În timp ce europenii care sunt în concediu se îndreaptă spre mare și spre munte pentru a-și petrece tradiționala vacanță de vară, cifrele recente arată că, odată ajunși la destinație, aproape niciunul dintre aceștia nu va avea acces la 4G. În UE, trei persoane din patru nu au acces la rețele mobile de tipul 4G/LTE în orașele lor, iar în zonele rurale tehnologia 4G este aproape inexistentă. În schimb, in Statele Unite, mai mult de 90 % din cetățeni au acces la 4G.
Vicepreședintele Comisiei Europene, doamna Neelie Kroes, a declarat: „Îi înțeleg pe cetățenii, pe contribuabilii, pe alegătorii care nu doresc altceva decât să își poată utiliza telefoanele și tabletele. Este frustrant când nu îmi mai funcționează telefonul în Bruxelles pentru că există doar acoperire 3G. Milioane de cetățeni îmi împărtășesc frustrarea în fiecare zi.”
Știați că?
-
În trei state membre ale UE, tehnologia 4G este inexistentă.
-
Doar Germania, Estonia și Suedia sunt într-o etapă avansată a instalării rețelelor 4G.
-
În zonele rurale din UE nu există acoperire 4G.
-
La nivel mondial, Europa deține abia 5 % din conexiunile și abonamentele 4G.
„Nu așa se gestionează o economie. Acest lucru înseamnă, de asemenea, că europenii care trăiesc în zone rurale sau cei care sunt în concediu ajung să fie tratați ca cetățeni de categoria a doua”, a declarat doamna Kroes.
„Nu contează unde ești; din moment ce ți-ai plătit telefonul și abonamentul, acesta ar trebui să funcționeze”, subliniază doamna Kroes.
Situația se înrăutățește
Neelie Kroes afirmă: „În UE, rețelele sunt gata să se prăbușească. Se estimează o creștere cu 66 % a comunicațiilor mobile la nivel mondial în fiecare an, aparatele inteligente sunt omniprezente, iar utilizatorii doresc să poată urmări înregistrări video pe aceste aparate. Dacă nu vom dispune de un spectru de frecvențe mai larg, tot sistemul se va prăbuși.”
Nu dați vina pe UE
Conștientă de explozia cererii de date, UE a pus la dispoziție cantități enorme de frecvențe radio pentru a răspunde necesităților serviciilor de bandă largă și de mare viteză pe suport radio (a se vedea IP/12/929). Cu toate acestea, în prezent, frecvențele radio sunt alocate la nivel național. Problemele apărute la nivel național au cauzat întârzieri în desfășurarea procedurilor și în obținerea licențelor și, în urma licitațiilor, operatorii de telecomunicații nu mai au fondurile necesare pentru a instala rețele, după ce au obținut autorizația. La această situație s-a adăugat fragmentarea a 28 de piețe naționale, ceea ce înseamnă că operatorii de telecomunicații nu au nicio posibilitate reală să dezvolte o strategie a comunicațiilor de telefonie mobilă la nivelul UE.
Prin urmare, utilizatorii trebuie să sufere consecințele, iar UE rămâne în urmă în cursa mondială pentru 4G.
Probleme financiare
Prețurile pe care le plătesc întreprinderile pot fi de 50 de ori mai mari într-un stat membru al UE, comparativ cu alt stat membru. Nu așa arată o piață sănătoasă. În medie, drepturile de utilizare a spectrului în UE sunt de 4 ori mai scumpe decât în Statele Unite.
Atunci când licitațiile pentru atribuirea de frecvențe radio într-o țară presează prea mult întreprinderile, acest lucru dăunează economiei, întrucât:
-
Prețurile ridicate ale licitației nu permit întreprinderilor să investească cele 27 de miliarde EUR de care au nevoie, potrivit unui studiu al UE, pentru modernizarea rețelelor.
-
Întârzierile în instalarea rețelelor (investițiile în infrastructură au diminuat în ultimii ani ), blochează dezvoltarea de noi activități economice, iar veniturile fiscale pe care autoritățile publice speră să le obțină din taxele care s-ar aplica acestor noi activități nu se materializează niciodată.
-
Întreprinderile se confruntă cu o situație financiară precară (unele au datorii de trei ori mai mari decât valoarea lor la bursă)
Ce face Comisia?
-
Organizează consultări cu privire la o coordonare mult mai bună a procesului de acordare a licențelor pentru utilizarea frecvențelor. Astfel, operatorii ar putea profita de economiile de scară ce ar putea rezulta în urma dezvoltării simultane a rețelelor 4G în aceeași bandă de frecvențe în mai multe țări, ceea ce înseamnă că utilizatorii ar avea mai devreme un acces mai bun la 4G.
-
Lansează etapa preliminară a procedurii de punere în aplicare, în temeiul articolului 6 alineatul (2), a programului pentru politica în domeniul spectrului de frecvențe radio cu privire la autorizarea utilizării spectrului adecvat pentru tehnologia 4G, armonizat la nivelul UE (870 MHz).
Pagini Utile
-
Pagina de internet vicepreședintelui Comisiei Europene, dna Neelie Kroes
-
„Wireless Europe” („Europa fără fir”) pe pagina de internet a Agendei digitale
-
Programul pentru politica în domeniul spectrului de frecvențe radio
-
Urmăriți activitatea comisarului Neelie Kroes pe Twitter