Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Catherine Ashton, și comisarul UE pentru comerț, Karel de Gucht, au propus o abordare integrată la nivelul UE pentru a împiedica utilizarea profiturilor obținute din comercializarea minereurilor pentru finanțarea conflictelor armate. Pachetul de măsuri propus va face mai dificilă finanțarea activității grupurilor armate din zonele de conflict și din cele cu risc ridicat prin extracția și comercializarea minereurilor. Abordarea se concentrează pe facilitarea achiziționării responsabile a staniului, tantalului, wolframului și aurului de către companii și pe încurajarea canalelor comerciale legale.
„Suntem deciși să împiedicăm intensificarea sau perpetuarea conflictelor prin intermediul comerțului internațional cu minereuri”, au declarat ÎR/VP Catherine Ashton și comisarul UE pentru comerț Karel de Gucht. „Inițiativa de astăzi referitoare la minereurile din zonele de conflict va transforma comerțul într-o forță pentru pace, pentru comunicare și pentru prosperitate în regiunile de pe glob afectate de conflicte armate. Este o primă și oportună contribuție a UE la sprijinirea consensului la care au ajuns mediul de afaceri, societatea civilă și guvernele din țările OCDE de a ajuta comunitățile să culeagă beneficii de pe urma resurselor lor naturale”.
Comisia propune un proiect de regulament de instituire a unui sistem al UE de autocertificare pentru importatorii de staniu, tantal, wolfram și aur care aleg să importe în mod responsabil în Uniune. Autocertificarea le impune importatorilor din UE de aceste metale și de minereuri care le conțin să depună „toate eforturile necesare” – respectiv să evite să aducă prejudicii pe teren -, prin monitorizarea și administrarea achizițiilor și a vânzărilor lor în conformitate cu cei cinci pași din Orientările OCDE. Scopul este să se acționeze la nivelul cel mai eficace din cadrul lanțului de aprovizionare al UE cu aceste minereuri și să se faciliteze transmiterea informațiilor privind eforturile realizate până la utilizatorii finali. Regulamentul le oferă importatorilor din UE posibilitatea de a duce mai departe eforturile actuale pentru a se asigura că lanțurile de aprovizionare sunt curate, atunci când se realizează tranzacții legitime cu operatori din țările afectate de conflicte.
Pentru a crește responsabilitatea publică a operatorilor de topitorii și rafinării, pentru a spori transparența lanțului de aprovizionare și pentru a facilita achiziționarea responsabilă a minereurilor, UE intenționează să publice o listă anuală a „operatorilor responsabili de topitorii și rafinării” la nivelul UE și internațional. Cu peste 400 de importatori de astfel de minereuri și metale, UE se numără printre cele mai vaste piețe pentru staniu, tantal, wolfram și aur.
Regulamentul propus este însoțit de o comunicare, un document care prezintă abordarea globală cuprinzătoare de politică externă privind modalitățile de gestionare a legăturii dintre conflicte și comerțul cu minereuri extrase din zonele afectate. Aceasta prezintă angajamentul în continuare al UE de sprijinire a orientărilor OCDE privind achizițiile responsabile și intervenția și sprijinul oferite de politica externă a UE în această privință. Prin comunicarea menționată, Comisia și ÎR/VP confirmă faptul că „minereurile din zonele de conflict” sunt în continuare pe agenda de politică externă a UE și că UE va lua măsuri concrete la nivel național și internațional, de la sprijinirea dialogurilor politice la intervenții diplomatice în țările în care se realizează topirea minereurilor pentru extragerea metalelor. Comunicarea sprijină angajamentul Comisiei și al Înaltului Reprezentant de a promova o diplomație puternică și coerentă a UE în privința materiilor prime, ținând seama de raportul dintre securitate și dezvoltare în mod comun și strategic.
Inițiativa propune, de asemenea, mai multe stimulente pentru sprijinirea regulamentului în ceea ce privește încurajarea eforturilor companiilor din UE din cadrul lanțului de aprovizionare, cum ar fi:
-
stimulente prin achiziții publice pentru companiile care vând produse precum telefoanele mobile, imprimantele și calculatoarele care conțin staniu, tantal, wolfram și aur;
-
sprijin financiar pentru IMM-uri pentru a putea depune eforturile necesare și pentru OCDE pentru activități de consolidare a capacităților și de intervenție;
-
recunoașterea vizibilă a eforturilor depuse de companiile din UE care realizează achiziții responsabile în țările sau zonele afectate de conflicte;
-
dialoguri politice și intervenții diplomatice pe lângă guvernele țărilor în care se realizează extracția, prelucrarea și consumul, pentru a încuraja eforturile de responsabilizare pe scară largă;
-
diplomația privind materiile prime, inclusiv în contextul inițiativelor privind eforturile de responsabilizare care implică multe părți interesate;
-
dezvoltarea cooperării cu țările în cauză;
-
sprijin acordat de statele membre prin politicile și instrumentele proprii.
Context
Propunerea de regulament se bazează pe o consultare publică, pe o evaluare a impactului și pe consultări extensive cu OCDE, cu mediul de afaceri, cu societatea civilă, precum și cu instituțiile din țările producătoare.
Propunerea reprezintă un răspuns la solicitarea Parlamentului European din 2010 ca UE să emită o lege în același sens ca și SUA, care le impune companiilor care folosesc minereuri din zone de conflict să declare originea acestora și să facă toate eforturile necesare pentru achiziții responsabile.
Consultarea publică și evaluarea impactului au pus în evidență situația dificilă a pieței din zona Marilor Lacuri, ceea ce a îndemnat Comisia să dezvolte un model alternativ, dar complementar și clar orientat. Comisia și-a anunțat, de asemenea, în publicația specializată Piețele de mărfuri și materiile prime și în Comunicarea privind comerțul, creșterea și dezvoltarea, intenția de a căuta metode prin care să facă mai transparent lanțul de aprovizionare.
Pagini Utile
-
Întrebări frecvente privind achiziționarea responsabilă a minereurilor din zonele de conflict
-
Link la comunicarea comună a Comisiei Europene și a Înaltului Reprezentant