Postul naţional a fost lider de audienţă cu prima partidă a României din grupa E de calificare la Cupa Mondială FIFA Rusia 2018, meci disputat duminică, 4 septembrie şi transmis în direct de TVR.
Microbiştii au urmărit în număr mare la TVR 1 prima partidă a României din grupa E de calificare la Cupa Mondială FIFA Rusia 2018, contra reprezentativei Muntenegrului. Transmisă în direct de la Cluj-Napoca, partida a pus TVR 1 în fruntea clasamentului audienţelor atât la nivel naţional, cât şi la nivel urban şi comercial. Românii au avut mari aşteptări, sperând într-o victorie a Naţionalei României, dar meciul de fotbal România – Muntenegru, disputat aseară pe Cluj Arena, s-a terminat doar cu un egal: 1-1.
Cu o medie naţională de peste un milion opt sute de mii de telespectatori, TVR 1 a avut, pe durata partidei de fotbal, de trei ori mai mulţi telespectatori decât următorul post din clasament (ProTV). Mai exact, 1.841.000 de români au stat cu ochii pe televizor duminică seară, TVR 1 înregistrând, pe intervalul orar 21.46-23.41, un rating* mediu de 10,3% şi o cotă medie de piaţă** de 26,8% la nivel naţional. Şi în ceea ce priveşte publicul din mediul urban, TVR 1 a înregistrat, cu partida România-Muntenegru, de trei ori mai mult decât audienţa următorului post tv clasat (ProTV), fiind urmărit de 1.166.000 de telespectatori (rating mediu 12%, share mediu 29,3%), dintre care 505.000 reprezintă targetul comercial (11,3% rating mediu, respectiv 30,8% cotă medie de piaţă).
Cel mai urmărit moment al meciului s-a înregistrat la ora 22.12, când nu mai puţin de 2.200.000 de români urmăreau la TVR 1 evoluţia celor două echipe pe Cluj Arena (rating 12,3%, share 27,3% la nivel naţional). Minutul cel mai urmărit de publicul urban s-a înregistrat la 22.31 cu 1.382.000 de telespectatori (rating 14,2%, share 32,4%), iar la nivel comercial, la ora 23.29 când 612.000 de telespectatori (rating 13,7%, share 42,5%) urmăreau primul joc al „tricolorilor” în calificările pentru Mondial şi totodată jocul de debut al noului selecţioner al echipei naţionale, Christoph Daum.
Este prima partidă oficială directă între cele două selecţionate. România şi Muntenegru s-au mai aflat o dată faţă în faţă, în mai 2008. A fost un meci amical, câştigat de „tricolori” cu 4-0, goluri marcate de Mutu, Ghionea şi Dică (dublă). Pe bancă era atunci Victor Piţurcă, iar Naţionala se pregătea de EURO 2008.
Următoarea partidă a Naţionalei de fotbal a României în calificarea pentru Cupa Mondială FIFA Rusia 2016 va avea loc pe 8 octombrie, când România va întâlni Armenia la ea acasă. Din grupa E de calificare la Cupa Mondială Rusia 2018 mai fac parte, alături reprezentativa României, şi naţionalele Danemarcei, Poloniei, Armeniei, Muntenegrului şi Kazakhstanului.
* Rating (RTG%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o staţie TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din universul targetului analizat.
** Cotă de piaţă (Market Share – SHR%) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (RTG%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o staţie TV şi numărul mediu de telespectatori de pe toate staţiile TV, calculat pentru acelaşi interval orar (sau emisiune).
Sursa: Kantar Media
Copyright: ARMA
Prelucrare: SRTv