Pe 22 martie, meciul Ungaria – România este în direct la TVR 1, TVR HD şi online pe TVR+, iar pe 21 martie nu rataţi România-Ungaria special!
Partida Ungaria – România, meci al Naţionalei din preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal 2014, se transmite în direct la TVR1, TVR HD şi online, pe www.tvrplus.ro, în 22 martie. Reprezentativa de fotbal a României întâlneşte Ungaria începând cu ora 21.30, pe Stadionul „Ferenc Puskas" din Budapesta, meciul fiind comentat pentru telespectatorii TVR de Marian Olaianos şi Emil Hossu-Longin. În aceeaşi zi, înainte şi după meci, Tudor Furdui analizează şansele românilor la CM 2014 în cadrul unui Studio Fotbal, difuzat la TVR1, TVR HD şi TVR+.
Partida va fi prefaţată de o ediţie România-Ungaria special, realizată de Marian Olaianos, program transmis de TVR1 şi www.tvrplus.ro, joi, 21 martie, de la ora 22.10. La România-Ungaria special, Marian Olaianos şi Marius Mitran dedică peste 100 de minute de discuţii şi imagini istoriei recente a confruntărilor celor două naţionale. Povestea celor mai spectaculoase întâlniri România – Ungaria, mai exact a partidelor din 1998, 1999, dar şi a celor două meciuri din 2001 va putea fi urmărită în ediţia specială amintită. Telespectatorii vor putea atunci revedea imagini de la prima noastră victorie împotriva Ungariei, pe 5 iunie 1999, dar şi de la prima victorie a tricolorilor la Budapesta, în octombrie 2001.
De asemenea, cei mai norocoşi şi mai fideli telespectatori vor avea şansa de a participa la un concurs pe Facebook, unde pot câştiga tricouri şi fulare de suporter al echipei naţionale, precum şi baxuri de bere. Cei doi moderatori vor oferi mai multe detalii despre acest subiect în timpul emisiunii.