Sergiu Vitalian Vaida prezintă o ediţie eveniment Vine Cluju‘ pe la noi, pe 26 octombrie, de la orele 13.00, respectiv 16.30
TVR 3 îşi lansează pe 26 octombrie grila de toamnă, printr-o emisiune-eveniment, realizată de TVR Cluj şi cu participarea tuturor studiourilor teritoriale ale TVR. Şi, pentru că este ziua Sfântului Dumitru, evenimentul de lansare aduce în prim-plan doi „Dumitri” celebri în folclorul românesc, Dumitru Fărcaş şi Dumitru Dobrican. Telespectatorii TVR 3 sunt aşteptaţi în faţa micilor ecrane sâmbătă, la o ediţie specială Vine Cluju‘ pe la noi, de la ora 13.00 (prima parte) şi de la ora 16.30 (partea a doua). Evenimentul, desfăşurat – nu întâmplător – sub titlul „Acasă la Dumitru”, este prezentat de Sergiu Vitalian Vaida şi difuzat în direct la TVR 3 şi online pe TVR+.
În bătătură la Dumitru Fărcaş, în Groşii Băii Mari, sunt aşteptaţi finii săi, cu toţii artişti, dar şi prieteni de renume ai acestuia. Printre aceştia din urmă se numără şi actorul Dorel Vişan, care va recita şi va cânta, în premieră, alături de gazdă. Telespectatorii TVR 3 au ocazia să-l vadă pe cunoscutul taragotist într-o ipostază mai puţin cunoscută publicului larg. Partea a doua a emisiunii ne poartă acasă la un alt cunoscut taragotist din Maramureş, Dumitru Dobrican. Aici, alături şi de Dumitru Fărcaş, vor fi prezente ansambluri folclorice locale, localnici şi sărbătoriţi ai locului, pentru o petrecere în stil… maramureşean, cu muzică şi dans.
Pe tot parcursul „maratonului” în direct, telespectatorii au ocazia să afle ce aduce nou TVR 3 în această toamnă şi iarnă. Maestrul de ceremonii Sergiu Vaida intră în legătură directă cu celelalte studiouri teritoriale, fiecare dintre acestea prezentând povestea unui „Dumitru” şi, evident, noile emisiuni de la TVR 3. Şi telespectatorii pot intra, ca de obicei, în direct cu gazda emisiunii şi cu invitaţii săi, cu urări pentru toţi „Dumitrii” care urmăresc Vine Cluju‘ pe la noi.
Noutăţi în grila TVR 3
Grila de toamnă a TVR 3 aduce telespectatorilor, pe lângă programe consacrate, şi câteva titluri noi. Unul dintre acestea este Gândeşte verde, emisiune pe teme ecologice, difuzată de luni până vineri, de la ora 18.00, de fiecare studio teritorial în parte.
Tot din această toamnă, telespectatorii TVR 3 au ocazia să descopere, alături de Dan Păvăloiu şi echipa TVR Cluj, locuri nebănuite şi pitoreşti din zonă, în fiecare sâmbătă după-amiază. Dan Păvăloiu călătoreşte Cu tigaia în spate şi află reţete inedite din partea locului. TVR Cluj completează şi seria de emisiuni pe teme sportive de la TVR 3, cu Ora de sport, difuzată în fiecare marţi seară.
Studioul TVR Târgu Mureş propune, din două în două săptămâni, sâmbăta seara, Picătura de cultură, ca o reţetă indispensabilă pentru o minte sănătoasă. Emisiunea se difuzează alternativ cu o altă producţie ce-şi propune să deschidă minţi şi suflete, Cu cărţile pe faţă, realizată de TVR Craiova.
Programul de sâmbătă dimineaţă de la TVR 3 este completat cu două noi emisiuni pe teme religioase: studioul TVR Timişoara ne invită să urmărim un Dialog spiritual, iar TVR Iaşi ne aşteaptă pe Pridvoarele credinţei.
Duminica, de la 18.30, TVR Iaşi aduce Români fără frontiere şi Identitate Basarabia, alte două programe noi în grila TVR 3, difuzate alternativ.
Emisiuni consacrate la TVR 3
Aşa cum şi-a obişnuit telespectatorii, TVR 3 începe dimineaţa cu Regional café. Continuă emisiunile de călătorie Drumuri aproape, Natură şi aventură, La pas prin Oltenia, Descriptio Moldaviae, precum şi cele de cooking: Ca la mama acasă, Sarea în bucate, Ţăst Show. Muzica este reprezentată, în continuare, în programul TVR 3, de Cântec şi poveste sau Cap de afiş, iar sportul are dedicate, pe lângă transmisiunile propriu-zise de competiţii, şi emisiunile deja consacrate – În prelungiri, Schimb de pase, Arena.
Problemele din viaţa tinerilor, aspecte importante de sănătate publică sau evenimente culturale sunt reflectate, şi în această toamnă, la Regionalia sau în cadrul Caravanei TVR 3, iar seria documentară Vânătorul de enigme aduce noi legende ce se împletesc cu adevăruri ştiinţifice sau istorice.
Rialiti Şoc şi Piper pe limbă ocupă în continuare serile de sâmbătă ale telespectatorilor TVR 3, iar cele de duminică sunt dedicate, şi acum, teatrului românesc, întâlnirilor cu personalităţi la Ghici cine vine la cină? sau momentelor memorabile Din arhiva TVR.