Turneul Armonii pascale, organizat de Asociaţia Pro Valores şi Amena Studio, a debutat duminică 22 martie într-un loc pe cât de neobișnuit, pe atât de spectaculos pentru derularea unui eveniment cultural – Salina Ocnele Mari de la Râmnicu Vâlcea.
La fel de important a fost faptul că acest regal de poezie și muzică s-a desfășurat sub patronajul Arhiepiscopiei Râmnicului și cu binecuvântarea Înaltpresfinției Sale Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, omul cu har care a oficiat Sfânta Liturghie în cea mai mare biserică din subteran din România, înainte debutului turneului.
Un public foarte numeros a fost prezent la spectacolul sincretic unic, la acest spectacol cu suflet şi pentru suflet, în care protagoniste sunt: Daniela Nane – actrița Teatrului Bulandra din Bucureşti și pianista Ioana Maria Lupașcu – solista concertistă a Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești. A fost o panoramare a creaţiei poetice româneşti de inspiraţie creştină, care ne-a dovedit faptul că de la Mihai Eminescu, la Radu Gyr, de la Vasile Voiculescu, la Ioan Alexandru şi Arsenie Boca, de la Nichifor Crainic, la Benone Burtescu sau Costache Ioanid, în poezia noastră se regăsesc momente de mare încărcătură spirituală, adevărate coloane ale templului culturii române. Spectacolul a fost întregit de inspiratele interpretări muzicale semnate de pianista Ioana Maria Lupașcu, creația poetică îmbinându-se perfect cu armoniile imaginate de: Constantin Silvestri, George Enescu, Astor Piazzolla, Serghei Rahmaninov, Raffaele Montanaro, Saed Sharifian sau Paul Constantinescu.
Periplul poetico-muzical continuă. Următoarele spații de mare frumusețe și spectaculozitate care vor găzdui etape ale primei ediții ale Turneului Armonii Pascale sunt: Castelul Peleș (28 martie 2015, ora 16), Teatrul Național din Chișinău (29 martie 2015, ora 16), Palatul Unirii din Iași (30 martie 2015, ora 18), Teatrul Tineretului din Piatra Neamț (31 martie 2015, ora 18), Centrul Cultural "Eugen Ionescu" din Slatina (3 aprilie 2015, ora 18) și Palatul Mogoșoaia (4 aprilie 2015, ora 17). Următorul spectacol, cel de Castelul Peleș, va însemna deschiderea celei de-a V a ediții a Stagiunii Sunetul Muzicii, eveniment organizat de ExcesMusic și Muzeul Național Peleș și va fi susținut de actrița Daniela Nane și chitaristul Costin Soare.
Artiștii vor purta creații vestimentare semnate Alina Maria Mărgulescu -designerul vestimentar al proiectului Borangic. Proiectul reuneste profesionisti din mai multe domenii: parfum, fotografie, arhitectura, structura, design de bijuterie, regie si grafica in scopul sutinerii singurului producator si tesator de borangic din România, Cristina Niculescu. Proiectul care a primit premiul I la Anuala de Arhitectura din Timisoara, a mai fost expus la: Feeric Fashion Days Sibiu mai 2014, EastCentric International Trienalle of Architecture, Bucuresti, Octombrie 2013, Bienala de Arhitectura Transilvania, Cluj, Decembrie 2013.
Amănunte pe: https://armoniipascale.wordpress.com.
Organizatori: Asociaţia Culturală "Pro Valores" şi Amena Studio
Sponsori: Acqua Carpatica, Domeniile Sâmburești și Tipografia Docuprint
Parteneri: Institutul Cultural Român "Mihai Eminescu" din Chișinău, Teatrul Național "Mihai Eminescu" din Chișinău, Primăria Municipiului Bucureşti, Primăria Slatina, Consiliul Judetean Neamț, Arhiepiscopia Râmnicului, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, ExcesMusic, Uniunea de Creatie Interpretativa a Muzicienilor din Romania, prin programul "Oportunitati la tine acasa", Muzeul National Peles, Complexul Muzeal Național Moldova, Salrom – Salina de la Ocnele Mari – Râmnicu Vâlcea.
Parteneri Media: Radio România Cultural, Radio Trinitas, Port.ro, Onlinegallery.ro, Observator cultural, Calendar evenimente, Agentia de carte, Ziarul Metropolis, Bucuresteni.ro.