– Iris Spiridon montează „Ziua în care a dispărut soarele” după Stephen King –
Teatrul Apollo111 anunță deschiderea stagiunii 2018 / 2019 cu un spectacol provocator, după un roman de Stephen King, dramatizat și regizat de Iris Spiridon – Ziua în care a dispărut soarele. O poveste erotică puternică și complexă despre psihicul uman, producția îi are în rolurile principale pe Ada Lupu, Istvan Teglas, Mihaela Velicu, Cosmina Olariu, Elisabeta Rîmboi și Voica Oltean. Scenografia impresionantă e semnată de Iuliana Vîlsan, iar costumele de Murmur. Premiera va avea loc pe 7 septembrie.
Lui Gerald îi place să se joace. Iar jocul său preferat este să plece cu soția în casa lor de vacanță perfect izolată și s-o lege cu cătușe de pat, ca să-și condimenteze viața sexuală. Acesta este jocul pervers al puterii și al controlului, dar de data aceasta cu consecințe neprevăzute. Pentru că Jessie iese din rolul soției supuse și îl lovește puternic. Gerald cade lat, iar ea, vie și goală, rămâne răștignită de pat, pradă halucinaților și setei, fără ca nimeni altcineva s-o știe acolo. Dar vocile delirului ei nu murmură singure în cameră, cineva sau ceva o privește în tăcere. Avem în prim plan un mister, o poveste ascunsă care se dezvăluie pe parcurs, un psiho-thriller erotic și emoționant.
„Ziua in care a disparut soarele” este o introspecție fabuloasă în mintea unei femei aflate într-o situație extremă. Jessie intră într-o lume imaginară datorită șocului intens prin care trece, fiind forțată să coboare adânc în subconștient, pentru a afla un secret din trecut, vital pentru eliberarea ei. Ziua unei eclipse de soare este cheia întâmplării. Punctul culminant are loc intr-un minut de întuneric total.
„Spectacolul este si o experiență erotică pentru că teatrul în sine ar trebui să fie o experiență erotică. Sexul este un domeniu fascinant. Extrem de variat. Și nu este vorba despre actul sexual în sine, având în vedere că cele mai neașteptate lucruri pot deveni sexuale. Sexualitatea nu are nevoie de explicații atunci când pătrunde în zona abstractă. Iar perversitatea poate prinde, în cazul de față, chiar nuanțe poetice. Este despre ce ne e teamă sa ne asumăm și să privim fără vinovăție, chiar cu plăcere. Pentru că spiritul uman, cu toate ‘perversiunile sale, nu poate fi judecat”, a declarat Iris Spiridon, regizoarea spectacolului.
Iris Spiridon este la a doua montare la Teatrul Apollo111, după succesul PSYCHO. Ada Lupu, care construiește exemplar personajul „Jessie”, este actriță a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași, premiată de UNITER în 2018. Istvan Teglas este cunoscut publicului bucureștean din PSYCHO, dar și din producțiile Teatrului Național, iar distribuția este completată perfect de Mihaela Velicu, Cosmina Olariu, Elisabeta Rîmboi și Voica Oltean. Scenografa Iuliana Vîlsan este la cea de a treia montare la Teatrul Apollo111, unde a mai lucrat cu Iris Spiridon, dar și cu Radu Jude. Lumea din „Ziua în care a dispărut soarele” are la bază romanul „Gerald’s Game” scris de Stephen King, aflat la prima montare în România.
Primele reprezentații ale spectacolului au loc pe 7, 8 și 9 septembrie de la ora 20:00. Biletele se pot cumpăra online de pe www.Eventbook.ro. Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 18 ani.