Meciul VFB Stuttgart – Unirea Urziceni în cadrul UEFA Champions League a fost, miercuri seară, cel mai urmărit program de televiziune, telespectatorii plasând postul TVR 1 în postura de lider absolut de audienţă pe toate segmentele de public.
Astfel, în intervalul 21.45 – 23.36, partida de fotbal a atras la nivelul întregii ţări peste 1,5 milioane de telespectatori. Pe target naţional, cota de piaţă medie a fost de 19%, iar rating-ul mediu de 7,6%. La nivel urban, pe acelaşi interval orar, TVR 1 a înregistrat o cotă de piaţă medie de 20,4% şi un rating mediu de 8,9%, în timp ce pentru target-ul comercial valorile medii au fost de 23,3% cota de piaţă şi 9% rating.
„Minutul de aur“ al transmisiei de fotbal a fost înregistrat la 22.23 când, la nivel naţional, peste 1,8 milioane de români urmăreau meciul. În acel minut, cota de piaţă a TVR 1 a fost de 21,5% şi rating-ul de 9,3%.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}