Principalul post al TVR va difuza în ziua de 30 noiembrie 7 ediţii speciale de Jurnal la orele 7.00, 10.00, 12.00, 14.00, 15.00, 17.00 şi 19.00. De la ora 20.30, Mihai Rădulescu va modera talk-show-ul România a votat!
Timp de două ore, în platou îi vor fi alături Cristian Tudor Popescu, Cristian Pârvulescu, Bogdan Chireac, dar şi un un sociolog de la CCSB, firmă de sondare a opiniei publice.
În jurnale şi în ediţia specială din 30 noiembrie, reporterii Jurnalului TVR vor acoperi pas cu pas, de la faţa locului, modul în care decurge procesul electoral, primul din istoria României pe sistem uninominal. „Studiourile teritoriale şi corespondenţii TVR din marile capitale ale lumii vor aduce în direct informaţii proaspete despre vot”, după cum declară producătoarea Codruţa Marinescu.
Odată cu închiderea urnelor, de la ora 21.00, Mihai Rădulescu şi invitaţii săi vor analiza semnificaţiile votului si primele rezultate estimative ale procentelor câştigate de partidele politice, dar şi configuraţia noului Parlament.
Luni, în decembrie, de la ora 20.15, Mihai Rădulescu va modera o Ediţie specială dedicată, de asemenea, rezultatului alegerilor parlamentare. Vor fi prezenţi în emisiune reprezentanţii principalelor partide politice.
{mosloadposition user10}