Început ca un proiect pilot, transmisiunile din Parlament difuzate de TVR INFO se bucură de aprecierea cetăţenilor. Fiecare transmisie este precedată de telefoane prin care telespectatorii îşi exprimă interesul, iar numărul apelurilor primite de la cei care urmăresc lucrările Senatului României la TVR INFO este în continuă creştere. „De multe ori se întâmplă ca cetăţenii să sune şi să întreabe la ce oră va fi o dezbatere legată de pensii sau pe marginea altor subiecte sociale care-i frământă în aceste momente, ceea ce ne arată că aceste transmisiuni sunt utile telespectatorilor TVR”, spune Cristina Leorenţ, coordonator TVR INFO.
De 7 luni, TVR INFO difuzează în direct lucrările din plenul Senatului. În zilele de luni, în intervalul orar 15.00-19.00 şi miercuri, de la 09.00 la 13.00, telespectatorii pot urmări dezbaterile pe proiecte de lege, propuneri legislative şi moţiuni. În funcţie de schimbările apărute în acest program, TVR INFO face modificări, astfel încât cele mai interesante rapoarte, informări, întrebări, interpelări, declaraţii să fie vizionate în direct, fără comentarii, de cei interesaţi.
„Prin intermediul transmisiei din Senat, telespectatorii pot urmări modul în care parlamentarii, aleşi în urma votului lor, le reprezintă sau nu, interesele”, mai spune Cristina Leorenţ.
TVR INFO emite 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână. Canal cu acoperire naţională, postul se adresează unui public activ, din toate categoriile de vârstă. TVR INFO este preluat de operatorii de cablu în regim „must carry". Recepţia se face de pe satelitul Eutelsat W2. Frecvenţa de recepţie este 11471MHz.
{mosloadposition user10}