Mai sunt șapte zile până când mai poate fi completată Declaraţia 200 de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Grapefruit, singura agenţie românească de digital product development, a reorganizat formularul într-o variantă online, astfel încât completarea lui să fie cât mai simplă şi la îndemâna tuturor persoanelor care nu au cunoştinţe în domeniul juridic sau fiscal.
Disponibil online la adresa d200.grapefruit.ro, formularul este însoţit de indicaţii şi exemple concrete, astfel încât completarea lui să fie cât mai uşoară. Odată finalizat acest proces, formularul trebuie printat şi semnat, iar apoi depus la ANAF sau trimis prin poştă până pe 26 mai. Formularul poate fi accesat cu uşurinţă de pe orice calculator, telefon sau tabletă.
Conform datelor furnizate de ANAF1, în 2013, trebuiau să depună formularul aproximativ 600.000 de oameni, dintre care 40% nu au făcut acest lucru, chiar dacă amenzile variază de la 50 la 500 de lei. Procesul anevoios de completare a formularului este unul dintre impedimentele principale în depunerea Declarației 200 în fiecare an.
„Declaraţia 200 dă în fiecare an bătăi de cap multor oameni. În momentul de faţă, completarea acesteia este dificilă şi creează multe frustrări şi nesiguranţă. Ne-am decis să venim cu o soluţie la îndemâna oricui, pentru a arăta cum arhitectura informaţională ne poate simplifica viaţa. Plănuim să îmbunătăţim formularul pe baza feedback-ului primit de la cei care îl folosesc anul acesta, aşa că aşteptăm sugestiile lor. Refacerea Declaraţiei 200 este modul nostru de a contribui din punct de vedere AI, UX şi content strategy la crearea unei lumi mai bune”, a declarat Alecsandru Grigoriu, UX Designer la Grapefruit.
Prototipul Declaraţiei 200 a fost lansat în cadrul celei de-a treia ediţii a evenimentului World Information Architecture Day 2014, a cărui tematică principală a fost modul în care arhitectura informaţională poate ajuta la crearea unei lumi mai bune, prin creşterea interacţiunilor utilizatorilor cu site-urile.
Echipa Grapefruit care a contribuit la realizarea prototipului a fost formată din: Alecsandru Grigoriu (Designer), Bogdan-Ștefan Cernat (Developer), Ciprian Boiciuc (Designer), Dan Negruț (Designer), Eddie Vlăgea (Developer).
1 Date furnizate de ANAF pentru Gândul, în mai 2013.