Shari Lapena
Editura TREI
Stephanie este proaspătă mămică de gemene. Fetele au colici și nu îi lasă pe Stephanie și pe Patrick să doarmă. Patrick are astfel probleme la serviciu și partenerul lui, un prieten, începe să fie nemulțumit, mai ales că situația se prelungește luni de zile.
Ca și când privarea de somn nu era suficientă pentru Stephanie, în viața ei apare Erika, o femeie care a fost prietena bună a fostei soții a lui Patrick. Aceasta murise într-un accident, confirm anchetei, însă Erika spune că Patrick își omorâse soția însărcinată în opt luni.
Stephanie începe să fie mai atentă la comportamentul soțului. Lucrurile se complică atunci când o nouă investigație este deschisă. Eroina ajunge să se întrebe dacă Patrick s-a căsătorit cu ea din dragoste sau pentru că este milionară.
Și-a omorât Patrick fosta soție? Patrick susține că a fost un accident. Este Stephanie în pericol sau în siguranță?
Shari Lapena creează un nou thriller care te ține cu sufletul la gură, în care detaliile din trecut sunt bine plasate, iar acțiunea are un ritm ascendent. Stresul eroinei este foarte bine redat, iar personajele sunt atent construite.
Povestea este prezentată din perspective diferite, ceea ce face lectura și mai interesantă, iar surprizele și răsturnările de situație fac ca romanul să fie o lectură excelentă pentru iubitorii de thriller.
“E prinsă în capcană.
Stephanie își amintește toate astea în timp ce stă în prag, aproape clătinându-se pe picioare de oboseală și sună la ușă. Hanna deschide ușa și o invită să intre. Stephanie le așează pe gemene pe podeaua sufrageriei, iar prietena ei se duce în bucătărie să facă o cafea. Stephanie simte aroma brioșelor. Închide ochii o clipă, încercând să-și stăpânească lacrimile. Își aduce aminte de vremea când viața ei era simplă. Se întâlnea cu Hanna, discutau despre copiii… cafea, brioșe și făceau planuri. Cum de au luat-o toate razna? O aude pe Hanna întorcându-se în sufragerie și deschide ochii, clipind des ca să alunge lacrimile.”