în vederea impulsionării schimburilor comerciale
Pe 19 decembrie Comisia Europeană a recunoscut în mod oficial pertinența protecției datelor cu caracter personal în Noua Zeelandă, ceea ce va facilita intensificarea schimburilor comerciale cu Uniunea Europeană. Prin decizia Comisiei se recunoaște că standardele Noii Zeelande în materie de protecție a datelor sunt compatibile cu cele ale UE și că ele asigură un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal ale cetățenilor UE. Scopul este de a se facilita libera circulație la nivel transfrontalier a datelor cu caracter personal, astfel încât întreprinderile care gestionează date să se poată baza pe securitatea juridică a normelor în materie, păstrând totodată un nivel ridicat de protecție a datelor cu caracter personal ale cetățenilor europeni, care reprezintă un drept fundamental al acestora.
„Pe lângă reformarea normelor UE pentru a garanta protecția datelor cu caracter personal pe teritoriul său, trebuie, de asemenea, să ne asigurăm că datele privind cetățenii noștri continuă să fie protejate și atunci când sunt transferate în afara UE”, a afirmat doamna vicepreședinte Reding, comisarul UE pentru justiție. „Această decizie reprezintă un alt pas în direcția impulsionării schimburilor comerciale cu partenerii noștri internaționali, contribuind totodată la definirea unor standarde ridicate în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal la nivel mondial.”
Cantitatea datelor cu caracter personal care sunt transferate la nivel transfrontalier și stocate pe servere situate în mai multe țări atât în interiorul, cât și în afara UE, este din ce în ce mai mare. În această nouă și promițătoare eră digitală de socializare în rețea și de cloud computing, caracterizată de omniprezența datelor digitale, avem nevoie de norme stabile care să reglementeze transferurile de date cu caracter personal în afara granițelor UE.
Aceasta presupune, de asemenea, beneficii pentru economie și comerț. Existența unor norme care să recunoască pertinența standardelor în materie de protecție a datelor va facilita activitatea întreprinderilor UE, garantând securitatea juridică a operațiunilor lor internaționale. Prin validarea normelor unei țări terțe în materie de protecție a datelor, UE exprimă un important vot de încredere în favoarea cadrului general de reglementare al acesteia, ceea ce facilitează transferurile de date cu caracter personal și impulsionează schimburile comerciale ale UE cu țara respectivă.
Noua Zeelandă este un membru marcant al Forumului de Cooperare Economică Asia-Pacific – APEC. Valoarea schimburilor comerciale cu bunuri între Noua Zeelandă și UE se ridică, în total, la 6,7 miliarde EUR pe an, iar cea a schimburilor comerciale cu servicii la 3,1 miliarde EUR pe an.
Context
Directiva UE din 1995 privind protecția datelor se aplică Spațiului Economic European (SEE), din care fac parte toate țările UE, precum și Islanda, Liechtenstein și Norvegia, care nu sunt țări membre ale UE.
Trebuie să se ia unele măsuri de precauție speciale atunci când se transferă date cu caracter personal către țările din afara SEE care nu dispun de norme în materie de protecție a datelor asemănătoare celor europene. Fără astfel de precauții, nivelurile ridicate de protecție a datelor stabilite în cadrul directivei UE privind protecția datelor ar fi rapid compromise, dată fiind ușurința cu care datele pot fi transmise prin intermediul rețelelor internaționale.
Directiva prevede că datele cu caracter personal pot fi transferate către țări din afara UE și a SEE numai dacă se garantează un nivel de protecție adecvat. De exemplu, principiile de bază ale normelor UE în materie de protecție a datelor trebuie să fie garantate de standarde juridice, care, la rândul lor, trebuie să facă obiectul unei supravegheri independente.
Consiliul și Parlamentul European au conferit Comisiei competența de a determina, pe baza articolului 25 alineatul (6) din Directiva 95/46/CE, dacă o țară terță asigură un nivel de protecție adecvat prin intermediul legislației sale naționale sau al angajamentelor internaționale pe care și le-a asumat.
Aceasta înseamnă că datele cu caracter personal pot circula din cele 27 de țări ale UE și din cele trei țări membre ale SEE (Norvegia, Liechtenstein și Islanda) către țara terță în cauză, fără a mai fi necesare alte garanții suplimentare.
Până în prezent, Comisia a recunoscut că Andorra, Argentina, Australia, Canada, Elveția, Insulele Feroe, Guernsey, Israel, Insula Man, Jersey, Uruguay și sistemul Statelor Unite ale Americii privind „sfera de siguranță” oferă o protecție adecvată.
În ianuarie 2012, Comisia a adoptat o propunere privind modernizarea cadrului juridic actual al UE cu privire la protecția datelor (a se vedea IP/12/46 și MEMO/12/41). Noua legislație, care face, în prezent, obiectul discuțiilor din cadrul Parlamentului European și al Consiliului UE, va menține procedura de evaluare a caracterului adecvat menționată în directiva din 1995 și va preciza cu mai multă claritate criteriile și cerințele în materie de evaluare a nivelului de protecție a datelor într-o țară terță sau în cadrul unei organizații internaționale.
{mosloadposition user9}