UE a introdus miercuri, 9 aprilie, în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), o cauză împotriva interdicției impuse de Rusia asupra importurilor de porci, carne proaspătă de porc și anumite produse din porc din UE.
La sfârșitul lunii ianuarie 2014, Rusia și-a închis piața pentru importurile provenite din UE, blocând aproape 25% din exporturile totale ale UE. Rusia și-a întemeiat decizia pe patru cazuri izolate de pestă porcină africană (PPA) depistate la porci mistreți în zona granițelor Lituaniei și Poloniei cu Belarus.
Această interdicție comercială a expus sectorul agricol din UE la pierderi semnificative. Discuțiile bilaterale cu Moscova nu au avut niciun rezultat până în prezent. Având în vedere faptul că nu se preconizează nicio soluție în viitor, UE a decis să recurgă la procedurile de soluționare a litigiilor din cadrul OMC, solicitând consultări oficiale cu Rusia.
„Interdicția generală impusă de Rusia asupra cărnii de porc din UE este, în mod clar, disproporționată, fiind în contradicție cu normele OMC. Situația se referă la un caz minor care a implicat un număr redus de mistreți infectați la granița cu Belarus, caz izolat fără întârziere de către autoritățile competente ale UE. După săptămâni de negocieri cu omologii ruși, prin care am încercat să găsim o soluție, nu am constatat absolut niciun progres. Europa își va apăra producătorii de carne de porc și, prin urmare, nu există altă opțiune decât introducerea acestei cauze în cadrul OMC”, a declarat Karel de Gucht, comisarul UE pentru comerț.
Tonio Borg, comisarul UE pentru sănătate, a declarat: „În pofida negocierilor intense, partenerii noștri ruși continuă să respingă propunerea noastră de regionalizare, care ar autoriza toate exporturile de porci și carne de porc, cu excepția celor provenite din zona afectată. Comisia apus în aplicare o serie de măsuri de control pentru a izola virusul PPA (care, foarte probabil, provine chiar din Rusia), aceste măsuri fiind în conformitate cu principiile OMC. Cu toate acestea, Rusia continuă să aplice o interdicție generală asupra exporturilor din UE de carne de porc. Această interdicție disproporționată are un impact financiar major asupra sectorului european al cărnii de porc și nu poate rămâne fără răspuns.”
Odată cu aderarea la OMC în 2012, Rusia s-a angajat să se asigure că măsurile sale de protecție a vieții și a sănătății animalelor se bazează pe date științifice, nu sunt mai restrictive pentru comerț decât este necesar și sunt aplicate fără discriminare diferiților săi parteneri și producătorilor interni.
Cu toate acestea, Rusia acceptă, de exemplu, importurile din Belarus și, până nu demult, din Ucraina, în ciuda cazurilor notificate de pestă porcină africană din aceste țări. De asemenea, în ciuda numeroaselor focare de boală care au apărut chiar pe teritoriul său, Rusia nu și-a închis piața pentru toate produsele naționale. Prin urmare, prin refuzul importurilor provenite din regiunile UE neafectate de boală, Rusia pare să aplice standarde duble, tratând produsele UE în mod diferit față de produsele altor parteneri comerciali și față de produsele sale naționale.
Prin solicitarea de consultări, UE inițiază în mod oficial un litigiu în cadrul OMC. Consultările permit UE și Rusiei să discute pe marginea acestui subiect și să găsească o soluție satisfăcătoare fără a recurge la proceduri de soluționare a litigiilor. Dacă, în urma consultărilor, nu se ajunge la o soluție satisfăcătoare în termen de 60 de zile, UE poate solicita OMC să instituie un grup special care să hotărască cu privire la legalitatea măsurilor impuse de Rusia.
Context
Schimburile comerciale – fapte și cifre
În 2013, valoarea exporturilor UE de carne de porc către Rusia a atins 1,4 miliarde EUR, reprezentând aproximativ 25% din totalul exporturilor UE. Interdicția are un impact grav asupra sectorului UE al cărnii de porc, având ca rezultat scăderea prețurilor și o suprasaturare a pieții UE cu carne de porc. Rusia este cel de-al treilea partener comercial al UE, iar UE este cea mai importantă piață de export a Rusiei. În 2013, UE a exportat în Rusia mărfuri în valoare de 123 de miliarde de EUR și a importat mărfuri în valoare de 232 de miliarde de EUR. În timp ce exporturile rusești către UE sunt în principal materii prime (80%), exporturile UE către Rusia sunt în principal vehicule, medicamente, utilaje și echipamente de transport, precum și produse agricole.
Pesta porcină africană
Virusul pestei porcine africane provoacă o boală infecțioasă letală la porci, însă nu afectează omul sau alte animale. Tulpina virală depistată la cei patru porci mistreți este identică cu tulpina virală prevalentă în Rusia. Interzicerea de către Rusia a importurilor din zonele neafectate din UE contrastează puternic cu situația internă din Rusia. Din 2007, Rusia a notificat aproximativ 600 de cazuri de pestă porcină africană la porcii mistreți și aproape 400 de focare în exploatațiile de pe teritoriul său. În acest context, este aproape sigur că boala s-a răspândit din Rusia către Belarus, iar din Belarus către UE. UE face apel către Rusia să își intensifice eforturile de eradicare și control al PPA pe plan intern și să renunțe la interdicțiile comerciale nejustificate îndreptate împotriva zonelor neafectate din UE.
Pagini Utile