Proiectul de lege care solicită eliminarea taxei TV a atras proteste din partea mai multor ONG-uri şi asociaţii de media româneşti şi internaţionale
Reprezentanţii televiziunii publice din România vor fi prezenţi marţi, 10 mai, la Senat, pentru a argumenta împotriva proiectului de lege care cere eliminarea taxei doar în cazul televiziunii publice, nu şi a radioului public. Proiectul, iniţiat în noiembrie 2010, a primit aviz negativ din partea Comisiei de specialitate din Camera Deputaţilor şi a Guvernului şi a atras un protest public din partea mai multor organizaţii de media din România şi străinătate. Propunerea legislativă a fost aprobată tacit de Camera Deputaţilor în februarie 2011, întrucât nu a fost dezbătută în plen, în termenul prevăzut de lege.
Serviciul public de televiziune şi cel de radio (SRTv şi SRR) sunt reglementate de aceeaşi lege, Legea 41/1994. Proiectul de modificare a articolului (40) care prevede obligativitatea taxei face referire însă doar la TVR, ceea ce constituie o măsură discriminatorie.
„Valoarea taxei, care este cea mai mică din UE la ora actuală, reprezintă circa 0,002% din câştigul mediu, deci eliminarea acesteia nu ar rezolva nici pe departe problema