pentru concursul Young Creative Chevrolet, editia 2010· Juriul european se va întâlni în Belgia, pe 19 iunie, pentru a evalua proiectele câştigătoare la nivel naţional
· La cea de-a 4 ediţie a concursului au participat peste 130 de şcoli de arte aplicate din toată Europa
Concursul Young Creative Chevrolet (YCC) de artă aplicată a ajuns la cea de-a patra ediţie şi câştigă teren. Juriul european se va întâlni la Zolder, Belgia, pentru un week-end de deliberări intense pentru alegerea câştigătorilor europeni ai competiţiei de anul acesta. Dar aceştia nu se vor ocupa numai de lucruri serioase, deoarece întâlnirea are loc în weekendul în care este organizată cursa Campionatului Mondial de Turisme WTCC – FIA, deliberările având loc între 18 şi 20 iunie. Membrilor juriului li s-a pregătit un program foarte interesant, care include câteva tururi de pistă pline de adrenalină şi participarea la cursa WTCC ca oaspeţi ai Chevrolet, având acces în zona VIP.
Aceştia vin din Germania, Franţa, Slovenia şi Marea Britanie şi reprezintă companii foarte variate şi renumite precum Endemol şi RIDE snowboards (pentru mai multe informaţii despre membrii juriului vezi mai jos).
După o primă selecţie realizată de juriile naţionale în luna mai, proiectele care au primit locul 1 vor fi acum evaluate de ochii critici ai iluştrilor membri ai juriului european. Aceştia au onoarea de a alege câştigătorii la nivel european la secţiunile Modă, Fotografie, Arte Vizuale, Video şi Muzică.
Anul acesta, interesul pentru concursul YCC a crescut, fapt dovedit de înscrierea a trei noi ţări participante: Grecia, Slovacia şi Marea Britanie. La această a patra ediţie a concursului participă în total 20 de ţări din toată Europa: Austria, Statele Baltice (Estonia şi Letonia), Belgia, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Elveţia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Olanda, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.
Concursul a evoluat rapid de la lansarea sa în 2007, de la cele 32 de şcoli de artă participante în 2007 până la 135 câte s-au înscris anul acesta. Rezultatele vor fi dezvăluite la scurt timp după weekendul de deliberare a juriului.
{mosloadposition user10}