Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

TVR Cultural spune povesti despre oameni

Pornind de la conceptul Poveşti despre oameni, postul cultural al Televiziunii Române lansează câteva programe noi, care vor fi împachetate într-un nou pachet grafic. Începând cu data de 16 aprilie, pe lângă deja veteranele grilei TVR Cultural (Înapoi la argument, Tema de vineri, Performdance, Dialoguri despre altădată, Intrarea actorilor) îşi vor mai face loc câteva programe noi: campania Poveşti despre oameni, seria de documentare Douăsprezece amănunte din viaţa unor personaje, talk-show-ul Duhovnicul de la miezul nopţii, magazinul cultural Art@.ro, dar şi emisiunea de cultură vizuală V… de la vizual.

Din 16 aprlie, TVR Cultural demarează campania Poveşti despre oameni. Cultura este o poveste despre lume şi oamenii ei. TVR Cultural face o invitaţie telespectatorilor săi de a se afirma, aşteptând de la aceştia poveşti despre oameni filmate chiar de ei. Oricine are un film de 3 minute despre întâmplări care au schimbat destine este invitat să îl trimită pe adresa de e-mail mara.manolescu@tvr.ro sau pe suport CD/DVD pe adresa TVR, Calea Dororbanţilor, nr.191, la Departamentul TVR Cultural, etaj 7, camera 707. TVR Cultural va pune pe sticlă filmele trimise de telespectatori, aceştia obţinând astfel aprecierea muncii lor.

Din 16 aprilie, de când demarează campania, şi până când vor sosi primele filme de la telespectatori, TVR Cultural va difuza, pe tronsoanele de la 18.50 şi 21.55, Poveşti despre oameni spuse de câţiva dintre moderatorii emisiunilor TVR Cultural. În prima săptămână, veţi afla poveşti despre oameni de la Horia Roman Patapievici (Înapoi la argument), Grigore Leşe (La porţile ceriului) şi Laurenţiu Damian.

În anul în care Sibiul este capitala culturală a Europei, producătorul tv Andrei Măgălie a realizat un portret al acestui oraş văzut prin ochii locuitorilor săi. TVR Cultural va difuza începând cu data de 16 aprilie, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 22.45, Douăsprezece amănunte din viaţa unor personaje. Sunt 12 personaje cunoscute sau mai puţin cunoscute din Sibiu, care vor vorbi despre ele şi despre oraşul lor.

Dacă i-ai lua pe cei 12 şi i-ai pune pe un deal, ai şti sigur că sunt sibieni şi nu locuitori ai altor oraşe, mărturiseşte Andrei Măgălie, realizatorul seriei. Un tânăr regizor de teatru de la Teatru din Sibiu, un doctor cardiolog, cel care conduce Fundaţia Astra şi muzeul cu acelaşi nume, un investitor care construieşte o clinică pentru fertilizare in vitro, dar şi o învăţătoare care beneficiază de astfel un de tratament pentru a aduce pe lume un copil, o tânără asistentă universitară de la catedra de literatură comparată a Universităţii din oraş, unul dintre cei 3 sticlari care au mai rămas în România, doi soldaţi (un el şi o ea) care fac şcoala de infanterie sunt doar câţiva dintre locuitorii Sibiului care fac subiectul noii serii de la TVR Cultural – Douăsprezece amănunte din viaţa unor personaje.

O noutate absolută a grilei TVR Cultural este emisiunea Duhovnicul de la miezul nopţii, cu care telespectatorii se vor putea întâlni joia, de la ora 23.00. Timp de oră, Părintele Vasile de la Biserica Rusă de la Universitate va sta de vorbă cu telespectatorii pornind de la câteva teme pe care le va propune. În direct, din studioul 4 al TVR, Părintele Vasile va asculta problemele telespectatorilor, încercând să le dea un sfat prietenesc. Pornind de la teme precum: euthanasia, avortul, incestul, suicidul etc…, telespectatorii sunt aşteptaţi să sune pentru a vorbi cu Părintele Vasile pe tema stabilită. Fiecare telefon de la telespectatori va avea o durată de 3-4 minute pentru a da posibilitatea mai multor doritori să intre în direct. În prima ediţie a Duhovnicului de la miezul nopţii, cea din 19 aprilie, tema de discuţie va fi avortul.

Părintele Vasile, care, pe lângă pregătirea sa teologică, este şi cadru universitar la Craiova, nu va aborda un discurs eminamente teologic, ci se va apleca asupra problemelor laice ale tuturor cu un discurs cald, apropiat, care să dea telespectatorului sentimentul că stă de vorbă cu Duhovnicul. Mesajul său va fi unul de pace, de ecumenism, de împăcare şi de credinţă în Dumnezeu!

Sâmbătă, 21 aprilie, la TVR Cultural vor putea fi urmărite celelalte două noi programe ale grilei TVR Cultural: magazinul cultural Art@.ro (de la ora 10.05), dar şi emisiunea de cultură vizuală V… de la vizual (ora 20.30). Pentru prima ediţie a magazinului cultural, realizatoarea Ruxandra Ţuchel a ales ca temă Bucureştiul aşa cum e, aşa cum era urmând să reflecte noutăţile din domeniul teatrului, literaturii, artelor vizuale, muzicii. De la Gala UNITER la ultimele apariţii editoriale prezentate de criticul literar Ion Bogdan Lefter, de la Manon Lescaut la filmele săptămânii la TVR Cultural, emisiunea Art@.ro va reflecta cele mai noi tendinţe şi evenimente culturale. Prezentatorii magazinului cultural vor fi Andrei Văcaru şi Claudia Drăghia.

Tânărul Marius Constantinescu, realizatorul şi prezentatorul emisiunii de cultură vizuală, comunicare non-verbală şi informare stilistică V… de la vizual motivează de ce propune telespectatorilor emisiunea sa: „lumea se construieşte din ce în ce mai mult pe etichete vizuale. Vedem mai mult decât auzim, vorbim sau simţim. Cu toate acestea, setea, foamea şi… tânjitul după imagini ne fac, uneori, să nu le mai distingem. În plus, există prea mulţi care îşi dau cu părerea despre imagine, brand, marcă, artă, estetică sau consum, fără să fie chemaţi să o facă. E cazul, aşadar, să îi auzim şi să îi VEDEM pe ceilalţi".

Jurnalul Cultural va avea începând cu data de 16 aprilie două ediţii: una de 5 minute, de la ora 18.55, iar cea de-a doua, cu durata de 15 minute, rămâne să fie difuzată de la ora 22.30. Noua formulă a Jurnalului Cultural va fi una fără prezentatori.

Bucuresti, 16.04.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.