Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

UE la Summitul G20: intensificarea eforturilor globale pentru restabilirea increderii

la nivel mondial

Îmbunătățirea încrederii în economia globală, realizarea de progrese decisive către o creștere globală durabilă și favorabilă incluziunii, combaterea protecționismului și intensificarea luptei împotriva fraudei și a evaziunii fiscale la nivel mondial ar trebui să se numere printre principalele rezultate ale acestui Summit G20. Acesta este îndemnul pe care președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso și președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, îl vor adresa celorlalți lideri G20 la Sankt Petersburg, pe 5-6 septembrie, când vor reprezenta Uniunea Europeană în cadrul acestui for.

Președintele Barroso a declarat înaintea plecării la Sankt Petersburg: „Din conjunctura economică mondială se desprinde clar un lucru: toți liderii G20 trebuie să își intensifice eforturile în vederea redresării, a creșterii economice și a creării de locuri de muncă, a unui comerț deschis și a unor condiții mai echitabile în materie de impozitare. Nu ne putem îngădui să fim complezenți și mai sunt încă multe de făcut de către toți membrii G20 pentru a restabili încrederea economică la nivel mondial. Voi sublinia faptul că UE și-a respectat angajamentele asumate la Los Cabos și că vom continua să aplicăm combinația noastră de politici, care începe să dea rezultate.”

Președintele Van Rompuy a declarat: „Uniunea Europeană participă la acest summit într-o formă economică mult mai bună decât acum un an, la Los Cabos. Strategia noastră de combatere a crizei începe să dea rezultate, însă ne vom continua neabătuți eforturile, căci mai rămân riscuri și provocări cărora trebuie să le facem față. Criza economică a evidențiat și mai mult necesitatea ca toți membrii societății să își plătească în mod cuvenit taxele. La Sankt Petersburg, Uniunea Europeană se va strădui să facă progrese în lupta împotriva evaziunii fiscale și să asigure o susținere cât mai largă a ideii de partajare automată a informațiilor fiscale.”

Liderii G20 vor discuta despre economia mondială și despre necesitatea de a investi în creștere și în crearea de locuri de muncă. Uniunea Europeană a sprijinit cu fermitate plasarea creșterii economice și a ocupării forței de muncă ca prioritate numărul unu pe agenda de lucru a G20. Liderii G20 ar trebui să adopte un „Plan de acțiune de la Sankt Petersburg” ambițios, cu un pachet de măsuri specifice, care pot stimula o creștere solidă, echilibrată și durabilă. Toți membrii G20 sunt invitați să contribuie la acest plan de acțiune. Contribuția UE se bazează pe propria sa strategie cuprinzătoare de politică economică, care combină consolidarea fiscală diferențiată și favorabilă creșterii cu o acțiune hotărâtă pentru a stimula creșterea economică și investițiile. Aceasta include inițiative precum Pactul pentru creștere economică și locuri de muncă, Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, finalizarea rapidă a uniunii bancare, acțiunea consolidată a Băncii Europene de Investiții și multe altele. Îmbunătățirea activității și a încrederii întreprinderilor, alături de cele mai recente date referitoare la PIB, arată că, încet dar sigur, Europa înregistrează o ușoară redresare, care se face simțită gradual în cea de-a doua jumătate a anului 2013 și care ar trebui să se accentueze în 2014, inclusiv în țările mai vulnerabile.

În ceea ce privește reforma reglementărilor în domeniul financiar, UE va reitera faptul că aceasta rămâne o piatră de temelie a G20 și că Europa își îndeplinește obiectivele asumate în acest domeniu. UE va face apel la partenerii săi din G20 să se angajeze în vederea punerii în aplicare în timp util și în mod eficace a măsurilor convenite, pentru a elimina ultimele lacune în materie de reglementare financiară. În ceea ce privește sistemul bancar din umbră și fondurile de piață monetară, Comisia Europeană a prezentat o abordare ambițioasă înaintea summitului (a se vedea comunicatul de presă din 4 septembrie: //europa.eu/rapid/press-release_IP-13-812_ro.htm).

