si E-mailing, la ”Marketing in Direct”, editia a 2-a
Speakerii Tania Bianchi și Dela Quist sunt cei doi specialiști internaționali care vor dezbate două dintre cele mai importante instrumente de Marketing Direct, telemarketingul și e-mail marketingul, la cea de-a doua ediție a Conferinței Internaționale ”Marketing în Direct”, desfășurată în data de 8 Septembrie 2010, la Clubul Diplomatic București (www.marketingindirect.ro).
Expertă în comunicare directă, telemarketing, tehnici de motivare și dezvoltare personală, Tania Bianchi este recunoscută în țara de origine, Italia, ca un excelent trainer ale cărei prezentări dinamice și creative stimulează de fiecare dată interacțiunea cu publicul. Având o experiență de peste 25 de ani în comunicare, Tania și-a început cariera în domeniul vânzărilor, iar în prezent oferă consultanță de specialitate în multiple domenii (comerț, turism, relații publice etc.) pentru companii precum Fiat, Lancia, Divani & Divani și altele. Tania Bianchi deține Certificatul Profesional în Management, oferit de prestigioasa instituție de învățământ Open University Business School din Marea Britanie. Autoare a ”Manualului de Telemarketing”, Tania este totodată membră a celei mai mari asociații internaționale a practicienilor de Marketing – The Chartered Institute of Marketing. În cadrul celei de-a doua ediții a Conferinței ”Marketing în Direct”, Tania Bianchi va vorbi despre capcanele pe care operatorii le pot întâlni în efectuarea apelurilor de telemarketing. ”Voi denunța locurile comune și lucrurile pe care uităm să le apreciem și care reprezintă, de fapt, obstacolele ascunse pe care le inventam singuri și care fac diferența între a avea rezultate mediocre sau slabe și a atinge succesul deplin al profesioniștilor!”, declară Tania Bianchi.
Specialist în dezvoltarea campaniilor B2B și B2C de e-mail marketing, atât în privința strategiei, cât și a conținutului, design-ului sau analizei lor, Dela Quist are o experiență de aproape 15 ani în online, publicitate şi marketing, ultimii 10 ani dedicându-i strategiilor de e-mail marketing. În prezent este CEO la agenția de marketing digital Alchemy Worx, din Marea Britanie, o agenție de marketing digital, focusata 100% pe e-mail marketing, deținând un portofoliu diversificat de clienți printre care se numără companii globale, cum ar fi Vodafone, Hotelurile Hilton, Lilly, AOL, IHG, Grupul Avid şi Virgin Holidays. Dela este un membru activ al Asociației de Marketing Direct din Marea Britanie şi este deseori invitat în calitate de speaker să prezinte teme legate de creație, probleme juridice, comerciale şi tehnice, care afectează acțiunile de e-mail marketing. La Conferința Internațională ”Marketing în Direct” Dela Quist va vorbi despre modalitățile prin care poți valorifica potențialul brandului în campaniile de e-mail marketing și despre cum poți măsura profitul în urma e-mailingului.
Alături de Tania Bianchi și Dela Quist, alți trei specialiști străini vor prezenta practicile și tendințele industriei de comunicare directă la cea de-a doua ediție a Conferinței „Marketing în direct”: John Griffiths („bis” la „Marketing in Direct”, la cererea publicului), Patrick Collister și Colin Egan.
Recunoscut Communication Strategist & Planner cu o extinsă experienţă de lucru în agenţiile de publicitate multinaţionale din Londra, Griffiths a uimit specialiştii din lumea întreagă cu inovaţiile şi strategiile sale eficiente. Unul dintre cei mai cunoscuți directori de creație din Europa și fondatorul companiei de training Creative Matters, Patrick Collister vine la „Marketing în Direct” pentru a prezenta noile reguli în comunicare directa și pentru a împărtăşi participanţilor din experienţa sa de peste 30 de ani în comunicare. Profesor şi consultant în strategie, Colin Egan va prezenta aspectele esențiale în cercetarea de Marketing Direct.
Dintre experţii români cu care participanţii vor interacţiona îi menţionam pe Alexandru Mira, Andrei Georgescu, Cosmin Lăcătuşu, Cristian Nicoară, Gabriel Mureșanu, Oana Radu, Dochiţa Zenoveiov, Doru Panaitescu, Florina Pînzaru, Maia Novolan, Marius Pop şi Silvia Iordache.
Moderatorul Conferinței este Dorin Boerescu, CEO la 2Parale – prima platformă de marketing afiliat din România și cunoscut în lumea publicităţii de mai bine de 14 ani.
Evenimentul este susţinut de Agrafa, Cărtureşti, Cramele Recaș, Digital Cable Systems, Media Image, Meteor Press, RPG Security, Sin Media Sound, Snack Attack, Valoris Center.