Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

TVR a incheiat pe plus primul semestru financiar

Rezultatul este consecinţa eforturilor administraţiei de diminuare a cheltuielilor

Televiziunea Română a înregistrat economii importante în prima parte a anului 2015 şi a reuşit reducerea cheltuielilor totale cu 6,41%, faţă de bugetul aprobat la începutul anului. Execuţia bugetară a semestrului I s-a încheiat cu rezultate pozitive, conform analizei Direcţiei Economice.

Administraţia TVR a făcut constant eforturi şi a luat măsuri pentru diminuarea cheltuielilor cu personalul şi producţia TV. Astfel, au fost reduse deplasările şi alte activităţi generatoare de costuri, au fost renegociate o serie de contracte comerciale, iar de la finalul lunii iulie, postul TVR News a fost închis.

Măsurile de limitare a cheltuielilor au fost aplicate de majoritatea compartimentelor din cadrul TVR şi, în urma alocării judicioase a resurselor disponibile, cheltuielile totale au scăzut cu 6,41% faţă de bugetul aprobat la începutul anului, în timp ce cheltuielile de exploatare s-au redus cu 8,63%.
Mai mult, deşi veniturile TVR au scăzut cu 2,32%, respectiv cu 6.207 mii lei, cheltuielile s-au diminuat cu 17.012 mii lei (6,41%), conform analizei Direcţiei Economice.

„Criza profundă prin care televiziunea publică trece de mai mulţi ani trebuie să înceteze. Instituţia are nevoie de o schimbare fundamentală a paradigmei legislative, pentru o soluţie pe termen lung. Situaţia financiară dezastruoasă nu poate fi remediată doar prin eforturile noastre susţinute de diminuare a cheltuielilor şi de eficientizare a activităţii. Fără sprijinul instituţiilor statului, Guvern, Parlament şi Presedinţie, TVR se va afla, mai devreme sau mai târziu, în imposibilitatea de a-şi îndeplini misiunea publică”, a declarat recent Stelian Tănase, Preşedinte – Director General al TVR.

Dincolo de aceste măsuri de diminuare imediată a cheltuielilor, conducerea TVR a făcut cunoscute sursele de deficit şi numeroasele demersuri întreprinse pentru actualizarea cadrului legislativ în vederea unei finanţări corecte a televiziunii publice. În acest sens, a fost elaborată şi lansată în dezbatere publică o propunere de proiect legislativ, document transmis comisiilor de specialitate din Parlamentul României.

Bucuresti, 04.09.2015
By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.