Sebastian Barry
Editura Litera
“Acum este anul 1957 și sunt iar la Accra, După multe veniri și plecări. Războiul s-a sfârșit de mai bine de doisprezece ani. Coasta de Aur a devenit Ghana, prima țară africană care și-a câștigat independența. Ca fost observator ONU, am asistat la toate cu imens interes și emoție – enorma politețe a britanicilor care se retrăgeau, splendidele discursuri, frazele ciceroniene.” (p. 18)
Jack McNulty este un irlandez care a luptat în armata britanică în al Doilea Război Mondial și care acum rememorează întâmplările prin care a trecut. Suntem părtași astfel la crâmpeie din război extrem de triste, la dovezi de prietenie și tovărășie, dar, cel mai important, aflăm despre Mai și povestea lor de dragoste care nu s-a sfârșit cu bine. Deși Jack este căsătorit în prezent și are copiii, gândurile lui zboară tot către Mai adesea.
„Calitățile ei erau considerabile, mintea nu-i era nici superficială, nici vicleană, cât despre profunzimi, ale ei cu certitudine nu erau ascunse. O socoteam persoana cea mai remarcabilă din câte întâlnisem vreodată.”
Povestea, rezumată, ar fi foarte simplă, însă o prezentare a cărții astfel nu ar surprinde nici măcar 10% din savoarea ei. Pentru că farmecul stă tocmai în abilitatea autorului de a împleti fire narative din prezent și trecut, de a aduce în atenție războiul cu foarte multe dintre fațetele sale și, mai ales, în stilul cărții. Paginile încărcate de lirism te cuceresc și nu te lasă să pui deoparte romanul până când nu ai citit și ultimul rând.
Relația dintre Jack și Mai este una în care, privind retrospectiv, se pot remarca unele momente în care s-ar fi putut acționat diferit și poate rezultatul ar fi fost altul. La fel și ce i se întâmplă lui Tom Quaye, omul bun la toate al lui Jack și un prieten al acestuia.
Este însă ușor să te gândești cum ai fi acționat într-o anume situație atunci când privești lucrurile din afară și nu ești prins în vâltoarea momentului. Povestea lui Jack ar putea fi oricând povestea unui soldat care a luptat în al Doilea Război Mondial.
Sebastian Barry creează personaje interesante, aduce în atenție schimbări care au marcat lumea și, într-un roman finalist de două ori la premiul Man Booker, încearcă să reconcilieze eroul principal cu propriul trecut – un lucru pe care mulți oameni se chinuie să îl facă în prezent și care este mai greu de realizat decât s-ar putea crede.