din istoria acestuia pe piata poloneza
În data de 18 decembrie 2014, Grupul Maspex Wadowice a semnat un contract iniţial cu IK Investment Partners pentru achiziţionarea anumitor active ale firmei Agros Nova constând în două unităţi de producţie în oraşele Łowicz si Wąsosz precum şi a brandurilor: Łowicz, Krakus, Kotlin, Włocławek, Fruktus, Tarczyn, DrWitt. Condiţia intrării în vigoare a acestui contract o reprezintă obţinerea aprobării Oficiului pentru Protecţia Concurenţei şi Consumatorului. Aceasta este cea de-a 17-a achiziţie a Grupului Maspex Wadowice, din care a 8-a de pe piaţa poloneză şi cea mai mare din istoria acestuia. Preluarea acestor active are ca efect crearea unui Grup alimentar cu un rulaj de aproape 1 miliard de euro. Poziţia puternică pe piaţă este garanţia unei continue dezvoltări şi a unor mari perspective pentru ambele societăţi. Prin intermediul firmei Agros Nova, Maspex are în plan să construiască o următoare puternică zonă de activitate, bazându-se pe angajaţii firmei Agros Nova şi pe noile facilităţi de producţie achiziţionate.
Grupul Maspex Wadowice – deţinătorul, printre altele, al brandurilor Tymbark, Kubuś (în România acest brand este cunoscut sub denumirea de Tedi), Lubella şi una din cele mai mari companii din domeniul produselor alimentare din Europa Centrală şi de Est – a semnat, în data de 18 decembrie 2014, un contract iniţial cu IK Investment Partners pentru achiziţia unor active ale firmei Agros Nova. Odată cu finalizarea tranzacţiei, care va avea loc după primirea aprobării Oficiului pentru Protecţia Concurenţei şi Consumatorului, Grupul Maspex Wadowice va deveni proprietarul a două unităţi de producţie din oraşele Łowicz şi Wąsosz şi al unor branduri precum: Łowicz, Krakus, Kotlin, Włocławek, Fruktus, Tarczyn, DrWitt.
Preluarea acestor active are ca efect crearea celui mai mare grup din domeniul FMGC, deţinător de branduri puternice şi cunoscute, lider al multor segmente pe piaţa produselor alimentare, cu un rulaj de aproximativ 1 miliard de euro. Această strategie de dezvoltare a afacerii asigură o pozitie şi mai bună pe piaţa de profil precum şi posibilitatea atingerii unei sinergii pe partea de costuri şi pe cea operaţională, aspect benefic pentru ambele societăţi. Atât oferta amplă cât şi pozitia de lider al multor categorii valoroase reprezintă alte atuuri ale tranzacţiei planificate.
Krzysztof Pawiński, Preşedintele C.A. al Grupului Maspex Wadowice: „De mulţi ani lucrăm la realizarea acestei preluări al cărei scop este să crească în mod calitativ nivelul afacerii noastre. Munca noastră şi răbdarea au fost într-un final răsplătite. Grupul Agros Nova este, fără discuţie, una din cele mai puternice firme alimentare din Polonia, care aduce realizări semnificative în societatea noastră – branduri valoroase şi puternice şi, ce este foarte important pentru noi, o echipă profesionistă de angajaţi care a reuşit să aducă firma într-o atât de bună poziţie pe piaţă. Noi vom avea ca prioritate cooperarea, asigurând în felul acesta dezvoltarea în continuare a acestei companii precum şi a angajaţilor acesteia.”
Marek Sypek, Presedintele C.A. al Grupului Agros-Nova: „În decursul lunilor următoare vom căuta posibilităţile de achiziţionare a unităţilor de pe piaţa poloneză, în scopul afilierii acestora la Agros-Nova Soki. Vom urmări, totodată, posibilitatea vânzării societăţii către investitorul din branşă pentru a asigura continua dezvoltare a brandurilor Fortuna, Pysio si Garden şi pentru a garanta continuarea angajării restului de lucrători din Grup. După aproape 5 ani de prezenţă a fondului IK Investment Partners, ca proprietar al lui Agros-Nova, restructurarea deplină şi relansarea brandurilor strategice, vânzarea către investitorul Maspex este un pas pe deplin natural. Agros şi-a confirmat forţa şi dinamica pe piaţă şi sunt convins că angajaţii, mărcile şi fabricile se vor dezvolta perfect în structura administrată de Grupul Maspex Wadowice. Sunt mulţumit de această tranzacţie, în special mă bucur pentru angajaţii noştri.”
Krzysztof Grabowski, preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei Tymbark Maspex România: "Ne bucurăm de achiziţionarea uneia dintre cele mai importante companii poloneze şi apreciem strategia de bază reprezentată de consolidarea poziţiei de lider prin extinderea portofoliului de produse şi a liniilor de producţie. Considerăm că acesta este parcursul firesc al unei companii puternice precum Maspex şi de aceea urmăm aceeaşi strategie şi aici, în România. În ultimii 5 ani, Tymbark Maspex România a făcut paşi importanţi în dezvoltare prin preluarea a 100% părţi sociale ale firmei Arnos – unul dintre producătorii de pe piaţa românească de paste făinoase precum şi prin achiziţionarea unor branduri de top ale pieţei româneşti de biscuiţi şi crackers – precum mărcile Salatini, Tismana, Rollini d’Oro.”
