La o zi după alegerile locale, TVR 1 a programat o emisiune specială care va dezvălui detalii mai puţin cunoscute publicului despre campania electorală a candidaţilor. Emisiunea „Culise electorale”, produsă de Ioana Mureşan, va fi difuzată de principalul canal al TVR luni, 2 iunie, de la ora 20.15. Moderatorii Monica Ghiurco şi Mihai Rădulescu, împreună cu invitaţii lor, analistul Cornel Nistorescu şi preşedintele Asociaţiei Române a Profesioniştilor în Relaţii Publice, Dumitru Borţun, vor încerca să afle informaţii despre cum au fost organizate campaniile electorale în toată ţara, despre cheltuielile pe care le-au implicat acestea, dar şi despre probleme de comunicare sau incidente. Protagoniştii emisiunii vor fi şefii echipelor de campanie ale candidaţilor PSD, PNL, PD-L, PRM, UDMR, precum şi a candidatului independent la Primăria Capitalei Sorin Oprescu.
De asemenea, publicul emisiunii va fi unul special, fiecare şef de campanie fiind însoţit de câte zece susţinători sau membri ai echipei care a lucrat pentru campanie.
{mosloadposition user10}