portalul unic include acum fondurile structurale
Începând de astăzi, întreprinderile din Europa vor avea acces mult mai ușor la finanțările de care au atâta nevoie, odată cu extinderea de către Comisia Europeană a portalului unic dedicat finanțărilor UE, care va include fondurile structurale ale UE, și anume Fondul european de dezvoltare regională (FEDER) și Fondul social european (FSE). Lansat luna trecută, noul portal unic dedicat finanțărilor UE oferă acces ușor la informații complete și actualizate privind modul în care antreprenorii și IMM-urile pot obține peste 100 de miliarde de euro sub formă de finanțări în cadrul programelor din perioada 2007-2013. Datorită acestor schimbări, numărul băncilor și al fondurilor partenere se va dubla, ajungând la peste 1 000, iar IMM-urile vor avea acces la o sursă consolidată de informații vitale privind modalitățile de finanțare: garanții, împrumuturi și capital de risc (MEMO/13/606).
Accesul la finanțare este una dintre cele mai urgente probleme cu care se confruntă IMM-urile din Europa. În ultimii doi ani, aproape o treime dintre IMM-urile care au solicitat împrumuturi bancare au fost refuzate sau au obținut în cele din urmă sume mai mici decât cele cerute. Ediția din această lună a European Small Business Finance Outlook confirmă deteriorarea mediului de afaceri al IMM-urilor și înăsprirea condițiilor de creditare impuse de băncile din zona euro. Informarea și accesul la finanțările UE sunt mai importante ca niciodată pentru întreprinderi. IMM-urile beneficiază deja de sprijin prin intermediul fondurilor structurale, în valoare de aproximativ 70 de miliarde de euro în perioada 2007-2013.
Cu ocazia conferinței organizate astăzi la Bruxelles pe tema sprijinului european acordat IMM-urilor în perioada 2014-2020 (European support for SMEs for the period 2014 – 2020), vicepreședintele Comisiei Europene Antonio Tajani, comisar pentru industrie și antreprenoriat, și comisarul european pentru politica regională, Johannes Hahn, au declarat în acest sens: „Portalul unic dedicat finanțărilor UE va ajuta IMM-urile să acceseze ușor și rapid finanțările de care au atâta nevoie. Una dintre prioritățile de vârf ale Comisiei este de a simplifica și a reduce obstacolele cu care se confruntă întreprinderile. Includerea fondurilor structurale ale UE în portalul unic reprezintă o etapă importantă în acest sens. În același timp dorim să încurajăm statele membre și regiunile să utilizeze instrumentele financiare ale UE, care pot contribui la creșterea impactului politicii de coeziune. Aceste instrumente atrag investiții, factor esențial pentru stimularea economiei europene și crearea de locuri de muncă.”
Informații privind instrumentele financiare disponibile ale UE
Portalul oferă informații despre instrumentele financiare ale UE destinate IMM-urilor, printre care Programul-cadru pentru competitivitate și inovare (CIP), Instrumentul european de microfinanțare Progress, instrumentul de partajare a riscurilor (PC7), împrumuturile acordate de BEI pentru IMM-uri și programele operaționale naționale și regionale ale statelor membre de punere în aplicare a obiectivelor politicii de coeziune.
Un site internet ușor de utilizat pentru IMM-uri
Portalul unic oferă informații detaliate cu privire la modul în care IMM-urile pot să solicite finanțare cu sprijinul UE, prin intermediul uneia dintre cele aproximativ 1 000 de bănci sau instituții financiare partenere.
Acest portal unic dedicat finanțărilor UE permite antreprenorilor și întreprinderilor să găsească finanțări adaptate în funcție de nevoile financiare specifice ale acestora, cum ar fi dimensiunea întreprinderii, tipul de finanțare și scopul investiției. Portalul se adresează tuturor statelor membre ale UE și țărilor candidate și este disponibil în mai multe limbi ale UE.
Accesul la finanțare în regiuni – esențial pentru relansarea creșterii economice
Instrumentele financiare au devenit un instrument tot mai important pentru îndeplinirea obiectivelor politicii de coeziune a UE în perioada 2007-2013. La sfârșitul anului 2011, peste 3,6 miliarde de euro fuseseră deja investiți în întreprinderi, prin intermediul a aproximativ 68 000 de împrumuturi, garanții, capitaluri de risc/proprii și al altor produse financiare.
Până la sfârșitul anului 2011, în 25 de state membre și regiuni de cooperare transfrontaliere au fost înființate în total 484 de fonduri specifice pentru întreprinderi (împrumuturi, garanții, capital propriu/capital de risc și altele). În general, în perioada 2007-2014, 69,7 de miliarde de euro din FEDER și FSE au fost destinate sprijinirii IMM-urilor, sumă care se ridică la cel puțin 95,4 miliarde de euro dacă se ține cont de cofinanțarea națională. Până la sfârșitul lunii decembrie 2012, instrumentele financiare ale Programului-cadru pentru competitivitate și inovare (CIP) au reunit aproape 13 miliarde de euro sub formă de garanții și peste 2,3 miliarde de euro sub formă de capital de risc. Peste 200 000 de IMM-uri au beneficiat deja de acest program în întreaga Europă. Vicepreședintele Comisiei Europene Antonio Tajani a cerut creșterea bugetului pentru instrumentele financiare ale CIP cu 19 milioane de euro, pentru a ajuta IMM-urile care au dificultăți în ceea ce privește accesul la finanțare.
Pagini Utile
-
IP/13/387 – MEMO/13/393 – Improving access to finance for SMEs: key to economic recovery (Îmbunătățirea accesului la finanțare pentru IMM-uri – cheia redresării economice)
- Noul punct de acces unic la toate instrumentele financiare ale UE destinate IMM-urilor