Luni, 14 iulie, ora 21.20
Sub genericul Carreras. Imaginea în oglindă, TVR Cultural propune telespectatorilor săi un interviu în exclusivitate realizat de echipa TVR Timişoara cu unul dintre cei trei mari tenori ai lumii: Jose Carreras. „Jose Carreras nu e mai puţin celebru decât confraţii săi într-ale muzicii, poate doar mai discret. E recunoscut pentru faptul că e cam scump la vorbă şi la apariţii în presă. Nu este avid de publicitate, are oricum parte de ea. Tocmai de aceea, acceptul Maestrului pentru un interviu în exclusivitate pentru Televiziunea Română, cu mai puţin de o lună înainte de concertul din iulie, de la Timişoara, a fost pentru echipa TVR Timişoara echivalentul unui premiu extrem de important. Aşa că nu a mai contat nici drumul până la Riga, unde tenorul avea spectacol, nici cele 11 grade Celsius cu care ne-a întampinat Letonia, nici oboseala acumulată în timpul orelor de zbor. Eram acolo şi urma să ne întâlnim cu Jose Carreras, marele tenor, cel care acceptă să apară numai la BBC, RAI sau TVE, cel care nu a acordat niciun interviu vreunei televiziuni din România, deşi a mai fost de câteva ori în ţara noastră”, ne-a povestit Diana Cuzmanovici, realizatoarea interviului.
Echipa TVR Timişoara, formată din realizator Diana Cuzmanovici, cameraman Adrian Covaci şi producător tv Ditte Dinesz, vă propune să urmăriţi acest interviu pe 14 iulie, ora 21.20, la TVR Cultural. Acelaşi interviu va fi difuzat de TVR 1 pe 19 iulie, la ora 16.30, iar de către TVR I la o dată ce va fi ulterior anunţată.
{mosloadposition user10}