Angajaţii SIVECO România apreciază în special condiţiile de dezvoltare personală şi calitatea colaborării în companie
Sub sloganul "Angajaţii au decis" revista Capital a lansat cea de-a doua ediţie a Topului celor mai bine companii pentru care să lucrezi.
Managementul companiei SIVECO manifestă o deosebită deschidere faţă de iniţiativa revistei Capital şi a institutului de cercetare a pieţei GFK România de evidenţiere a aspectelor referitoare la gradul de satisfacţie al angajaţilor faţă de companiile în care lucrează.
"Noi considerăm că realizările companiei SIVECO Romania se datorează angajaţilor săi, de aceea investim în permanenţă în îmbunătăţirea competenenţelor lor şi ne străduim să le asigurăm cele mai bune condiţii pentru a evolua în direcţia pe care şi-o doresc. Cred că acest lucru este foarte important şi aduce întotdeauna rezultatele cele mai bune, pentru că numai atunci când eşti motivat şi faci ceea ce îţi place poţi ajunge la performanţă. Un mediu de lucru stimulator, recunoaşterea meritelor individuale şi ale echipelor dar şi recompensele materiale sunt la fel de importante"declară Dana Bichir, Director Resurse Umane şi Calitate.
Studiul care a stat la baza realizării acestui top s-a bazat pe răspunsurile angajaţilor din 350 de companii invitate să participe la studiu, fiind urmărite 37 de criterii de evaluare.
De altfel, aceste criterii urmărite de studiu coincid cu cele monitorizate în cadrul SIVECO prin intermendiul sistemului intern de măsurare a satisfacţie faţă de munca în companie, de evaluare şi dezvoltare individuală a angajaţilor.
În topul anului 2006, compania SIVECO România se bucură ca şi în 2005 de o poziţie extrem de favorabilă în opţiunile angajaţilor, cu un total de 714 puncte obţinute din însumarea punctajelor pentru condiţiile de dezvoltare profesională, calitatea colaborării în companie, pachetul salarial şi avantajele salariale, condiţiile de muncă. Această poziţie confirmă că preocuparea permanentă a managementului SIVECO pentru îmbunătăţirea competenţelor angajaţilor şi a condiţiilor de muncă dă rezultate, cu atât mai mult cu cât SIVECO România este în al doilea an consecutiv inclusă în topul agajatorilor preferaţi.
Cum obiectul de activitate al companiei este dezvoltarea şi integrarea de tehnologii software de vârf, managementul SIVECO consideră că performanţele organizaţiei, competitivitatea sa internă şi internaţională este asigurată în mod esenţial de calitatea specialiştilor săi. Compania SIVECO se mândreste cu o echipă tânară, formată din profesionişti dornici de a performa şi de a se dezvolta continuu şi nu în ultimul rând ce manifestă o deosebită seriozitate, echipă ce s-a format ca urmare a politicii eficiente de resurse umane abordată.
SIVECO România investeşte constant în instruirea angajaţilor, alocând anual un procent important din bugetul companiei pentru perfecţionarea specialiştilor săi. Domeniile de instruire sunt variate, fiecare angajat având acces la programe de instruire, planuri individuale de carieră, cursuri de instruire externe – atât cursuri tehnice, de programare, cât şi cursuri de management. De asemenea, compania oferă programe de pregatire managerială, fiecare angajat, în funcţie de performanţe putând evolua spre o poziţie de management.
"SIVECO România este o echipă dinamică care a demonstrat în fiecare an măsura excelenţei sale în domeniul IT, dovadă numeroasele premii şi recunoşteri interne şi internaţionale care nu au întârziat să apară. Sunt mândră să pot lucra alături de colegii mei şi cred că este o oportunitate deosebită şi un privilegiu pentru oricine alege să lucreze alături de ei. SIVECO România este locul unde cu siguranţă poţi deveni cel mai bun, pentru că ai şansa să lucrezi alături de cei mai buni în domeniu" declară Irina Socol, director General al SIVECO România.
{mosloadposition user10}