Din 29 ianuarie, TVR 2 difuzează cel de-al doilea sezon al emisiunii Familii în impas. Astfel, în fiecare marţi seara, de la ora 20.35, telespectatorii vor putea urmări cum diverse familii aflate în criză financiară pot, cu ajutorul specialiştilor, să depăşească acest stadiu şi să ajungă „pe linia de plutire”.
Singurul reality show de acest gen din România, programul Familii în impas continuă la TVR 2, datorită succesului de care s-a bucurat în primul sezon când, pe parcursul a zece ediţii, antrenorul Vladimir Sturz (alias Claudiu Maier), împreună cu analiştii financiari Constantin Rudniţchi şi George Vulcănescu, au rezolvat tot atâtea cazuri dificile. Indiferent că a fost vorba de părinţi singuri cu copii în întreţinere, de tineri căsătoriţi, familii în divorţ sau nu, emisiunea a arătat cazurile unor oameni obişnuiţi care aveau aceeaşi problemă: se aflau într-un mare impas financiar. Cauzele pentru care ei au ajuns în această situaţie au fost dintre cele mai diverse: fie nu au putut ţine cheltuielile sau viciile sub control, fie boala a afectat grav pe cel care susţinea familia financiar, fie cazul extrem, când oamenii şi-au riscat viaţa intrând în jocul cămătarilor. Fiecare dintre cele zece cazuri rezolvate a fost spectaculos, indiferent dacă a fost vorba despre oameni care au luat peste 20 de credite, de familii care şi-au pierdut casele sau care au acumulat datorii imense, fiind în imposibilitate să le achite. Echipa de consultanţi financiari a emisiunii a tratat fiecare caz cu multă seriozitate. De sfaturile analiştilor au beneficiat nu numai eroii fiecărei ediţii a emisiunii Familii în impas, ci şi telespectatorii care s-au regăsit în situaţiile descrise. De altfel, acesta a fost şi scopul echipei realizatoare, acela de a educa oamenii să administreze banii, astfel încât crizele financiare să fie depăşite.
Subiecţii celor zece ediţii din primul sezon au fost cu greu selecţionaţi dintre numeroasele cazuri care au asaltat redacţia, telefonic sau pe mail. Au fost zece poveşti pline de dramatism, dar care aduceau în discuţie probleme cu care se confruntă multe alte persoane. Pentru fiecare caz în parte, echipa emisiunii a alocat câte două săptămâni în care a fost alături de familia în cauză şi a ajutat-o să-şi regăsească echilibrul emoţional şi financiar. Treptat, oamenii au conştientizat greşelile şi au acceptat să pună în aplicare planul de redresare financiară stabilit de specialişti, chiar dacă acest lucru nu este deloc simplu. Mai multe informaţii despre cazurile rezolvate puteţi găsi pe site-ul emisiunii la adresa www.tvr.ro/familiiinimpas/
Aşa cum era de aşteptat, în sezonul al doilea, consilierii financiari vor continua să dea soluţii salvatoare pentru familiile cu probleme financiare şi să le înveţe cum să cheltuiască mai puţin, pentru a trăi mai bine.
În ediţia din 29 ianuarie, telespectatorii au posibilitatea de a urmări povestea Ioanei Dincă, mamă singură cu doi copii: Mirela, elevă în clasa a XII-a, şi Alex, care a terminat liceul de doi ani şi nu s-a angajat până acum nicăieri.
Tatăl a murit într-un accident când copiii erau mici, iar Ioana nu s-a recăsătorit. În tot acest timp, femeia s-a străduit să-şi ocrotească familia de greutăţile materiale, aşa că a renunţat la viaţa personală şi nu i-a lăsat niciodată pe copii să se confrunte cu problemele vieţii curente. Ioana munceşte într-o fabrică, în trei schimburi. Ca să completeze un salariu de 9 milioane, femeia mai are grijă de doi bătrâni. Dintr-un total de 14 milioane pe lună câştigaţi cu greu, 5 milioane reprezintă rata pentru creditele făcute la bancă în ultimii doi ani.
Vladimir Sturz este chemat ca, împreună cu cei doi consilieri, George Vulcănescu şi Constantin Rudniţchi, să redreseze financiar familia şi să o scoată din impasul în care se află.
{mosloadposition user10}