Iniţiativa de a aduce în ţară obiecte cu valoare de patrimoniu naţional este o premieră în istoria de 55 de ani a TVR
Televiziunea Română va participa la licitaţia care va avea loc în această după-amiază la Paris, în cadrul căreia vor fi scoase la vânzare obiecte personale ale filosofului român Emil Cioran, care mâine ar fi împlinit 100 de ani. Consiliul de Administraţie (CA) al TVR, reunit astăzi, a luat această decizie în unanimitate şi în premieră pentru Televiziunea Română. Din informaţiile disponibile la ora actuală, TVR este singura instituţie media din România care participă, pentru prima oară, la o licitaţie cu importanţă pentru patrimoniul naţional.
„Având în vedere necesitatea constituirii unei baze de documentare pentru producţii de televiziune, se aprobă participarea SRTv la licitaţia organizată la Paris pentru achiziţionarea unor manuscrise, cărţi poştale, scrisori, fotografii şi alte documente olografe cu imagine, care au aparţinut lui Emil Cioran, care prezintă interes pentru patrimoniul naţional”, se arată în Hotătrârea CA de astăzi.
În cazul în care TVR va avea succes în cadrul licitaţiei*, aceste obiecte vor sta la baza unor producţii de televiziune cu valoare unică în peisajul media din România. De asemenea, TVR va căuta cele mai bune soluţii pentru a facilita accesul publicului la vizionarea acestor piese-unicat.
„Ideea a venit în mod natural. Strategia noastră, ca instituţie media publică, este să identificăm acele zone de interes în care putem valorifica la maximum potenţialul nostru. Ne dorim să fim în slujba publicului, a istoriei şi valorilor naţionale. Adică exact ceea ce ar trebui să facă o televiziune publică”, a declarat Alexandru Lăzescu, Preşedinte-Director General.
Televiziunea Română va acoperi evenimentul de la faţa locului, având trimisă o echipă de filmare la Paris.
Acest demers face parte dintr-o strategie mai amplă prin care TVR îşi propune să-şi redefinească rolul de serviciu public de televiziune în societatea românească.
* Vom reveni cu informaţii.
Despre licitaţie:
Printre obiectele personale scoase la licitaţia care va avea loc astăzi la Paris – ora 14.15 ora locală, ora 15.15 ora României – se numără scrisori, manuscrise, diplome, fotografii ale acestuia, deţinute în prezent de o familie a unui fost prieten apropiat al lui Cioran.
Printre cele 80 de loturi scoase la licitaţie la hotelul Drouot Richelieu din Paris se numără caiete manuscrise precum „Tragicul cotidian", „Adolescenţa", „Pamflet şi pamfletar", „Consideraţiuni asupra problemei cunoştinţei la Kant", „Cartea amăgirilor", „Lacrimi şi sfinţi", „Schimbarea la faţă a României", dar şi numeroase cărţi poştale şi scrisori adresate părinţilor şi altor rude, o fotografie a lui Cioran reprezentat aşezat, semnată pe verso, diploma de bacalaureat, diploma de licenţă în filosofie şi litere, un carnet de student emis în Germania pentru anul şcolar 1933 – 1934, cu fotografie şi semnătură, mai multe cărţi de identitate emise de autorităţile germane, un paşaport, un carnet de student emis în Franţa, abonamente de tren, fişe de lectură, un permis pentru bibliotecă ş.a.m.d.
Despre Emil Cioran:
Filosoful Emil Cioran s-a născut la Răşinari, judeţul Sibiu, în 1911. Prima lui carte, apărută în 1934, în România, „Pe culmile disperării”, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi şi premiul Tinerilor Scriitori Români. Alte titluri semnate de Cioran: „Cartea amăgirilor”, „Schimbarea la faţă a României”, „Lacrimi şi sfinţi". Cel de-al doilea volum, „Schimbarea la faţă a României", a fost autocenzurat în ediţia a doua, apărută la începutul anilor ’90, autorul însuşi eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, „pretenţioase şi stupide”. Cioran a fost descris de editorii AFP drept un „aristocrat al dubiului şi un dandy al metafizicii”.
Emil Cioran a plecat în Franţa în 1937, cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti. După o scurtă revenire în 1940, el părăseşte pentru totdeauna România pentru a se stabili în capitala Franţei, în Cartierul Latin. Cioran va publica ulterior numai în limba franceză. Printre apropiaţii filosofului s-au numărat Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Samuel Beckett, Henri Michaux). În scrierile sale, Emil Cioran povestea adeseori despre nopţile sale de insomnie. A decedat la Paris în 1995.
Despre TVR:
Televiziunea Română are statut de instituţie publică şi emite pe şase canale (www.tvr.ro). Deţinem şi un canal experimental, care emite în sistem High Definition: TVR HD. TVR acoperă cele mai importante ştiri la nivel naţional, prin cinci studiouri teritoriale.
TVR îşi desfăşoară activitatea sub controlul Parlamentului, în conformitate cu Legea nr. 41/1994 (//www.tvr.ro/articol_organizatie.php?id=61903). Preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) este numit de către Parlament, pe o perioadă de 4 ani. CA cuprinde 13 persoane, desemnate prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Principala sursă de finanţare a televiziunii publice o reprezintă taxa TV, care în acest moment este cea mai scăzută din Uniunea Europeana, adică 4 lei/familie lunar. Fondurile pe care televiziunea română le primeşte de la bugetul de stat merg în proporţie de 98% direct către Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, pentru transmisia terestră.
Suntem afiliaţi la cele mai importante organizaţii internaţionale din domeniul audio-vizualului, ceea ce ne oferă un avantaj competitiv în materie de calitate a producţiilor pe care le difuzăm: EBU (European Broadcasting Union), EGTA (European Group of Television Advertising), CIRCOM Regional (Asociaţia Televiziunilor Publice Regionale din Europa), Arte France, IFTA (Federaţia Internaţională a Arhivelor de Televiziune).