Programul TEN-T va cofinanța, cu 1 milion de euro, studii pentru construcția unui terminal intermodal la Aeroportul Internațional Timișoara din România, având ca scop promovarea integrării transportului de marfă în rețelele TEN-T de transport aerian, feroviar și rutier.
Acest proiect cuprinde un studiu de fezabilitate, precum și studii tehnice, economice și de mediu care vor sta la baza proiectării și construcției terminalului. Se preconizează ca, după terminarea sa, întregul proiect să contribuie la dezvoltarea intermodală a transportului de marfă, promovând astfel dezvoltarea economică generală a regiunii.
Proiectul a fost selectat pentru a primi finanțare din partea UE, cu ajutorul unor experți externi, în cadrul Cererii anuale de propuneri TEN-T 2013, prioritatea „Transport multimodal”. Implementarea sa va fi monitorizată de INEA, Agenția Executivă pentru Inovare si Rețele a Comisiei Europene.
Proiectul trebuie să fie finalizat până la sfârșitul anului 2015.
Context
Programul TEN-T a fost creat de Comisia Europeană pentru a sprijini construcția și îmbunătățirea infrastructurii de transport din Uniunea Europeană (//inea.ec.europa.eu/en/ten-t).
INEA gestionează implementarea tehnică și financiară a programului TEN-T. (//inea.ec.europa.eu).
Adresă de contact:
INEA-Communication@ec.europa.eu
Pagini Utile
-
Proiectul: 2013-RO-91014-S