„Agricultura – gustul vieţii”
În premieră pentru mass-media din România, TVR a atras în 2011 fonduri europene nerambursabile de la Comisia Europeană (CE) – Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală pentru co-finanţarea unui campanii de informare şi conştientizare a publicului general şi publicului tânăr din mediul urban asupra Politicii Agricole Comune (PAC). Pe parcursul ultimelor 9 luni, mai multe programe de la TVR au încercat în cadrul acestui proiect să ofere românilor cât mai multe informaţii de interes despre domeniul care a devenit, în ultimul timp, principalul motor al creşterii economice: agricultura.
Astfel, în perioada 24 iunie 2011 – 18 martie 2012, sub genericul „Agricultura – gustul vieţii”, TVR a dedicat explicării şi promovării Politicii Agricole Comune aproximativ 120 de ediţii ale emisiunilor „Viaţa satului”, „E-forum”, „Europa mea”, „În grădina Danei” (la TVR 1), „Viaţa la ţară” (TVR 3), precum şi ale tronsoanelor „Info+” (TVRInfo).
Campania a inclus o abordare de tip informativ menită să prezinte: evoluţia şi principalele beneficii ale PAC, noua reformă a Politicii Agricole Comune, politica de dezvoltarea rurală, provocările conservării peisajului rural, dezvoltarea durabilă şi conceptele de planificare a utilizării terenurilor. De asemenea, dezbaterile din cadrul campaniei au abordat teme de interes major pentru public: tendinţele în materie de securitate alimentară, produsele alimentare şi procesele de producţie, semnificaţia noţiunilor bio şi eco, provocările legate de schimbările climatice şi dezvoltarea turismului în contextul conservării peisajului rural.
Proiectul se încheie în 15 aprilie 2012 şi are o valoare totală de aproximativ 300 de mii de euro. Demersul a făcut parte din strategia noului management al TVR de diversificare a surselor de venit ale televiziunii publice, prin atragerea de fonduri europene.
Înregistrări ale ediţiilor emisiunilor TVR derulate sub egida campaniei „Agricultura – gustul vieţii” se regăsesc pe pagina dedicată campaniei: //agricultura.tvr.ro/.
Televiziunea Română este principalul canal din România care se implică în comunicarea politicilor şi programelor europene din domeniile agriculturii, economiei şi mediului.
„Agricultura – gustul vieţii” este o campanie co-finanţată de Uniunea Europeană, Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Televiziunea Română este unic responsabil pentru conţinutul acestui material. Comisia Europeană nu este responsabilă pentru modul de utilizare a informaţiei cuprinse în material.