din partea unui telespectator
Din când în când, concurenţii de la “Mireasă pentru fiul meu” sunt răsfăţaţi cu fel de fel de cadouri din partea telespectatorilor reality-showului! Deşi primesc în timpul transmisiilor live şi comentarii critice din partea celor de acasă, cei care îi îndrăgesc au grijă să îi ajute să vadă din nou partea plină a paharului. Unuia dintre concurenţi i-a fost chiar oferită o excursie în Canada din partea unui telespectator care îl apreciază.
Pe parcursul difuzării “Mireasă pentru fiul meu”, telespectatorii s-au apropiat foarte mult de participanţi cărora le-au descoperit treptat atât personalitatea, cât şi trecutul. Aceştia au primit din partea celor de acasă cadouri diverse, de la jucării şi obiecte vestimentare, la mici bijuterii.
Impresionată de modul în care a reuşit să se descurce în viaţă, o familie de profesori a trimis o mică bijuterie de argint pentru un concurent. Când se va termina emisiunea, acestuia i-a fost promisă şi o excursie în Canada. Tot o bijuterie delicată a fost primită şi de una dintre mame. Au existat şi cadouri cât se poate de surprinzătoare din partea telespectatorilor. Un admirator al emisiunii a sunat pentru a-i oferi unui participant un job în cadrul firmei lui.
Telespectatorii se vor întâlni cu participanţii şi frumoasa prezentatoare Mirela Boureanu Vaida în cadrul emisiunii “Mireasă pentru fiul meu” difuzată de luni până vineri în două momente ale zilei, de la 10.50 şi de la ora 14.00. Sâmbătă, cei de acasă se vor bucura să-i revadă pe îndrăgiţii concurenţi de la ora 14.00, iar luni, de la 20.20, “Mireasă pentru fiul meu” revine cu o ediţie de gală surprinzătoare!