Grupul de capital Agros Nova este producător de top în domeniul FMGC, acoperind peste 10 segmente de piaţă din categoria gemuri, sosuri, supe şi concentrate de supe, ketchup. Pe majoritatea acestora este lider sau ocupă poziţiile de top. Motorul de dezvoltare al Grupului Maspex Wadowice sunt sucurile, nectarurile şi băuturile răcoritoare, care reprezintă 70% din rulajul firmei, precum şi pastele făinoase, cerealele pentru mic dejun şi produsele instant care ocupă 30% din veniturile din vânzări, care, în anul 2014, au atins nivelul de 3,3 miliarde de zloti. Preluarea noilor active permite dezvoltarea ofertei Grupului Maspex Wadowice şi prezenţa pe alte categorii de produse. Brandurilor actuale deţinute de Maspex, lideri detaşaţi pe segmentele pe care activează, printre care Tymbark, Kubuś, Lubella, Puchatek, Ekland, DecoMorreno, Cremona, La Festa si Plusssz se vor alătura alte branduri mari cum ar fi Łowicz, Krakus si Kotlin. Aceasta va fi cea mai mare achiziţie din istoria Grupului Maspex Wadowice şi una dintre cele mai mari realizate până acum în Polonia.
Grupul Maspex Wadowice are în plan construirea unei noi zone puternice de activitate, cu sprijinul angajaţilor firmei Agros Nova din toate locaţiile – Łowicz, Wąsosz şi Varşovia şi al angajaţilor din Structura Comercială. Compania are în plan continuarea şi dezoltarea producţiei în oraşele Łowicz şi Wąsosz. De asemenea, sediul firmei Agros Nova va activa neschimbat în Varşovia.
Aceasta este cea de-a 17-a achiziţie a Grupului Maspex Wadowice, din care a 8-a pe piaţa poloneză. Cele mai mari achiziţii de până acum efectuate în Polonia au fost achiziţionarea firmei Tymbark (anul 1999) şi al societăţii Lubella (anul 2003). Datorită investiţiilor mari ale Grupului Maspex Wadowice în facilităţi de producţie şi tehnologii moderne, în distribuţie şi promovare – Tymbark şi Lubella au devenit lideri şi cele mai valoroase branduri în categoriile din care fac parte. Doar în zona de producţie, din momentul integrării în Grupul Maspex Wadowice, investitiile în materie de producţie în Lublin şi Tymbark au fost de 180 milioane de zloti.
Grupul Maspex Wadowice este une din cele mai mari companii poloneze din Europa Centrală şi de Est – în segmentul produselor alimentare. Societatea este lider pe piaţa de sucuri, nectaruri şi băuturi răcoritoare în Polonia, Cehia şi Slovacia, producător principal în Ungaria, România, Bulgaria şi Lituania. Este, de asemenea, un producător important al produselor instant (cappuccino, cacao, frişcă instant pentru cafea, ceaiuri instant) din Europa Centrala şi de Est. Maspex este, totodată, lider pe piaţa de paste făinoase din Polonia. Societatea se bazează pe o strategie menţinută de-a lungul anilor, adică pe construirea brandurilor care sunt puternic inrădăcinate în conştientul consumatorilor şi pe realizarea proiectelor – achiziţiilor care să contribuie la extinderea ofertei de produse de marcă. Grupul Maspex Wadowice, în decursul a celor aproape 25 de ani de existenţă pe piaţă, a efectuat 16 achiziţii, dintre care 9 peste hotare. Printre ele se numără achiziţionarea diviziei de sucuri a firmei Walmark, lider pe pieţele de sucuri, nectaruri şi băuturi răcoritoare din Cehia şi Slovacia, preluarea a 100% părţi sociale ale firmei Olympos – producătorul principal pe piaţa de sucuri, nectaruri şi băuturi răcoritoare din Ungaria, achiziţionarea societăţii Queen’s, producător important de sucuri din Bulgaria, preluarea părţilor sociale ale firmei ungureşti Plusssz Vitamin Kft – proprietarul mărcii Plusssz, liderul de pe piaţa suplimentelor alimentare din Ungaria şi al brandului Apenta, una din cele mai vechi mărci înregistrate de ape minerale de pe piaţa ungurească, preluarea a 100% părţi sociale ale firmei Arnos –producători de paste făinoase. Anul trecut, Tymbark Maspex Romania a achiziţionat liderii pieţei româneşti de mini-crackers şi mini-brezels – mărcile Salatini şi Capollini, iar pe piaţa poloneză, Maspex a cumpărat marca Malma.
Mărcile Tymbark, Kubuś, Lubella, Puchatek, Ekland, DecoMorreno, Cremona, La Festa si Plusssz sunt lideri clari în propriile categorii, sunt produse care se bucură de o enormă încredere din partea consumatorilor nu numai în Polonia, dar şi în alte ţări ale Europei Centrale şi de Est. Produsele Grupului Maspex Wadowice ajung în aproape 50 de ţări din întreaga lume. Compania colaborează cu clienţi din ţările Uniunii Europene şi din restul Europei, în SUA, Canada şi în Orientul Apropiat şi Îndepărtat. În majoritatea ţărilor enumerate, produsele firmei pot fi găsite pe rafturile celor mai mari reţele comerciale. Vânzările din străinatate constituie în prezent 1/3 din rulajul firmei care, în 2013, au depăşit cifra de 3 miliarde de zloti, iar în 2014 se vor situa la un nivel de aproximativ 3,3 miliarde de zloti.