, India, Ecuador, SUA, Africa de Sud, Chile, Egipt şi Polonia. Investiţiile au inclus, de asemenea, construcţia unor noi linii de producţie a plăcilor de gips-carton la Silver Grove (SUA), în Regatul Unit şi Ucraina, precum şi mai multe proiecte de deblocare a operaţiunilor noastre de ciment din Europa Occidentală şi Africa.
o    Achiziţiile s-au ridicat la EUR 1.203 milioane. Acestea au inclus în principal achiziţionarea participaţiilor minoritare în Heracles, Grecia, pentru suma de EUR 417 milioane, ceea ce ne-a majorat participaţia în această companie la 86,7%; o investiţie într-un pachet de 35% în noua entitate Lafarge Roofing în sumă de EUR 217 milioane; şi achiziţionarea unei participaţii de 4,6% în Cimpor, pentru EUR 219 milioane, ceea ce ne-a ridicat participaţia în această companie la 17,3%.
o    Vânzările de active secundare s-au ridicat la EUR 2.492 milioane în 2007, constând în principal în vânzarea diviziei de Acoperişuri către PAI Partners, pentru suma de EUR 2,1 miliarde, şi a operaţiunilor noastre de Ciment, Agregate&Betoane din Anatolia Centrală (Turcia) pentru suma de EUR 250 milioane.

·    La 8 februarie 2008, Lafarge, care achiziţionase o participaţie de 50% în GLA, Spania ca urmare a achiziţionării Orascom Cement (sub rezerva aprobării din partea autorităţilor de concurenţă din Spania), a cumpărat şi restul de 50% din capitalul social al acestei companii. GLA deţine cariere de agregate, două staţii de măcinare a clincherului, terminale de ciment situate de-a lungul coastei Spaniei şi peste 50 de staţii de betoane. Lafarge, care are deja o prezenţă în Spania cu diviziile de Ciment, Agregate&Betoane, grupate în cadrul filialei sale Lafarge Cementos, îşi consolidează astfel poziţia în această ţară, mai ales cu divizia de Agregate, cu care dobândeşte poziţia de lider de piaţă în regiunea Madrid. Tranzacţia se supune aprobării autorităţilor de concurenţă.

Bucuresti, 15.02.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.