Prima ediție a Turneului Armonii pascale, organizat de Asociația Pro Valores și Amena Studio, s-a incheiat. După 2000 de kilometri parcurși prin țară, după șase spectacole de neuitat, după întâlniri cu oameni extraordinari, după depășirea momentelor dificile, după aproximativ cinci luni de pregătire, se sedimentează în sufletele protagoniștilor sentimentul bucuriei împlinite, îmbinat cu senzația că totul a fost prea scurt.
Acum la momentul în care se șterge oboseala, iar concentrarea este înlocuită de relaxare, nu putem să ne gândim decât la faptul că la toate cele șase spectacole publicul a aplaudat minute în șir în picioare, fie că o urmăreau pe Daniela Nane în tandem cu minunata pianistă Ioana Maria Lupașcu, fie cu un chitarist de excepție – Costin Soare. Este sentimentul datoriei împlinite, este bucuria faptului că un mesaj spiritual a ajuns la sufletele oamenilor, la sufletele iubitorilor de cultură. Deși a existat teama că un recital de poezie creștină îmbinat cu muzică adecvată nu va reuși să atragă din tumultul cotidian prea mulți spectatori, ineditul spațiilor propuse: salină, palate, castele, săli moderne; și alternarea muzicienilor și implicit a viziunilor lor asupra spectacolului, au făcut ca actul artistic să dea senzația irepetabilității și să ne convingă o dată în plus de falsitatea afirmației că publicul nu gustă spectacole de profunzime intelectuală.
Dacă la Castelul Peleș, la Centrul Cultural Eugen Ionescu de la Slatina și la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia produsul cultural realizat de Daniela Nane și chitaristul Costin Soare a mers în zona rafinamentului sonor absolut, la Palatul Cuza din Iași, în Salina Ocnela Mari de la Râmnicu Vâlcea și în sala Calistrat Hogaș de la Piatra Neamț tumultul artei interpretative a pianistei Ioana Maria Lupașcu au transformat radical spectacolul, oferind o viziune expansivă asupra aceleiași teme.
Cele șase spectacole au fost o încântare și din punct de vedere vizual, pentru că la Castelul Peleș, Daniela Nane a purtat o rochie de borangic pe care era imprimat chipul Reginei Maria, o creație semnată Alina Maria Mărgulescu – designerul vestimentar al proiectului Borangic – Archaeus, un proiect amplu care-și dorește susținerea singurului producător și țesător de borangic din România – Cristina Niculescu, iar în celelalte spații rochiile semnate Irina Schrotter au fost un spectacol in sine.
Această primă ediție a Turneului Armonii pascale, care anunță acțiuni viitoare de mai mare amploare nu ar fi fost posibilă fără atragerea unui mare număr de parteneri cărora le mulțumim:
Sponsori: Acqua Carpatica, Domeniile Sâmburești și Tipografia Docuprint
Parteneri: Primăria Municipiului Bucureşti, Primăria Slatina, Consiliul Judetean Neamț, Arhiepiscopia Râmnicului, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, ExcesMusic, Uniunea de Creatie Interpretativa a Muzicienilor din Romania, prin programul "Oportunitati la tine acasa", Muzeul National Peles, Complexul Muzeal Național Moldova, Salrom – Salina de la Ocnele Mari – Râmnicu Vâlcea.
Parteneri Media: Radio România Cultural, Radio Trinitas, Port.ro, Onlinegallery.ro, Observator cultural, Calendar evenimente, Agentia de carte, Ziarul Metropolis, Bucuresteni.ro.