Echipa „Next Star” a întâlnit, în ediţia care va fi difuzată joi la Antena 1, un concurent al cărui nume le-a stârnit curiozitatea. Părinţii săi au considerat că, dacă îl vor boteza cu numele unor celebrităţi internaţionale, puştiul va deveni, mai devreme sau mai târziu, vedetă. Jay-Z Dennis Găman este numele complet din certificatul de naştere al puştiului blond cu ochi albaştri care trebuie să împlinească un destin complicat, acela de a deveni renumit. „I-am pus numele Jay-Z copilului nostru în ideea că numele va atrage succesul, iar Dennis pentru că este baschetbalistul preferat al soţului meu”, mărturiseşte mama lui Jay-Z. Connect-R, membru în juriul show-ului a mărturisit că n-a mai văzut niciodată un blond cu ochii albaştri care să poarte un nume exotic: „Credeam că numai la romi se poartă nume ciudate, dar văd că m-am înşelat”, declară Connect-R.
Concurentul a venit la „Next Star” împreună cu partenera lui de dans să demonstreze că este cel mai bun dansator din concurs, însă a avut parte şi de o mega surpriză chiar înainte de numărul artistic, surpriză la care toţi cei aflaţi în platou au fost uimiţi: „Nu-mi vine să cred! Ăsta este un lucru unic în România”, declară Connect-R, membru în juriul show-ului. Despre ce este vorba vor afla telespectatorii doar urmărind ultima ediţie dinainte de finala „Next Star”, de la ora 20:30, la Antena 1.