În ceea ce privește schimbarea paradigmei mondiale cu privire la lupta împotriva fraudei și a evaziunii fiscale, liderii G20 vor împinge lucrurile și mai departe. UE, grație expertizei și experienței sale considerabile — de exemplu, în ceea ce privește crearea unui sistem la nivelul UE pentru schimbul automat de informații sau combaterea planificării fiscale agresive — va milita pentru ca schimbul automat de informații să devină o practică curentă la nivel mondial. UE va sprijini mai ales orice eforturi care contribuie la garantarea punerii rapide în aplicare a acestui sistem. De asemenea, UE va susține cu fermitate planul de acțiune al OCDE pentru combaterea la nivel mondial a evaziunii fiscale în cazul întreprinderilor, care ar trebui adoptat în cadrul acestui summit.

Summitul va aborda, de asemenea, aspecte comerciale. Este important pentru UE ca G20 să transmită un mesaj puternic împotriva protecționismului, solicitând o punere în aplicare mai eficace a angajamentului de menținere a statu-quo-ului asumat la Toronto în 2010 și prelungirea duratei sale de valabilitate dincolo de 2014. Cu doar câteva zile înainte de summit, Comisia Europeană a semnalat creșterea constantă, deși ușor mai lentă, a măsurilor protecționiste în rândul membrilor G20 și absența eforturilor de eliminare a măsurilor comerciale restrictive (a se vedea pentru mai multe informații raportul Comisiei din 2 septembrie privind măsurile comerciale restrictive). Comerțul deschis, echitabil și liber este esențial pentru a face ca redresarea economică fragilă să se accelereze și să devină durabilă. G20 ar trebui să transmită, de asemenea, un semnal politic puternic către negociatorii care pregătesc reuniunea ministerială a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), care va avea loc în Bali în decembrie, astfel încât să se ajungă la un acord final satisfăcător, axat pe facilitarea comerțului. În ceea ce privește acordurile comerciale regionale, UE este în favoarea îmbunătățirii transparenței în contextul OMC și va insista ca acordurile comerciale încheiate de UE cu țările partenere să sprijine, și nu să împiedice, realizarea de progrese în materie de schimburi multilaterale.

În sfârșit, liderii G20 vor discuta, de asemenea, aspecte legate de ocuparea forței de muncă, dezvoltare, combaterea corupției, energie și climă.

În scrisoarea lor comună din 23 iulie 2013 către cei 28 de șefi de stat și de guvern ai UE, președinții Barroso și Van Rompuy și-au exprimat punctele de vedere cu privire la aspectele-cheie ale Summitului G20. Scrisoarea poate fi consultată la adresa: //europa.eu/rapid/press-release_MEMO-13-717_ro.htm.

Context:

Primul summit G20 al șefilor de stat și de guvern a avut loc la Washington, în noiembrie 2008. Acesta a fost rezultatul unei inițiative comune a UE și a SUA de a combate în mod eficient criza financiară mondială. De atunci, G20 a devenit principalul forum pentru cooperarea economică internațională, liderii G20 reunindu-se în cadrul acestuia o dată sau chiar de două ori pe an. Summitul din 2014 va fi găzduit de Australia.

Membrii G20 sunt Uniunea Europeană, împreună cu următoarele 19 țări: Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Franța, Germania, Italia, India, Indonezia, Japonia, Mexic, Republica Coreea, Rusia, Arabia Saudită, Africa de Sud, Turcia, Regatul Unit și Statele Unite. Uniunea Europeană este reprezentată la summit de președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, precum și de președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.

În mod tradițional, și alte țări pot fi invitate să participe la summituri. Președinția rusă a invitat în mod oficial la Summitul G20 următoarele țări: Spania (invitat permanent), Etiopia (președinta Uniunii Africane în 2013), Senegal (președintele Noului Parteneriat pentru Dezvoltarea Africii NEPAD în 2013), Kazahstan [membră a Uniunii Vamale a Comunității Economice Eurasiatice (EurAsEC) și a Comunității Statelor Independente (CSI)], Brunei (președintele ASEAN în 2013) și Singapore [președintele Comitetului monetar și financiar internațional al FMI și președintele Grupului de Guvernanță Globală (3G)].

În plus, următoarele organizații internaționale sunt de asemenea invitate: Consiliul pentru Stabilitate Financiară (CSB), Organizația Internațională a Muncii (OIM), Fondul Monetar Internațional (FMI), Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Organizația Națiunilor Unite (ONU), Banca Mondială (BM) și Organizația Mondială a Comerțului (OMC).

Ca și în trecut, mai multe evenimente conexe precum B20, L20, C20 și Y20 sunt organizate în contextul summitului, vizând diferite părți interesate din rândul întreprinderilor, al sindicatelor, al societății civile și al tinerilor.

Pagini Utile

Bucuresti, 04.09.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.