in domeniul comertului cu bauturi alcoolice
Comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, dl. Dacian Cioloș, și ministrul responsabil pentru conducerea Administrației Generale Chineze pentru Controlul Calității, Inspecție și Carantină, dl. Zhi Shuping, au semnat astăzi la Beijing o scrisoare de intenție privind combaterea contrafacerii în domeniul comerțului cu băuturi alcoolice. Potrivit acestui document, ambele părți recunosc importanța crescândă a comerțului bilateral cu băuturi alcoolice, conștientizează importanța identificării originii lor și consideră că este necesară o cooperare strânsă în vederea combaterii contrafacerii în acest sector.
„Acesta este un prim pas spre o cooperare mai eficientă între UE și China în ceea ce privește lupta împotriva contrafacerii în sectorul vinurilor și băuturilor spirtoase, cu efecte pozitive atât din punct de vedere economic și comercial, cât și pentru sănătatea publică și siguranța alimentară. Această cooperare va fi benefică nu doar pentru producători, ci și pentru consumatorii din China, care vor continua să se bucure de produse sigure, diverse și de bună calitate”, a declarat comisarul Cioloș după semnarea documentului.
Potrivit documentului, ambele părți sunt hotărâte să își intensifice dialogul, ca parte a Parteneriatului Strategic Aprofundat dintre UE și China, și
- să facă schimb de informații relevante privind comercializarea acestor produse contrafăcute, ceea ce le va permite să acționeze în mod eficace în sferele lor de competență pentru prevenirea și combaterea acesteia;
- să identifice practicile frauduloase de contrafacere, inclusiv contrafacerea certificatelor de origine, a mărcilor de origine sau a altor documente însoțitoare similare, atât pe teritoriul UE, cât și pe cel al Chinei;
- să identifice măsurile cele mai adecvate pentru remedierea acestor practici frauduloase, inclusiv prin analizarea unor opțiuni precum instituirea unor sisteme de control și trasabilitate corespunzătoare, organizarea de cursuri de formare și seminare pe teme precum controlul și trasabilitatea, autentificarea metodelor de depistare prin intermediul analizelor de laborator.
Actualul grup de lucru privind băuturile alcoolice, care va supraveghea și gestiona aceste mecanisme de cooperare, a reușit să identifice programe de finanțare UE-China ce există deja prin intermediul cărora să se finanțeze măsurile necesare și inițiativele de formare profesională.
Pagini Utile
- Informații suplimentare despre vizita comisarului Dacian Cioloș în China:
- Imagini din timpul vizitei:
//ec.europa.eu/avservices/photo/photoByReportage.cfm?ref=023743&sitelang=en