La începutul lunii aprilie a acestui an a fost atins pragul de un milion de numere portate în România. Începând cu data de 21 octombrie 2008, când a fost lansat serviciul care permite utilizatorilor să-şi păstreze numărul de telefon atunci când schimbă furnizorul de servicii, numărul de portări a crescut în fiecare an. Din totalul de 1.001.364 de numere portate până la data de 1 aprilie 2013, 671.095 sunt numere de telefonie mobilă şi 330.269 numere de telefonie fixă.
Evoluţia numărului de portări nu a avut salturi spectaculoase de-a lungul timpului, dar este evident că utilizatorii din România au beneficiat de faptul că portabilitatea le-a crescut libertatea de alegere şi puterea de negociere în relaţia cu furnizorii. În ultimele trei luni din 2008 au fost realizate 15.681 de portări, în anul 2009 au fost realizate 180.239 de portări, în anul 2010 s-au înregistrat alte 221.219 de numere noi portate, în creştere cu 23% faţă de 2009, trend menţinut şi în anul 2011, când numărul portărilor a continuat să crească cu 18% până la 260.256. În cursul anului 2012 au fost portate 255.893 de numere, dintre care 166.371 (65%) au fost numere de telefonie mobilă, iar 89.522 (35%) numere de telefonie fixă.
Datele statistice arată că, în continuare, cei mai interesaţi de portarea numerelor de telefonie mobilă sunt utilizatorii cu abonament (75%), faţă de cei care portează numere utilizate pentru servicii preplătite. În segmentul telefoniei mobile, operatorii îşi împart numerele mobile portate până în prezent astfel: Cosmote a primit 223.450 de numere, Vodafone 220.051, Orange 219.986, RCS & RDS 6889, Telemobil 719. În cazul telefoniei fixe, 34 de furnizori au primit numere în reţeaua proprie prin portare. Dintre acestea, cele mai multe au fost portate către reţelele RCS & RDS – 91.936, UPC România – 84.274, Orange – 66.200, Vodafone – 59.572 şi Romtelecom – 13.291. Cele mai multe cereri de portare pentru numere geografice s-au înregistrat în Bucureşti (102.123 de numere portate), capitala fiind urmată de judeţul Cluj cu 23.425 de numere portate, Timiş (17.110), Prahova (16.839) şi Galaţi (14.327).
Utilizatorii de telefonie au la dispoziţie pentru informare site-ul www.portabilitate.ro, un portal accesat în medie de aproximativ 11.000 de utilizatori unici pe lună în ultimul an. Site-ul oferă detalii cu privire la paşii care trebuie urmaţi pentru a beneficia de acest serviciu, răspunsuri la întrebări care apar frecvent în situaţia portării numerelor, dar şi câteva sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare.
Cele mai frecvente aspecte pe care utilizatorii le-au semnalat Autorităţii cu privire la portabilitate au vizat neinformarea completă şi corectă de către furnizori cu privire la procedura de portare, precum şi întârzieri în realizarea portării faţă de data convenită pentru finalizarea acesteia. Numărul de sesizări a scăzut considerabil de-a lungul acestor 4 ani, de la 196 în anul 2009 până la 112 în anul 2012.
„Portabilitatea evoluează foarte bine: durata procesului de portare a fost redusă la trei zile, numărul plângerilor este în continuă scădere, în timp ce numărul portărilor creşte, dar, cel mai important, libertatea utilizatorilor de a-şi păstra numărul când aleg alt furnizor încurajează concurenţa şi vedem acest lucru în fiecare zi – ofertele sunt din ce în ce mai variate şi mai atractive, iar operatorii continuă să investească în reţele şi tehnologii noi”, a declarat Cătălin Marinescu, preşedintele ANCOM.