cancelarului Germaniei, Angela Merkel
Transmisiunea directă este realizată în cadrul emisiunii Impact (care începe la ora 17.00) şi include această festivitate prin care oficialii Universităşii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca îi acordă cancelarului Angela Merkel titlul pentru contribuţia la unificarea europeană şi pentru rolul de importanţă mondială jucat în înnoirea cooperărilor internaţionale.
Cancelarul Germaniei va participa şi la inaugurarea Institutului de Studii Germane al Universităţii Babeş-Bolyai. Angela Merkel a mai vizitat România în anul 2008, participând la Summitul NATO de la Bucureşti.
Angela Dorothea Merkel (născută Kasner) este prima femeie-cancelar din istoria Republicii Federale Germania. A fost aleasă în această funcție la data de 22 noiembrie 2005 de către Bundestag, Parlamentul german și realeasă la 28 octombrie 2009. Din 2006 până în 2009, ea a fost numită de Forbes Magazine drept „Cea mai puternică femeie din lume”.