La 50 de ani de la moartea lui William Faulkner, Editura Polirom publică în ediţie cartonată un nou volum semnat de Mircea Mihăieş, Ce rămîne. William Faulkner şi misterele ţinutului Yoknapatawpha, o monografie dedicată unuia dintre cei mai reprezentativi scriitori ai literaturii americane din secolul XX.
William Faulkner, distins cu Premiul Nobel în 1949 pentru tehnica sa de creaţie profund originală, care a revoluţionat romanul modern, este scriitorul devenit exponent al unui loc şi al unei culturi anume, nostalgic după acea lume pierdută, neacomodat la valorile civilizaţiei moderne, care a reuşit să fie, vreme de cîteva decenii, una dintre efigiile prozei moderniste şi un stilist de o incontestabilă originalitate.
În studiul dedicat marelui scriitor, Mircea Mihăieş încearcă să determine complicata relaţie a lui Faulkner cu modernitatea, avînd în vedere faptul că personajele sale sînt indivizi din lumea rurală, cu un limbaj şi un comportament caracteristice mediului respectiv, pe cînd modernitatea e aproape prin excelenţă născută din nevoile de exprimare ale civilizaţiei urbane. Începînd prin a ne spune o poveste, Faulkner „ajunge să ne confrunte cu un tratat despre însuşirile – despre cedările, căderile, eşecurile şi prăbuşirile lamentabile – ale fiinţei umane”.
Romancierul William Faulkner şi-a petrecut întreaga existenţa în partea de sud a Statelor Unite ale Americii, regiunea marcîndu-i puternic întreaga operă şi mai ales „ciclul Yoknapatawpha”, denumit astfel după numele ţinutului imaginar din realul stat Mississippi, pe care prozatorul l-a populat cu personajele sale, reînviind atmosfera Sudului din timpurile indienilor pînă la mijlocul secolului al XX-lea.
„Creatorul comitatului imaginar Yoknapatawpha – cu o suprafaţă de 2.400 de mile pătrate, locuit de 9.313 negri şi 6.298 de albi, după cum aflăm din harta anexată la sfârşitul romanului Absalom, Absalom ! – n‑a vrut să fie altceva decât raisonneur‑ul unei lumi, povestitorul cu memoria perfectă, fericit să pună pe hârtie – distorsionându‑le, ajustându‑le, alterându‑le şi înnobilându‑le – fragmentele de viaţă care pluteau, indiferent şi iresponsabil, prin lumea de servitori negri, cultivatori de pământ, meseriaşi, bone, mici funcţionari, trântori, predicatori, şoferi, escroci, prostituate, aventurieri şi negustori în care trăise.” (Mircea Mihăieş)
„Aşa-zisele confuzii ale textului faulknerian se dizolvă după cîteva lecturi. De fapt, Faulkner nu poate fi citit, ci recitit. Nici una dintre cărţi nu poate fi înţeleasă în mod satisfăcător dacă nu ţii cont de celelalte scrieri ale autorului. Într-adevăr, totalitatea scrierilor lui Faulkner se mişcă împreună, o povestire face referiri la alta, personajele evoluează în timp şi spaţiu. Anumite povestiri şi personaje devin mult mai expresive atunci cînd întregul ţinut Yoknapatawpha ni se dezvăluie privirii, în cercuri concentrice care se lărgesc dinspre tribunalul din Jefferson spre casele de pe plantaţii şi lanurile de bumbac şi regiunea sălbatică a Moşiei Francezului. Numai Charles Dickens şi Balzac, dintre romancierii de dinaintea lui Faulkner, au creat o asemenea varietate de personaje.” (Jay Parini)
Mircea Mihăieş (n. 1 ianuarie 1954) este profesor de literatură engleză şi literatură americană la Universitatea de Vest din Timişoara. Din 2005, îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte al Institutului Cultural Român. A fost distins de trei ori cu premii ale Uniunii Scriitorilor din România.
La Editura Polirom a mai publicat: Masca de fiere (2000), Viaţa, patimile şi cîntecele lui Leonard Cohen (2005), Metafizica detectivului Marlowe (2008), Despre doliu (2009), Ultimul Judt (2011). A scris şase cărţi împreună cu Vladimir Tismăneanu, dintre care cinci au apărut la Editura Polirom: Balul mascat (1996), Vecinii lui Franz Kafka (1998), Încet, spre Europa (2000), Schelete în dulap (2004), Cortina de ceaţă (2007). La Editura Polirom a apărut, în mai multe ediţii, şi romanul scris împreună cu Mircea Nedelciu şi Adriana Babeţi, Femeia în roşu.
Alte cărţi: De veghe în oglindă (1989), Cartea eşecurilor (1990), Cărţile crude (1995), Atlanticul imaginar (2002), Scutul lui Perseu (2003).
