A XII-a ediție a Festivalului PLAI 2017 aduce la Timișoara unele dintre cele mai relevante nume de artiști de pe scena internațională, ultimele nume anunțate de organizatori sunt Gentleman, un artist german al stilului raggae care va urca pe scena world music, Dom La Nena, artistul rezident la PLAI în 2017, o tânără din Brazilia cu un itinerariu muzical internațional, considerată o revelație pentru istoria muzicii americano-latine, și Ed Rush (DJ), londonezul care a făcut istorie în muzica electronică drum and bass și care va antrena publicul la scena after party.
Gentleman [Germania]
Tilmann Otto, numele real al artistului, Gentleman s-a îndrăgostit de reggae la 17 ani când a ajuns în Jamaica, iar de atunci ritmul acestui stil muzical a devenit parte din identitatea sa. Tot de atunci, Gentleman este un artist cu rădăcini în două țări, cea natală – Germania, și cea adoptivă – Jamaica. O mare influență asupra sa a avut-o muzica lui Bob Marley, iar artiștii contemporani Sizzla și Anthony B. l-au convins că reggaeul va exista mereu.
“Nu joc un rol. Am o pasiune și o foame pentru muzică și mă străduiesc să o dezvolt. Tot ceea ce fac fac pentru oameni, oameni care îmi dau energie și oameni de la care pot învăța. Nu știu unde merg și sunt surprins că am ajuns atât de departe”, a spus Gentleman într-un interviu acordat pentru United Reggae.
Apreciat pentru stilul pur de reggae pe care l-a adus în Europa, Gentleman a mixat muzica sa în peste 20 de ani de carieră cu influențe hip-pop, cu muzica electronică eclectică, piesele sale au devenit în ultimii ani radio-friendly, dar ceea ce rămâne însă comun este autenticitatea reggae. O declarație de atașament a artistului care a făcut istorie în reggaeul european.
Muzica sa este o invitație pentru public spre a ne cunoaște mai bine în această lume, de a ne recunoaște slăbiciunile, credința într-un Creator, dar și latura malefică și distructivă. Ultimul său album “Conversation”, realizat în colaborare cu Ky-Mani Marley, aduce în lumină importanța comunicării pentru a face față tuturor provocărilor vremurilor în care trăim.
Dom La Nena [Brazilia]
“Dom este ca un magician iscusit, iar fiecare sunet este sacru. Muzica ei de însoțește și te transportă în altă lume” – The New Yorker
“O artistă tânără foarte talentată, cu o carieră lungă în față, care are atât de multe de oferit” – El Pais
Dominique Pinto (28), cunoscută ca Dom la Nena, este o artistă talentată de origine latino-americană, maestră la violoncel, cu o voce caldă, șoptită care magnetizează audiențe.
Născută în Brazilia, și-a petrecut copilăria la Paris, apoi a plecat la o vârstă fragedă, singură, în Buenos Aires pentru a studia violoncelul.
Primul său album, Ela, a apărut în 2013 și avea să anticipeze aprecirea din partea lumii muzicale și a proiectelor care vor urma.
În 2014, împreună cu Rosemary Standley scoate albumul Birds on a Wire, iar în 2015 – Soyo, o revelație muzicală considerată de critici ca fiind începutul unei istorii pentru muzica americano-latină.
Dom La Nena scrie atât versurile, cât și muzica pieselor sale. Pelerinajul său prin lume este principala sa sursă de inspirație, cântecele de pe albumele sale vorbesc despre depărtare, dor, bucuria reîntoarcerii acasă, transformarea pe care o aduc călătoriile.
O artistă colaj, cu o voce blândă, un simț fantastic pentru percuție, Dom La Nena cântă în portugheză, spaniolă, franceză și engleză, iar muzica ei se mișcă precum grația ritmului de samba.
Ed Rush [Anglia]
Un fost pionier pentru drum&bass, creator și influencer, unul dintre cei mai importanți artiști de muzică electronică din Europa cu origine în Anglia, Ed Rush va urca pe scena after-party.
Cu o experiență vastă, care a testat și a integrat în muzica sa breakbeat hardore, techstep, neurofunk sau vechiul jungle, este un guru al muzicii electronice în Europa.
Un talent complex – muzician, producător DJ – Ben Dylan pe numele său real, creează muzică din 1992, a avut o serie de colaborări importante (casa de discuri No U Turn Records alături de producătorul Nico Sykes sau Optical) și a demonstrat prin muzica sa că are suflul creator și atitudinea necesare pentru a schimba, transforma și pentru a face istorie în drum&bass.
Prima sa piesă împreună cu Nico, „Bludclot Artattack” – un darkside jungle classic, a reprezentat un punct de evoluție în istoria muzicii electronice hardcore și a deschis o nouă eră pentru drum and bassul zilelor noastre.
În 2014, muzica pentru filmul Please Mr. Kennedy, producție la care a contribuit Ed Rush, a fost nominalizată la premiile Globul de Aur pentru cea mai bună muzică originală.
În cadrul Festivalului PLAI, pe scena de after-party vor urca și norvegienii trupei Röyksopp (DJ set). Cu un istoric pe scena de clubbing şi o sensibilitate pentru italo-disco, Röyksopp combină neaşteptatul cu familiarul şi cerebralul cu proaspătul. Clar definiţi în zona de synth-pop, Röyksopp sunt pionierii unui sunet distinct şi incredibil de unic în toate sensurile cuvântului.
Publicul care așteaptă momentele after-party ale festivalului va fi surprins și de mixajele unor artiști români, care vor completa programul artistic.
Abonamentul PLAI poate fi cumpărat cu suma de 98 de lei, iar biletul de o zi cu 58 de lei online prin Eventim, şi fizic de la librăriile Cărtureşti sau AMBASADA (în Timişoara).
Mai multe detalii sunt disponibile pe www.plai.ro.
Festivalul PLAI 2017 este organizat de voluntarii Centrului Cultural PLAI din Timişoara, în parteneriat cu Primăria Municipiului Timișoara prin Casa de Cultură a Municipiului Timişoara.
Co-finanţator: Consiliul Judeţean Timiş
Partener principal: Banca Transilvania
Partener premium: Continental Anvelope Timişoara
Sponsori: ZF TRW, Draexlmaier, Kathrein România