TVR 2 trece de luni, 18 iunie, la grila de vară, ale cărei emisiuni şi transmisii diverse vor intra în competiţie directă cu… vremea frumoasă de afară şi cu tentaţia ieşirilor la iarbă verde. Pe scurt, TVR 2 va încerca să vă convingă că puteţi să vă simţiţi bine în faţa micului ecran şi să vă relaxaţi privind la televizor, chiar dacă afară este vară şi sezonul vacanţei vă îmbie la drumeţii. Şi, ca în orice competiţie de anvergură, TVR 2 va porni în forţă, „concentrând” încă din prima săptămână o avalanşă de filme, seriale, noi tronsoane şi schimbări menite să ofere publicului un program estival cât mai atractiv. Astfel, de luni, 18 iunie, la TVR 2 debutează tronsonul pentru copii, care au de la ora 13.00 serialul SF Spellbinder, urmat de la ora 13.30 de emisiunea ACB… De Ce ? O altă noutate este tronsonul de serial de la ora 16.00 când, de luni până vineri, va fi difuzat sitcomul american Orăşelul nostru drag. O ştire de ultimă oră este că Măruţă face mari pregătiri deoarece, la fel ca vara trecută, şi în acest an va muta Tonomatul DP2 din „garsonieră“, la malul mării. Aşa că, până când acest lucru se va întâmpla, pe tronsonul emisiunii, vor fi difuzate filme artistice.
Referitor la serialele menţionate mai devreme, TVR 2 a pregătit telespectatorilor săi fideli o mare surpriză! Reîntâlnirea cu Farmece, serial care va fi difuzat de luni până miercuri de la ora 20.05. Tot la capitolul „reveniri“, trebuie să amintim Campionatul de comedie, difuzat de luni până vineri de la ora 19.35.
Surprizele verii la TVR 2 vor fi de cea mai bună calitate, dar, pentru că sunt surprize, vă dezvăluim numai două dintre ele. Prima este legată de ARTMANIA, cel mai mare festival de muzică rock din România, dar şi cel de eveniment cultural important, în cadrul programului Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007. Prin intermediul TVR 2, publicul va urmări cele mai bune momente artistice şi interviuri, detalii organizatorice şi de culise de la manifestarea la care şi-au anunţat participarea nume definitorii pentru muzica rock, care deja au scris istorie: Within Temptation, Anathema, My Dying Bride, Tarot, The Gathering, Haggard şi After Forever. De asemenea, de la ARTMANIA Festival 2007 nu vor lipsi cele mai importante trupe de pe scena muzicii rock din România: Altar, Cargo, Celelalte Cuvinte, Iris, Luna Amarã şi Viţa de Vie. Ce se va întâmpla acolo, veţi afla de la TVR 2 în aceastã varã.
Cea de-a doua surprizã se referã la mult aşteptatul B-ESTIVAL, evenimentul muzical al verii în România, pentru reflectarea cãruia TVR 2 pregãteşte un program special. Pânã atunci însã, vã invitãm sã nu pierdeţi noutãţile pregãtite de TVR 2 în grila de varã!
{mosloadposition user10}