Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

UE contribuie cu 23 de milioane EUR la promovarea produselor agricole in Uniunea Europeana

si in tarile terte

Comisia Europeană a aprobat 20 de programe destinate să promoveze produsele agricole în Uniunea Europeană și în țările terțe. Programele, care în marea lor majoritate au o durată de trei ani, sunt prevăzute cu un buget total de 46,5 milioane EUR, la care UE contribuie cu 23,3 milioane EUR. Programele selectate acoperă diverse categorii de produse, cum ar fi produsele de calitate (DOP, IGP și STG), produsele ecologice, fructe și legume proaspete, vinuri, lapte și produse lactate, flori, fructe și legume prelucrate, cereale și orez procesate, etichetarea ouălor, precum și combinațiile de diferite categorii de produse. Țările terțe și regiunile vizate sunt: America de Nord, Rusia, China, Orientul Mijlociu, Asia de Sud-Est, India, America Latină, Norvegia, Azerbaidjan, Belarus și Turcia.

Context

Cele 20 de programe selectate — 12 vizează piața internă și 8 țările terțe — au fost alese dintre 33 de proiecte depuse până la 30 noiembrie 2013 în cadrul sistemului de informare și promovare, reprezentând primul val de depunere de programe pentru anul 2014. În temeiul normelor existente [Regulamentul (CE) nr. 3/2008 al Consiliului], UE poate contribui la finanțarea măsurilor de promovare și de informare cu privire la produsele agricole pe piața internă a UE și în țările terțe. Bugetul anual total alocat pentru aceste programe este de aproximativ 60 de milioane EUR. Potrivit recentului acord politic privind noile norme de promovare (a se vedea STATEMENT/14/96), bugetul va crește la 200 de milioane EUR până în 2020. Cu toate acestea, noul sistem se aplică doar din 2016.

Măsurile finanțate pot consta în relații publice, campanii de promovare sau de publicitate, care subliniază în mod deosebit avantajele produselor din UE, în special în ceea ce privește calitatea, siguranța și igiena produselor alimentare, calitatea nutritivă, etichetarea, bunăstarea animalelor sau metodele de producție care respectă mediul înconjurător. Aceste măsuri pot acoperi, de asemenea, participarea la evenimente și târguri, campaniile de informare cu privire la sistemul UE de denumiri de origine protejate (DOP), indicații geografice protejate (IGP) și specialități tradiționale garantate (STG), informațiile privind sistemele de calitate și de etichetare ale UE și privind agricultura ecologică, precum și campaniile de informare privind sistemul UE al vinurilor de calitate produse în regiuni determinate (v.c.p.r.d).

UE finanțează până la 50% din costul acestor măsuri (până la 60% în cazul programelor de promovare a consumului de fructe și legume în rândul copiilor sau în cazul celor referitoare la informarea cu privire la consumul responsabil de băuturi alcoolice și la pericolele prezentate de consumul excesiv de alcool), restul costurilor fiind suportate de către organizațiile profesionale/interprofesionale care au propus programele respective și, în unele cazuri, de asemenea, de către statele membre în cauză. Pentru a participa, organizațiile profesionale interesate își prezintă propunerile statelor membre — există două perioade de depunere. Statele membre trimit apoi Comisiei lista propunerilor pe care le-au selecționat, împreună cu o copie a fiecărui program. După aceea, Comisia evaluează programele și decide dacă acestea sunt eligibile.

Pagini Utile

  • Lista completă a programelor și a bugetelor

Bucuresti, 29.04.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.